Genii țăcănite, profesori distrați, doctori mai toți

Omul de știință nebun este un stereotip și un arhetip al savantului în înțelegerea populară; este adesea un clișeu obișnuit în operele populare de ficțiune.

Sub toate formele omului de știință nebun, savantul nebun sau mai puțin sinistrul profesor distrat apar mai des în ficțiunea gotică după perioada romantică, reflectând fascinația societății victoriene pentru știință, dar și temerea generalizată că progresul științific tot mai accelerat va duce la distrugerea societății și coruperea moralității. Arhetipul este desigur mult mai vechi și îl găsim în reprezentările cabaliștilor și alchimiștilor evului mediu. În general, precum în legenda lui Faust, orice intruziune în zona cunoașterii universale este cumva un sacrilegiu, un act nesfânt, condamnabil de biserică la fel de mult ca magia neagră. Iraționalitatea omului de știință nebun derivă din incapacitatea sa de a se conforma ordinii sociale, rămânând izolat și lucrând separat, ba chiar în secret față de restul societății.

Poate fi distrat și inofensiv, profesorul distrat, geograful Paganel sau profesorul Tournesol, ori, dimpotrivă, sinistru și periculos, doctorul Jekyll. Și sunt mulți, pornind de la Prometeu, Dedal, primul astfel de doctor dintr-un șir nesfîrșit, desigur, doctorul Faustus din The Tragical History of the Life And Death of Dr Faustus de Christopher Marlowe, 1604, savanții din Laputa, Victor Frankenstein din Frankenstein; or The Modern Prometheus de Mary Shelley, 1818, căpitanul Nemo, 1869, Robur în 1886, al lui Jules Verne, și Thomas Roch din Face au drapeau 1896, genialul inventator francez Marcel Camaret al lui Jean Verne, 1919, doctorul Moreau din The Island of Dr. Moreau de H.G. Wells, 1896, doctorul Griffin din Omul invizibil, Danforth și Dyer din At The Mountains of Madness de H.P. Lovecraft, 1931, Morel din La invención de Morel de Adolfo Bioy Casares, 1940, dr. Josef Mengele din The Boys From Brazil de Ira Levin, 1976…