Now Reading
Valentin Iordache redivivus!

Valentin Iordache redivivus!

Dodo Niţă
iordache-thumb

În anul 2000 Valentin Iordache a declarat public că nu-l mai interesează să publice benzi desenate:  tot ce avea de spus, fusese spus! La vremea respectivă publicase de peste 20 de ani!

A debutat cu BDSF în revista ieşeană Argonaut, la începutul anilor 80. A fost nelipsit din paginile oricărei publicaţii craiovene ‒ fanzine, reviste (Orion), almanah (Ramuri). A inovat genul BDSF, inventând chiar un alfabet extraterestru, a abordat călătoriile în timp, dar şi lumea viitoare… Cine a citit la acea vreme lucrările sale, subtile şi profunde, nu le va uita niciodată.

iordache 2

După 1990 a abordat şi alte genuri, în special BD-ul  politi-comic,  iar ciclul său „Le Mitocain Roumain” constituie  o adevărată frescă a moravurilor politice dâmboviţene.

La începutul anilor 2000 o parte din lucrările sale, în special cele BDSF,  au fost reunite între coperţile albumului cu titlul enigmatic Epistaxis din hamsii.

Valentin Iordache a lucrat toată viaţa ca profesor de limba franceză la liceul din Orşova. Aşa încât, chiar dacă nu-l mai interesa publicatul, el a continuat să deseneze BD,  pe care le va folosi ca material didactic, pentru a preda limba franceză într-o manieră ludică şi atractivă!

Astfel, el a desenat lucrările sale pe cartoane format A1 şi A2, pentru a putea fi lipite pe tablă pentru a fi văzute chiar şi din fundul clasei, iar textele le-a scris în limba franceză, uneori în versuri, alteori într-un delicios şi amuzant limbaj franco-românesc.

Evident, personajele mini-BD-urilor sunt chiar profesorul Iordache şi elevii săi!

iordache 3

Dar ‒ cum dragostea dintâi nu se uită niciodată ‒ uneori reapar şi simpaticii extratereştri  cu care ne-a fermecat tinereţea Valentin Iordache. De regulă, în luna martie, pentru că,  în franceză, martie şi Marte (planeta) se scriu la fel: Mars. Extratereştri sunt verzi şi simpatici şi vorbesc între ei limba… extraterestră. Nu sunt periculoşi pentru umanitate, ci, dimpotrivă,  primesc cu bunăvoinţă elevii lui Iordache pe planeta lor.

Toate aceste benzi desenate originale au fost recuperate de Marian Mirescu şi  ordonate sub forma unei agende şcolare (2006-2020), apoi colorate, iar la final tipărite într-un tiraj mai mult decât restrâns (format din 2 cifre) sub titlul L`Ecole en folie.

Seulement pour les connaisseurs!

L`Ecole en folie
L`Ecole en folie
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top