Ateism și religie în science fiction – Nici un zeu în Cosmos: Culegere de texte de anticipație pe teme ateiste 

O discuție-replică la „dezgroparea” de către mine a prozei Lobocoagularea prefrontală a lui V. Voiculescu (1) m-a făcut să mă gândesc la aspectele binomului religie/ateism în science fiction.

Cartea esențială folosită aici pentru a aprofunda chestiunea este antologia „…de texte de anticipație pe teme ateiste ” Nici un zeu în Cosmos, realizată de, nomina odiosa, Alexandru Mironov pentru Editura Politică pe la mijlocul anilor 1980. Sub acest pretext, se află strânse aici câteva „bijuterii” de literatură pe chestiuni spirituale, în primul rând (cel puțin) două capodopere: povestirile „Căderea nopții” de Isaac Asimov și „Sub cenuși” de Gerard Klein, acesta din urmă unul dintre textele mele preferate din toate timpurile.

Așadar, avem, pe de-o parte (majoritatea), autorii într-adevăr atei (chiar, de multe ori, declarați ca atare): Asimov („The Last Question”, am citit-o și eu când eram copil, dar trebuie adăugată neapărat „Căderea nopții” / „Night Fall”, menționată mai sus, și aș spune și o altă capodoperă a scriitorului, nuvela „The Bicentennial Man” / „Omul bicentenar” – construită pe „sindromul Pinocchio”, este de fapt o meditație asupra identității și a specificului uman, „ce e ceea ce ne face oameni”), ba chiar anticreștini: Clarke, cu o „bijuterie” de ironie anticlericală (de raționament iezuit aplicat împotriva iezuiților), multipremiata povestioară „The Star” / „Steaua” (da, aceea, „Steaua sus răsare…”), inclusă la rândul ei în antologia „NUZIC”. O variațiune (genială) pe tema „The Last Question” este una dintre short short story-urile SF-istului umorist Fredric Brown. O ironie la urma urmei benignă este cea de la finalul povestirii premiate „Vești bune de la Vatican” de Robert Silverberg, în care fumul care iese pe coșul Vaticanului anunță că „habemus papam”, dar acesta este… primul papă robot.

Trecând la celălalt versant, e greu să găsim autori de SF propriu-zis religioși, dar care în orice caz să fie de calitate cel puțin egală cu cea a celor de mai sus. O categorie redusă, dar importantă, în SF este cea a „paseistilor”, autori care, în mod explicit (dar implicit în scris), nu agreează progresul tehnologic și eventualele consecințe ale acestuia (nu-i de mirare că aparțin, în general, Sudului american), și aici îi avem în primul rând pe Ray Bradbury și Clifford D. Simak, fiecare cu capodopere la activ: distopia „Fahrenheit 451” (dar și mare parte din proza sa scurtă, fantastică și SF) și, respectiv, alegoria plasată în viitor „City”. Aș mai menționa-o, înainte să trec mai departe, pe Ursula K. Le Guin, al cărei roman de debut, „Mâna stânga a întunericului”, este o transpunere, în viitor și în Cosmos, a filozofiei hippie, new age și ecologiste la modă în epocă, sfârșitul anilor ’60 (pentru că cel de-al doilea, „Deposedatii”, este deja altceva, filosofie politică și socială). Un (mare, uriaș) autor încărcat de spiritualitate mi se pare însă Philip K. Dick, chiar dacă nu putem vorbi de cărțile lui ca fiind propriu-zis „religioase” („mustind” însă, dar această-i doar la primul nivel, de droguri, LSD, ocultism, misticism și tot cocktailul șaizecist american). De altfel, când Dick (până la urmă) a înnebunit efectiv, se considera reîncarnarea lui Simon Magul (sigur, e vorba de Gnoză, dar tot creștinism și religie e până la urmă), „părintele tuturor ereziilor”. Așa și PKD (autor „paranoid”, cum făcea Cărtărescu diferența odată, între „paranoizi” și „epileptoizi”, „paranoidul” prin excelență fiind Pynchon), este „părintele” tuturor distopiilor și conspirativitelor, până în ziua de astăzi. Se știe că întrebarea fundamentală pusă de Dick, în aproape toate paginile sale, este „eu trăiesc sau stau întins într-un laborator, cu electrozi puși la tâmplă, și „visez” că trăiesc?” – obsesie, teroare a posibilității „simulării”, ce arată o profundă incertitudine și teamă in privința naturii realității și a existenței –, varianta „paranoică” și SF a temei (romantice, dar cu rădăcini mult mai adânci) „lumea/viața ca vis”. De-aici până la „Matrix” nu a fost decât un pas.

• (1) Aș fi făcut-o mai de mult, dar nu mi-am dat seama, până într-o discuție recentă, că-i un text atât de puțin cunoscut, căci, din păcate, Voiculescu e de multă vreme un scriitor trecut în planul doi. Există în proza fantastică a autorului și alte nuvele care pot fi socotite pur SF, chiar dacă nu atât de distopice ca aceasta, scrisă, în mod evident, de poetul-medic ca reacție la instaurarea comunismului românesc.

Nici un zeu în Cosmos: Culegere de texte de anticipație pe teme ateiste 

Selecția textelor și coordonare: Alexandru Mironov și Mihai Bădescu.

București : Editura Politică, 1985, 270 p., 16,50 lei

Cuprins

5 • Argument (Nici un zeu în cosmos) • eseu de Alexandru Mironov

13 • Planetă ieftină • ficțiune scurtă de Robert Sheckley (traducere a Budget Planet, 1968)

26 • Steaua • povestire de Arthur C. Clarke (traducere a The Star, 1955)

34 • Bucla de histerezis de Ilia Varșavski • [Евангелие от Ильи / The Gospel of Elijah] • nuvelă de Илья Варшавский (traducere a Петля гистерезиса, 1968

71 • Dar ce este universul? • povestire de Victor Kernbach

85 • Convertirea • povestire foarte scurtă de Harry Harrison (traducere a The Streets of Ashkelon. 1962)

101 • Un aspect fundamental al opțiunii de Ovidiu Bufnilă?

103 • Marțianul • [The Martian Chronicles] • povestire de Ray Bradbury (traducere a The Martian, 1949)

117 • Din amintirile lui Lijon Tichy • povestire de Stanisław Lem (traducere a Ze wspomnień Ijona Tichego, 1961)

131 • Când zeii plâng… • povestire de George Ceaușu și Dan Merișca

144 • A noastră-i fericirea veșnică • povestire de Philippe Curval (traducere a Nous avions tous décidé d’être heureux, 1986)

156 • Altarul zeilor stohastici • (1970) • de Adrian Rogoz

166 • Ereticul cardinal Collarmino • (1966) • de  Eduard Jurist

173 • Răspunsul • de Fredric Brown (traducere a Answer, 1954)

175 • Căderea nopții • nuvelă de Isaac Asimov (traducere a Nightfall, 1941)

215 • Arclantida • povestire de Cristian Tudor Popescu

223 • Sub cenuși • povestire de Gérard Klein (traducere a Sous les cendres, 1973)

255 • Piatra Soarelui • (1984) • povestire de Gheorghe Păun

262 • Cunoscătorii • povestire de Mihail Grămescu