Presupun că în programul fiecăruia dintre voi este și un concediu „bine făcut”. Adică măcar o ieșire de câteva zile dintre pereții locuințelor și locurilor de muncă. Merităm. În matricea culturală a cititorilor de fantastică intră automat, zic eu, vaccinarea – deși s-ar putea să am surprize, nu atât din partea „matricii”, cât din diversitatea din ce în ce mai ieșită din tipare a cititorului/consumatorului de sf&f&h. Noi, „noi, sefiștii”, nu mai suntem acea ciudată, simpatică și cvasi-închisă comunitate a celor care se informează despre știință și tehnologie pentru ca apoi să citească și să comenteze în cunoștință de cauză ficțiuni care au la bază întrebarea „ce-ar fi dacă?”. Există un semi-doctism sefe, tot astfel cum există amatorism agresiv ș.a.m.d. Dar, la intrarea în concediu, vacanță, evadare, escapadă, cum vreți să-i spuneți, nu am de gând să îmi aduc aminte de ce a transformat în ultimii ani o pasiune într-o povară și într-un coșmar de Public Relations, iar aici nu vorbesc doar pentru mine, ci pentru fantastica noastră în ansamblu. Ah, cum îmi permit să cred că simțiți, credeți, trăiți indiferent ce subiect, fie el și fantastica, după ce eu simt, cred, trăiesc?! Aroganță impardonabilă. Nu cred că greșesc când zic că simt pulsul fantasticii, conștient că nu sunt singurul în stare de asta. În editorialul din numărul în curs al revistei-soră (de nișă) „Galaxia 42”, Alexandru Lamba m-a numit ca fiind „nominalizatorul” sefeului nostru pentru premiile Societății Europene de SF, în decursul deceniului trecut – ceea ce ar îndreptăți acuza de aroganță, nu-i așa? Aș vrea să conștientizăm împreună palpitanta istorie recentă a fantasticii românești, fiindcă nimeni nu poate nega evenimentele și cuantificările, chiar dacă mulți și multe neagă câte un nume, niște merite, realizări, imbolduri, iar alții, in spe, Cornel Secu și acoliții din anti-româneasca ARCA SF, mint și se mint cu o nerușinare impardonabilă (nu mai am alte adjective, se pare). Pe scurt, înainte să plecăm de-acasă către alte zări de soare pline, analiza lui Alexandru Lamba este corectă în date brute și atitudine, dar nu are contextul istoriei recente, fiindcă, foarte probabil, nu l-a interesat – și pe cine mai interesează, de fapt? – cine, ce a zis, în ce adunare, în ce editorial, în ce proces, la ce terasă, în ultimii 15 ani ai fantasticii românești. Lipsa de consultare care a existat, există și va exista în fandomul nostru pe indiferent ce subiect, dar mai ales pentru Eurocon-uri, Romcon-uri și alte „conne”-uri, se datorează și este cauzată de:
- Fandomul difuz – acum 10 ani revirimentul de-abia începea. Organizațional, exista doar SRSFF. Cu cine să se consulte? Cu editurile? Informal, „stupul” fandomului românesc n-a depășit niciodată bâzâitul de terasă cu mici și bere. Premiile obținute de SRSFF nu le-a luat în seamă nimeni. SRSFF a adus TOATE premiile internaționale, de când s-a înființat și până acum, când a obosit. Iar procedura de votare este simplificată prea mult de către confratele de la „G42”, poate o prezență la un Eurocon i-ar face bine.
- Aparenta pace și liniște – acum 10 ani toată lumea se înțelegea cu toată lumea. Nu exista ARCA SF, nici Antares, nici puseele de genialitate antreprenorială de tip Eugen Lenghel, după modelul H. N. Ursu. „Știință și Tehnică” – chiar, ce făcea „ST”-ul acum 10 ani?
- Schimbarea de generație – aici nu intră numai zecile de debuturi ale ultimului deceniu, ci și morțile unor oameni (autori, editori, profesori, activiști culturali, fani), care n-au fost înlocuiți în rolurile lor benigne de personalități comparabile. O combinație de absențe și de imposturi, peste care s-a suprapus atitudinea de hipstereală jalnică, o neimplicare malignă, chiar dacă explicabilă la nivel de individ.
- Lumea s-a schimbat, nu doar spațiul literar, nu doar fandomul. Ăsta e un truism la care toți închidem ochii: funcționăm dintr-o inerție care este toxică, într-un joc nou. De unde și apele molcuțe, călduțe ale fandomului care închide ochii la confiscarea de facto a reprezentativității, pe bază de ștampilă comunistoidă, executată de către ARCA SF.
Există războaie care trebuie purtate încă, pentru a ieși din mediocritatea zâmbitoare sau falsa genialitate frustrată în care ne aflăm azi. Ce se întâmplă cu nominalizările la niște premii care contează – asta e o altă discuție, rezumabilă prin „dacă n-ar conta, de ce s-ar bucura profesioniștii britanici că iau premiile ESFS?” – este doar simptomul unui fandom înțepenit care dă din cap cu înțelepciune de babă la comentarii de tipul „d-aia nu citesc sf românesc” ale unor neplimbați prin lume.
Din fericire, nici Alex, nici eu, nici cititorii de GSF sau G42 nu suntem „neplimbați”.
Să mergem, dară, să ne spălăm creierii de noroaiele în care ne împotmolește ARCA, apoi să începem un alt an de muncă și viață, tovarăși într-ale fantasticii românești și mondiale!
Să luăm cărți de citit, să păstrăm link-uri de urmărit!
Va fi bine, e deja cald.
