Știu că nu se începe un text scris cu un link. Tot așa cum nu e OK să-ncepi o carte cu un dialog, zice-se. Nu-mi pasă. În ultimele două săptămâni și pentru următoarele două săptămâni m-am simțit și mă voi simți ca Deckard, în primele două minute din „Blush Response”, a doua piesă a lui Vanghelis de pe coloana sonoră la primul Blade Runner. Parcă mi se tot pun întrebări de către persoane pe care urmează să le testez: un expat care folosește un e-mail pentru „gaslighting” și alt e-mail pentru a mima interesul literar în GSF; doi scriitori de science fiction care nu duc la capăt un început de anchetă jurnalistică fiindcă ar fi bănuiți că doresc un premiu dat altuia, parte din anchetă; un partener care mă duce cu vorba – îi mai dau o lună; un trepăduș iubitor de BD care își ia ca avatar pe FB steaua galbenă în șase colțuri, „fiindcă” e nevaccinat?!; o maimuță urlătoare din Timișoara care se bagă în rând cu cercetătorii literari propriu-ziși pe lista unei conferințe internaționale, unde ar putea fi cel mult Oberchelner, așa cum era „pe vremea mea”… Și alte nimicuri greu de transcris și cu totul insignifiante pe lângă venirea în forță a verii, direct din iarnă, cu o trecere de maximum trei seri de primăvară adevărată, continuată cu un tsunami de verde irumpând în parcuri și grădini… Iar de azi e voie să nu purtăm mască, ne putem vedea răspunsul pe obraji la întrebările care să ne ateste ca oameni sau replicanți! Roșiți? Voi?! Sau cei de mai sus, oameni aflați totuși în realitatea asta cam plicty, „if they are a benefit, is not my problem”.
Cred că, în pofida indiferenței din ce în ce mai mari pe care o „simt” pentru manifestările din spațiul literar al sf-ului autohton, nu sunt un replicant. Am grijă de Didona cu cei cinci pui ai ei – care au ajuns către și la 400 de grame, cu excepția femelei crem, rămasă în urmă, imediat sub 250 de grame (ceea ce o face și mai haioasă când fuge în zig-zag pe covor, parcă e un mosor care se desfășoară și înfășoară simultan) – iar cel mai tare m-a afectat în ultima vreme relatarea chinului unei alte pisici care a fătat într-o zi și jumătate numai pisoi morți… Doamne, cum poate să încapă atâta durere și de ce, într-un animal atât de mic?! Mi se fâlfâie de problemele literaturii române, ale sistemului de învățământ care le perpetuează și ale nișei SF care, de la Istoria… lui Mihai Iovănel, proaspăt apărută la Polirom, pare una dintre cele mai selecte, singura care are criticii săi și premiile sale etc.
Foarte credibile întrebările din testul anti-replicanți. Nu s-ar fi putut obține niciun „blush response” cu întrebări despre estetică, literatură, fie ea și de „sense of wonder”.
Încercați să rulați în buclă melodia întreagă, nu doar primele două minute. Așa vom ajunge la numărul următor.
Cred și eu că acesta este atitudinea corectă-„(…) Mi se fâlfâie de problemele literaturii române, ale sistemului de învățământ care le perpetuează și ale nișei SF care, de la Istoria… lui Mihai Iovănel, proaspăt apărută la Polirom, pare una dintre cele mai selecte, singura care are criticii săi și premiile sale etc.”
Un punct de vedere echilibrat.