Now Reading
Alt(ă) 100

Alt(ă) 100

Alt(ă) 100

Anglofilii veritabili – iar printre fanii SF-ului ar cam fi câțiva – trebuie să cunoască măcar regulile de bază ale cricket-ului, unul din jocurile „naționale” ale Commonwealth-ului anglofon, implicit și dicționarul acestuia. Astfel, 100 de puncte realizate de jucătorul „de la lovire”/„cel cu bâta”, muncite câte 1, 2, 4 sau, destul de rar, câte 6 (echivalentul unui „home run” în înruditul, „colonialul”, baseball) se numesc „a century”. Omofonia aceasta mi se pare foarte sugestivă și pentru primele 100 de numere ale publicației „Gazeta SF”. Începută în 2010, ca lunar, după ideea bucovineanului George Sauciuc, publicația s-a autointitulat „fanzin”, întrucât toți cei care au contribuit cu text sau imagine, cu munca de administrare, cu PR-ul, au acționat din pasiune și cu bunăvoința amatorului. De-a lungul celor 96 de apariții lunare, „Gazeta SF” a ajuns să fie o poartă de intrare națională a începătorilor într-ale fantasticii, înspre ceea ce Eugen Lovinescu definea ca „diletantism de gradul al doilea”, adică înspre performanța de nivel profesionist a amatorului care este dornic să învețe de la modelele genului. Atâta vreme cât arhiva „Gazetei SF” va exista, fiindcă este doar a treia publicație din România care „prinde” 100 (după „revistanautilus” și „heliononline”, prima căzută, imediat după atingerea pragului, în limbul incertitudinii „pagină în lucru/ne găsiți pe facebook”, a doua ticăind conștiincios mai departe), acești „frumoși nebuni” – ca să folosesc o expresie de pe vremurile războiului rece, fără de care cursa cuceririi spațiului n-ar fi fost o întrecere ȘI între scriitorii de SF – precum și operele lor de început vor putea fi cunoscuți și de către cititorii noilor generații. Că acum „Gazeta SF” vrea să fie o revistă bilunară și se află într-un nou ciclu „învață din erorile tale”, cu o echipă care se coagulează între încet și domol, nu îi schimbă cu nimic impulsul de la fondare. Și-ntocmai cum cei care au debutat în paginile ei virtuale au atins un anumit nivel de consacrare – fiecăruia după merite, dar și după cum i-o fi norocul, ghilimele, ghilimele – tot astfel „Gazeta SF” se îndreaptă cu câte o apariție o dată spre „century”-ul următor. Traducerea vă aparține.

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top