Am găsit şi tradus această scurtă explicaţie (şi în acelaşi timp interviu) despre cum gândeşti, cum fabrici „povestea”, în cartea lui Russell Hill, Reflections of the Future; an Elective Course in Science Fiction and Fact: Laboratory Manual, din 1971. Philip K. Dick este invitat la un curs de scriere creatoare și primește întrebări de la studenți. (Corneliu Bălan)
Primul student: — Îmi puteți explica despre ce este vorba în „Roog”?
Philip K. Dick: — Bine. Imaginează-te în lumea câinilor. Să spunem că ai adus un câine acasă. Nu a mai văzut gunoieri; nu a mai văzut un tomberon de gunoi. Îl lași în curte. Ce o să se întâmple?
Primul student: — Ar încerca să păzească tomberonul.
Dick: — Corect. Ar crede că în fiecare zi scoți gunoiul și îl pui într-un recipient ermetic pentru ca nimeni să nu-l poată lua. Îl pui în aceast recipient de metal, aranjezi capacul cu grijă. Chiar un capac care e greu de desfăcut. Apoi pleci în casă. În fiecare zi faci același lucru. După câteva zile, ai un întreg tomberon plin de chestii. Le poți mirosi. În fiecare zi miros mai puternic. După câteva zile câinele începe să se gândească, „Cum pot obține ceva de acolo?” Apoi, când totul pare doar copt, plin, macerat, gata de a fi consumat, tipii ăștia apar și iau tot. Și câinele este speriat, nedumerit. „Ce se întâmplă? Cum e gata, cum e furat.” OK. Apoi, după un timp, își dă seama de ce e el acolo – asta e treaba lui, scopul lui: de a nu-i lăsa pe acești tipi să extragă toate aceste lucruri valoroase. Pentru el, nu e gunoi. E un depozit pentru chestiile cele mai valoroase ale stapânilor – pentru el, alimentele sunt lucrurile cele mai prețioase – tot ce merită păzit cu adevărat. E ca și cum ar fi chiar hrana lui. În cazul în care un alt câine ar vrea sa i-o ia, ar sări la bătaie. Deci câinele vrea acum să-i împiedice pe gunoieri. Dar nu i-ar vedea ca simple ființe – iar vedea ca un fel de creaturi – creaturi pe care le întrezărește apărând în zori fără nicio legătură cu oamenii din casă.
Deci, ce am spus până acum este ceea ce aș crede dacă aș fi câine. Este o imagine pe care ai avea-o din perspectiva câinelui; o născocire a minții lui – dacă el poate avea așa ceva: minte, idei. Deci, în cele din urmă, ai acest cadru, conceput pe o perioadă lungă, pentru că în poveste el făcuse asta pe-o lungă perioadă de timp. E din ce în ce mai rău. Latră mai mult. Apoi, introduc elementul fantastic: în cele din urmă, ei au de gând să scape de câine; latră prea mult. Ce se va întâmpla în continuare? Ei bine, din punctul lui de vedere (dacă ar putea gândi) e sfârșitul – nu numai că aceste creaturi vor primi mâncarea din tomberon, vor răpi și familia lui. În cele din urmă vor lua cu ei și oamenii după ce îl vor lua pe el.
Al doilea student: — Ce puteți spune despre partea în care „the Roogs” sunt sus pe gard?
Dick: — Ei bine, iată de ce este de fapt mai mult o poveste fantastică decât o poveste despre realitate. Pentru că, desigur, așa ceva nu se poate întâmpla în viața reală cu adevărat. Gunoierii nu fac mișto de câini. Cel puțin eu nu cred.
Al doilea student (în glumă): — Poate că fac. Poate că nu-i auzim.
Dick (arătând spre câinele lui adormit la picioare): — Întreabă câinele. Poate că știe ceva ce noi nu știm. Aceasta este o elaborare a fantasticului – un fel de zonă fantastico-psihologică. El spune: „Hei! Tu de colo! Tu cu blana aia ciudată. Care e problema ta? De ce faci gălăgie?” Și nu știi ce anume îl enervează cu adevărat pe câine. Cu alte cuvinte sunt visele câinelui în lumea proprie. Coșmarele proprii lumii lui. Nu putem simți lumea lui, nu putem înțelege coșmarele lumii lui.
Aceasta este prima poveste pe care am scris-o în 1951. Am recitit-o în această dimineață – nu am citit-o pentru o lungă perioadă de timp – și am realizat cât de mult m-am dus în lumea viselor. De exemplu, la sfârșit, atunci când „the Roogs” au privit spre casă, spre oamenii din interior: ce se va întâmpla, este evident.
Dick (citind din poveste): — „Apoi încet, în tăcere, „the Roogs” s-au uitat în sus, pe partea casei, către fereastra cu jaluzeaua maro trasă până jos” – care desigur e dormitorul în care dorm stăpînii. E momentul cînd schiaună şi latră. Şi desigur, încearcă să-şi anunţe stăpînii că ei au venit. „Roog!” e la fel ca o lătrătură. Pentru câine reprezintă un cuvânt.
Dick (citeşte din nou): — „S-a îndreptat către Roogs tremurând de furie.”
Apoi, mai târziu se linişteşte: „Gura-i încă deschisă şi din lăuntrul lui iese un geamăt teribil, de neputinţă, un scheunat de nenorocire şi de disperare.”
Ştie că a eşuat. Ştie că până la urmă o să fie luat sau omorât. Că până la urmă or să vină înapoi după stăpâni. E doar o chestie de timp. Şi „the Roogs” ştiu şi ei asta. Adică o ştiu în coşmarul câinelui. Asta simte câinele că spun ei. E de fapt câinele cel care o spune pentru ei.
Dick (citeşte din nou): — „Nu fii neliniştit, spune unul dintre Roogs (câinele gîndeşte asta). Camionul este deja plin ochi. Trebuie să lăsăm ceva şi pentru săptămîna viitoare.”
Al treilea student: — Ce ai vrut să spui prin descrierea Roogs-şilor – oferindu-le capetele umflate şi picioarele nesigure? Ce înseamnă acest lucru pentru câine?
Dick: — Este lucrul care îl îngrozeşte pe el. Ei bine, e de fapt imaginea care mă îngrozeşte pe mine. Cu alte cuvinte, scrii ceva de genul ăsta – uiţi cine eşti, că eşti scriitor. Devii câine – eşti un câine speriat! Atunci începi să halucinezi tot felul de chestii. Aşa că pentru mine este modul în care aş fi reacţionat dacă aş fi fost câinele. Desigur, chiar nu ştim – poate că animalele nu gândesc deloc, nu? Deci, probabil că nu poate exista nimic din toate astea. Într-un sens strict raţional, nu există nici Roogs, nu există niciun gunoier cu picioare tremurânde. Aşa mi-am imaginat eu nişte creaturi oribile, cum le-am descris acolo. Dacă le-aţi fi descris voi, ar fi apărut altfel. Aşa cum vedeţi voi lucrurile. Detaliile care vă şochează pe voi.
Al patrulea student: — Cum v-a venit numele Roog?
Dick: — Am încercat să găsesc ceva care s-ar asemăna cu lătratul unui câine. Nu aş fi putut folosi „bow-wow”. La vreamea respectivă realizasem că nu pot începe povestea pînă n-aş fi putut scrie pe foaie ce-ar fi spus un câine.