O bandă desenată legendară

Les pionniers de l’Espérance

Desenator Raymond Poïvet (17 iunie 1910 – 30 august 1999)
Scenarist Roger Lécureux (7 aprilie 1925 – 31 decembrie 1999)

Les pionniers de l’Espérance sunt, practic, prima bandă desenată franceză de science fiction și a fost foarte iubită atît cît a apărut, din 1946 până în 1973, dar și după aceea, mulți regretând până în zilele noastre dispariția ei prematură.

Pentru români, Pionierii Speranței, poate și mai mult deoarece alte publicații de BD decât „Vaillant” (le journal de Pif, devenită apoi „Pif gadget”) nu pătrundeau în România socialistă, astfel că Les pionniers de l’Espérance au fost singura bandă desenată science fiction la care am avut acces, amatorii neprivilegiați, până în 1990.

Les pionniers de l’Espérance au urmat evoluția science fiction-ului deceniilor ’50 și ’60 cu temele lor obișnuite, doar că puternic infuzate cu idealuri umaniste și progresiste. Conceput inițial în spiritul benzilor desenate americane de dinainte de război, serialul a fost influențat de Alex Raymond cu al său Flash Gordon prin scenaristul Roger Lécureux, cel care arătând imaginație și originalitate europeană a prins la un public care începea să devină pasionat de acest tip de povești futuriste.

Iată ce răspundea Raymond Poïvet lui Henri Filippini pe 1 aprilie 1977, în altă revistă mitică, „Cahiers de la BD” (Les Schtroumpf) numărul 33, număr dedicat în întregime lui Raymond Poïvet, pe acest subiect:

„Henri Filippini: Care era atmosfera în redacția Vaillant în aceea epocă eroică a benzii desenate franceze?

Raymond Poïvet: Simpatică, în sensul că erau băieți ce credeau sincer. De curiozitate, citiți prima planșă apărută din Les pionniers de l’Espérance și veți vedea că la început exista o previziune că situația din lume se va stabiliza în câțiva ani, toată lumea a devenit comunistă, gata cu granițele… În cele din urmă, trebuia să fii nebun să crezi așa ceva sau să fii de o naivitate extraordinară, așa ca ei.”

Redacția Vaillant în 1946. În spatele directoarei Madeleine Bellet, cei doi, Poïvet și Lécureux

Seria începută în numărul 45 din „Vaillant”, pe 3 ianuarie 1946, cu o pauză din 1954 până în 1956, reluată pe 14 aprilie 1957 în numărul 662, ajunsese în 1967 să aibă mai mult de 800 de planșe.

Dacă în primele aventuri ale pionerilor, aceștia luptă împotriva pericolului reprezentat de planeta Radias, capabilă să distrugă Pământul, mai apoi acțiunea se desfășoară fie pe Pământ, fie pe o stație spațială, sau într-o obișnuită grădină a unei case pământene, dar și în timp, în trecut sau viitor.

De la început, în contextul anului 1945 cu națiunile aliate care tocmai luptaseră unite, cu totalitarismele distructive ale fasciștilor italieni, naziștilor și japonezilor, echipa Pionierilor Speranței este, de asemenea, compusă simbolic din membri aparținând celor cinci mari națiuni câștigătoare ale conflagrației: Robert (francez), Maud (americană), Rodion (sovietic), Tsin-Lu (chineză), Wright (britanic), Tom (martinichez, deci și francez).

Echipajul inițial

Nava lor se numește în primul episod „Speranța”, de unde și titlul general al seriei, dar devine „GNO 777” și este mult mai avansată. Robert este numit acum Tangha, iar împreună cu Maud și urmați în cîteva episoade de Rodion și de Tsin-Lu, fac parte ca agenți din EMC (l’État Major Cosmique), un guvern global științifico-militar. Nu sunt cei mai buni, ci doar doi dintre cei mulți responsabili pentru aducerea păcii în cosmos. Ei au acces și la M.E.T., care nu este altceva decât o mașină a timpului și folosesc acest din urmă dispozitiv în cadrul misiunilor R.I.T.E. (Recherche et Investigation dans le Temps et dans l’Espace), de cercetare în spațiu-timp.

Echipajul inițial

În ceea ce privește desenul lui Raymond Poïvet, nu există izbucniri grafice mari, nu există cadre sau planșe „explodate”, este opera unui artist „de modă veche”, meticulos, uneori chiar pretențios și a cărui narațiune grafică se poate chiar lipsi de text.

Dar scenariul există și Roger Lécureux este, ca de obicei, excepțional. Să nu uităm că Roger Lécureux este Nasdine Hodja cu René Bastard, Teddy Ted cu Gérard Forton, Ful Chinei cu Paul Gillon, Pistruiatul 7/13 cu Christian Gaty, Rahan cu André Chéret, Robinsonii Terrei cu Alfonso Font, Galax cu Roland Garel.

În încheiere, iată ce răspundea Raymond Poïvet lui Henri Filippini în interviul mai sus citat, întrebat fiind ce este science fiction-ul pentru el:

„Science fiction, pentru mine, este totul. Nu butonul pe care îl apeși sau ultima rachetă Atlas, ci singurul lucru care justifică benzile desenate. Este însă altceva decât să desenezi 404-ul pe care îl ai în fața ușii sau Boeingul 747 ce decolează de la Orly. Singurul avantaj pe care-l are graficianul asupra cineastului este că poate face orice îi dictează imaginația. Termenul science fiction este ambiguu pentru unii, nu trebuie confundat cu ‹‹Space-opera›› sau cu poveștile cu cowboy transpuse în cosmos. Sunt pirați, șerifi ai space-opera, dar toate astea nu au nimic de-a face cu science fiction-ul. Îmi place foarte mult ceea ce face Mézières, Bilal și Tardi. Mulți dintre ‹‹marginali›› fac acum science fiction foarte bun.

Din partea mea aproape că am lăsat un testament artistic în singurul episod din Pionierii Speranței la care am scris eu scenariul. Era timpul marile povești din Vaillant, dar nu-ți mai pot spune titlul care nu era de la mine. Au găsit ei un titlu ‹‹deștept›› și comercial. Acest episod conține un testament filozofic. Am avut un mesaj de transmis, pentru mine a fost mai interesant. A fost pe două niveluri, ai putea citi povestea ca pe o aventură, fără a merge mai în profunzime, sau văzând-o într-un alt mod, mai filosofic.”