Now Reading
Bianca Sol: „Scriu mereu în gând”

Bianca Sol: „Scriu mereu în gând”

Bianca Sol

Ne face plăcere să deschidem rubrica de interviuri a „Gazetei SF” cu cea mai populară autoare de SF&F din România, pentru categoria „Roman”,  dacă luăm în considerare evenimentul desfășurat la Timișoara sub marca ROMCON. Este vorba de Bianca Sol, tocmai premiată cu Chrysalis la Eurocon-ul italian, de săptămâna trecută de la Fiuggi, lângă Roma.

*

Bianca Sol (pseudonimul Biancăi Sîrb), născută la 8 februarie 1995, în Timișoara, a absolvit facultatea de Psihologie și masteratul de Psihologie Clinică și Psihoterapie la Universitatea de Vest din Timișoara și este psihoterapeut transpersonal.

La 18 ani a debutat în literatură cu romanul fantasy pentru adolescenți Solara, primul dintr-o serie despre mitologia dacică la care autoarea încă scrie.

A ajuns în domeniul psihologiei datorită unei intuiții, simțind că doar astfel va putea să pătrundă mai bine în tainele lumii literare, și nu s-a înșelat, odată cu oportunitatea formării în Psihoterapie Transpersonală, ce i-a deschis orizonturile unei cunoașteri transcendentale. La science fiction a nimerit din întâmplare, punând cap la cap ideile care i se conturau în minte, țesând intriga romanului Majestique, ce urmărește povestea geniului Eros di Angeli, descoperitorul unei inteligențe artificiale care va schimba soarta omenirii.

 

1. Câtă fantastică (sf&f&h) citești, raportat la totalul lecturilor tale?

Trebuie să recunosc că domeniul fantastic este predominant în filmele/serialele pe care le vizionez, sau mai bine spus, devorez, pentru că sunt o cinefilă înrăită. Lecturile, în general, le rezerv cărților de psihologie, filosofie, mitologie și spiritualitate, care ocupă 90% din biblioteca mea. Restul, într-adevăr, sunt cărți de fantasy și science-fiction, iar în zona horror nu m-am avântat, nici în literatură și nici în cinematografie, întrucât nu mă atrage (fani ai lui Stephen King, vă rog, nu aruncați cu pietre!).

 

2. Poți numi foarte repede trei-patru cărți sf, cu autori străini, apoi trei-patru de autori români, pe care le-ai salva dintr-un ipotetic incendiu al unei „Biblioteci din Alexandria”?

Dacă este vorba despre doar trei-patru cărți SF, atunci aș alege câteva romane de sine-stătătoare: Farenheit 451, Minunata lume nouă și orice aș găsi la îndemână de Philip K. Dick, pentru că nimic nu ar fi mai rău decât prima carte a unei serii, când, la final, aștepți continuarea (știu din proprie experiență, cu Solara. Să mă ierte toți cititorii care încă așteaptă al doilea roman. Să îl iertăm și pe George R.R. Martin…), așa că nu aș putea să iau doar o carte din seria Dune, sau Prințesa Marțiană, din seria Barsoom, al lui Edgar Rice Burroughs, sau una din seria Fundația, a lui Asimov. Cât despre cărți SF scrise de autori români, aș apuca rapid trei-patru exemplare din Majestique. Lăsând gluma la o parte, sunt mulți autori români de science fiction pe care încă nu am avut onoarea să îi descopăr și am destule cărți de-ale lor care încă așteaptă să fie citite, pe rafturile bibliotecii mele. Nu aș putea să numesc doar câțiva, riscând să se supere cei pe care nu îi menționez, însă, chiar sper să nu depindă de mine salvarea niciunei cărți de science fiction, pentru că, în mod sigur, prioritatea mea ar fi Cartea Roșie, a lui C.G. Jung.

 

3. Când ai scris prima dată literatură care ți s-a părut mai mult decât o compunere școlară?

La 15 ani, odată cu începerea seriei young-adult fantasy Solara. I-am dat mamei mele să citească, iar încurajările ei m-au făcut să termin manuscrisul și să-l trimit apoi la edituri, pentru a cere și alte păreri, în cazul în care ea ar fi fost subiectivă. Publicarea romanului și debutul în literatură la 18 ani, mi-au confirmat că ceea ce am scris era mai mult decât o poveste de ținut la sertar.

 

4. Cum ți-a venit ideea romanului Majestique?

Aveam în minte protagoniștii, pe Eros di Angeli și Angelina Alexandrova și știam doar că îmi doream să nu fie clasica poveste de iubire în care ea este „fata bună”, iar el „băiatul rău”. După ce personajele au „prins viață”, pur și simplu le-am urmărit povestea. Nu știam în ce direcție se vor îndrepta lucrurile, pentru că, odată create, personajele mele au propriul destin, iar eu nu intervin, ci doar observ și încerc să redau cât mai fidel cele întâmplate. Recunosc că am fost surprinsă de direcția în care se îndrepta acțiunea, iar de-abia în penultimul capitol, numit „Revelație”, mi s-a arătat și mie care a fost, de fapt, miza întregii călătorii.

 

5. În cât timp l-ai scris? Greu/ușor?

Am terminat romanul Majestique într-un an și jumătate, scriind cu pauze, (datorită faptului că eram studentă), făcând foarte multă documentare, pentru că direcția în care decurgea povestea devenea tot mai complicată și întâlneam personaje care mă depășeau, mai ales când trebuia să scriu dialogurile din perspectiva lor, iar asta nu a fost deloc ușor (pe unele personaje le auzeam vorbind în rusă și, deși nu cunosc limba, le înțelegeam; pe altele, în engleză, iar uneori trebuia să traduc în română, ceea ce nu suna atât de bine precum originalul). Trei ani a durat procesul de corectură, îngreunat și de faptul că sunt perfecționistă: am scris, rescris, corectat, recorectat, trimis la prieteni să citească și să corecteze și ei, până să decid, în final, să trimit manuscrisul editurii Brumar. Șase luni mai târziu, după mai bine de 5 ani de la primele rânduri scrise (timp în care am scris și o lucrare de licență și una de disertație), Majestique a văzut lumina tiparului în 21 decembrie 2020.

 

6. Ce ai simțit când l-ai terminat? Dar când ai văzut primul exemplar tipărit?

Când am terminat romanul, cu o replică pe care o consider temă de reflecție, m-am bucurat și, în același timp, m-am simțit mândră că am putut duce la capăt o asemenea poveste. Spre final, lucrurile au luat o întorsătură la care nu mă așteptam și pe care, dacă ar fi fost să o gândesc/planific, nu mi-ar fi ieșit așa. Sunt recunoscătoare că am primit acest dar al scrisului, pentru că eu simt că mi-a fost dăruită această poveste.

Când am văzut primul exemplar tipărit, m-am bucurat enorm de coperta fină la atingere și, de ce să nu fiu sinceră, de felul în care arăta, cu atât mai mult cu cât am realizat-o chiar eu.

 

7. De ce ai avea nevoie pentru a continua să scrii? Poți trăi FĂRĂ să scrii?

Fără doar și poate, de domeniul transpersonal, cu tot ceea ce implică el. Am nevoie să nu mă abat de la drumul meu spiritual și să am încredere în mine, pentru că, de cele mai multe ori, mă îndoiesc că scriu suficient de bine.

Nu pot trăi fără să scriu, pentru că scrisul nu este doar ceea ce fac în planul fizic, când tastez la laptop, ci implică delurarea unor „filme” pe care le am în permanență deschise ca fișiere în minte. Scriu mereu în gând, în meditație, în vise, în timp ce ascult o piesă epică și se deschid „porți” prin care am acces la noi și noi imagini, care vor forma apoi manuscrisul.

 

8. Definește „succesul literar”.

Dacă un cititor decide să schimbe ceva, iar astfel se naște o bifurcație în drumul vieții sale de unde poate să ajungă să devină o versiune mai evoluată, în urma citirii poveștii pe care am scris-o, pot să consider că mi-am îndeplinit scopul. Așa văd eu „succesul literar”, în acest Matrix în care trăim.

 

9. Dacă, odată ieșit în lume, romanul tău va avea mai puțin succes decât sperai, vei renunța la scris? Dar dacă va avea mai mult succes?

Poveștile pe care le scriu nu sunt ale mele, ci ale cititorilor. Eu sunt un „canal de difuzare”, iar treaba mea este să redau în această dimensiune fizică ceea ce primesc, la rândul meu, în planuri mai subtile. Nu pot să renunț la scris, pentru că nu este o alegere conștientă pe care am făcut-o. Eu nu îmi planific cărțile, nu îmi propun să scriu doar ca să am ce publica. Dacă vor avea succes (ceea ce consideră că au deja, datorită feedback-urilor primite de la cititori), știu că este datorită faptului că mesajul pe care l-am primit a ajuns unde trebuia.

 

10. Câte șanse crezi că are un debutant în limba română pentru a se face cunoscut internațional?

Câtă vreme povestea pe care a spus-o este bună, are toate șansele. Nu contează țara, rasa, sexul, orientările politice, religioase, etc., ci POVESTEA. Dacă un scriitor este suficient de încrezător în opera lui, atunci va merge până în pânzele albe pentru a-și vedea visul împlinit. Din păcate, acest drum anevoios trebuie parcurs în mare parte singur, pentru că, din câte știu eu, ne lipsesc agenții literari români care să ne susțină în acest demers.

 

11. Cum intenționezi „să exploatezi” premiul Chrysalis?

De acum înainte, mă voi semna: Bianca Sol, câștigătoarea Premiului Chrysalis. Îmi sună atât de SF, încât nici nu îmi vine să cred că l-am primit. Este o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun, pentru că nu m-aș fi gândit vreodată că voi ajunge să fiu nominalizată, sau premiată pentru ceea ce scriu.

 

12. Dacă ar trebui să alegi între a înceta să scrii și a-ți pierde o bună parte dintre prietenii vechi, ce ai sacrifica? De ce?

Cum am spus deja, nu pot înceta să scriu. Mă ajută și faptul că sunt introverită și pot petrece mult timp în propria-mi companie, deci decizia nu ar fi prea grea.

Oricum, pe măsură ce cresc, se schimbă și cercul de prieteni și, până acum, schimbarea a fost doar în sens pozitiv. Suntem călători în lumea aceasta și interacțiunile pe care le avem sunt menite să ne ajute să evoluăm, iar dacă vreodată cineva îți va cere să renunți la darul/talentul/pasiunea ta, pentru prietenia lor, atunci să știi că nu își sunt prieteni adevărați. Sper să aibă toată lumea curajul de a-și urma drumul, chiar dacă, la un moment dat, vom ajunge să fim singuri pe el.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top