Prin amabilitatea lui Bogdan Coșa, „sindicalizăm” aici interviul cu Florin Chirculescu, „al nostru” Sebastian A. Corn, găzduit de Institutul Goethe, la delite.ro. Colaborare între publicații și autori din genuri literare diferite, la nivel înalt. Interviul a constat în 14 întrebări „anonime”, pe formatul consacrat al „10 tineri autori întreabă”.
*
„Nu sunt un scriitor tânăr! Sunt, mai degrabă, un adult cam fanat, care a început să aibă dureri de spate, să obosească mai repede decât ar dori și să se enerveze, evident, mai ușor decât în tinerețe.” (Florin Chirculescu)
Întrebările au fost formulate – nu neapărat în această ordine – de Mihai Iovănel, Lavinia Braniște, Matei Martin, Cătălin Badea-Gheracostea, Andreea Drăghici, Florin Dumitrescu, Georgiana Bozîntan, Mircea Pricăjan, Andra Matzal și Bogdan Coșa.
Care este povestea pseudonimului dumneavoastră? De ce ați decis să publicați sub numele Sebastian A. Corn și de ce v-ați întors apoi la numele real?
Florin Chirculescu: Am tot povestit cum a fost cu Sebastian A. Corn și mi-e teamă să nu mă încurc în variante. Vărul meu, care acum e pictor și apare în textele mele (Iovik cel real), mi-a anagramat numele când eram copii. Țin minte că eram la Breaza, într-o livadă de pruni, și el mi-a spus că rezultatul anagramării e F.C. Cornul (sic!). După câțiva ani, am trimis un poem în proză la România Literară. Cred că rușinea, sau na, cine știe ce tâmpenie de adolescent m-a făcut să semnez cu pseudonim. N-o să dezvălui decât parțial respectivul pseudonim, ca să nu fiu ridicol – ideea e că parte din el era Sebastian. După alți ani, când am început să trimit texte la concursurile SF, mi-a venit la un moment dat ideea să trimit opt proze scurte, semnate diferit, la același concurs. Cu acea ocazie, am luat un premiu și șase mențiuni – ei, bine, premiul l-a luat textul semnat Sebastian A. Corn. Așa am ajuns să-mi spun: bun, ăsta e mon nom de plume.
De ce m-am întors la numele meu real? Pentru că-mi trecuse copilăria, cu aroganțele și trufiile ei, pe de-o parte, și pentru că făcusem saltul către un alt gen – cel puțin asta credeam.
Cum ați reușit să țineți în frâu o carte atât de amplă precum „Greva păcătoșilor”? Cum ați lucrat, ce metode ați folosit pentru a nu vă pierde orientarea în text? Am citit într-un alt interviu că ați scris-o în trei ani și jumătate, nu e foarte mult pentru un roman atât de consistent. V-ați impus o disciplină a scrisului, un program?
Florin Chirculescu: Scrisul impune disciplină și dacă scrii haiku-uri. Când scrii, n-ai de ales decât să respecți o metodă ce trece de la text la text, de la o perioadă la alta etc. Mă rog, așa fac eu, poate că alții n-au nevoie de disciplină și de metodă, poate că alții scriu just like that, snapping their fingers. Revenind la „Greva Păcătoșilor”, n-a fost un text foarte dificil structural, pentru că firul de plot principal se baza pe fapte reale. Ca să nu nu te pierzi în text, însă, și ca să-i atașezi fire de plot paralele, blocurile constituente ale personajelor și așa mai departe, e nevoie, cred , să „controlezi” textul, să-l ții bine minte, ca să-ți dai seama de incoerențe, inconsecvențe, scopul fiind, normal, să le corectezi, astfel încât să scoți un flux de lectură „catifelat”. În fond, un text generează o lume (de fapt, de-aia scriu), iar lumea cu pricina, ca să se țină pe picioarele ei, necesită detalii care să nu se bată cap în cap, ci, din contră, care să-i amplifice credibilitatea.
Pentru continuarea interviului, accesați: „La sindicalism am ajuns din pricina furiei” – Florin Chirculescu în dialog cu 10 tineri scriitori români.