Am fost dintotdeauna fascinat de psihoistorie, citesc și recitesc încă romanele lui Isaac Asimov din seria „Fundației”, care m-au influențat și au influențat toate poveștile SF din ultimii 50 de ani. Nu e de mirare că, atunci când Apple TV+ a anunțat că va produce adaptarea celei mai frumoase povești științifico-fantastice rămasă fără o versiune cinematografică am fost încântat. În sfârșit, ieri a avut loc premiera primelor două episoade și trebuie să spun că nu am fost dezamăgit, deși producătorii au vrut cu bună știință să facă o variantă „woke” a „Fundației” lui Isaac Asimov, cu „binecuvântarea” fiicei acestuia, Robyn Asimov.
Schimbarea cea mai evidentă este amplasarea lui Hari Seldon (jucat de actorul britanic Jared Harris), personajul principal din cărțile lui Asimov, în fundal și mutarea centrului de atenție asupra unui personaj feminin. Această transformare nu este deranjantă, dimpotrivă. Lou Llobell este o actriță remarcabilă în rolul lui Gaal Dornick (care în carte este bărbat), iar rolul ei în construirea „Fundației” e credibil. Numai că producătorii de la Apple s-au dezlănțuit și s-au apucat să feminizeze toate personajele din povestea veche. Pe lângă Gaal și alte figuri masculine importante, cum este Salvor Hardin și, mai ales, Eto Demerzel (cunoscătorii știu de ce Demerzel e important în trilogia originală), sunt acum femei. Cea mai atroce schimbare este în cazul premierului imperial Demerzel, jucat de actrița finlandeză Laura Birn, dar și cea a lui Hardin, transformat din Primar al planetei-oraș Terminus într-un fel de Paznică a Bolții. De aici apare o altă răsturnare narativă care, deși face filmele mai ușor de urmărit, pentru că totul începe pe Terminus, unde se află Bolta și Salvor Hardin, alterează structura „Fundației”. În loc să vedem derularea „crizelor Seldon” de pe Terminus, suntem expuși poveștii într-o ordine cronologică. Modificarea îl face pe Primarul temerar de pe Terminus, cel care trebuia să preia puterea și să utilizeze tehnologiile Fundației pentru a-și extinde influența în cele Cinci Regate, o femeie cu puteri paranormale.
O altă schimbare este faptul că Împăratul Cleon, care era stăpânul Imperiului Galactic, devine acum o triadă de clone, fiecare de altă vârstă. Cei trei, numiți Dawn, Day, Dusk (Zori, Zi și Amurg) formează o așa numită Dinastie genetică. Această adaptare narativă are mai mult decât un rol narativ, ea face woke-izarea explicită. Când Seldon le cere celor Trei Împărați (care sunt toți bărbați albi) să renunțe la clonare pentru că nu sunt destul de „diverși” și „diferiți” și pentru că aceștia repetă trecutul, deci nu pot fi salvați, scopul producătorilor este și el devoalat.
Aceste transformări nu impietează dezvoltarea narativă. Filmul este spectaculos din punct de vedere vizual, iar faptul că David Goyer a fost scenaristul lui Christopher Nolan în Batman, se vede în fiecare episod. Aspectul acestor filme de televiziune este indelebil legat de Star Wars și de Star Trek. De fapt ambele au fost influențate de poveștile lui Asimov. De exemplu în centrul galaxiei Star Wars există unui oraș planetar, numit Coruscant, care e aproape identic cu Trantorul. Influența este reciprocă, în noul serial, în episodul 2, apare holovizorul (holodeck) din Star Trek.
Frumusețea filmelor decurge din imaginile spectaculoase, vedem planete diferite, populații diverse, culturi ciudate, călătorii interplanetare, tehnologii futuriste, religii și credințe stranii, toate ingredientele de bază ale unei povestiri științifico-fantastice.
Mai puțin acceptabile sunt transformările melodramatice ale poveștii lui Asimov. Pe Terminus e introdusă o făptură fantastică, numită Gheara episcopului (Bishop’s Claw), iar povestea de iubire între Gaal și Raych Seldon, fiul adoptiv al matematicianului, este simplistă. Acest lucru duce la schimbarea principiilor psihoistoriei. Deși teoria lui Seldon, extraordinar de captivantă în cărțile lui Asimov, spune că indivizii nu contează în planul uriaș al istoriei umanității, în film apar situații melodramatice care pun în pericol calculele matematice, întreg „Planul Seldon”. Deși Seldon poate să „prezică” istoria, Gaal pune sub semnul întrebării mecanismele Radiantei Prime (Prime Radiant e tradus uneori aiurea cu „primul radiant”, deși e vorba despre numerele prime care iradiază semnificații).
Cu toate acestea serialul păstrează intact conceptul principal al lui Asimov, acela că destinul umanității poate fi exprimat în cifre și, prin urmare, anticipat. Premisa conform căreia, prin calcule sociologico-matematice, putem vedea viitorul umanității este fundamentală pentru „Fundație”, cărțile scriitorului care era și fizician cultivau cunoașterea Istoriei, cuplată cu statistica și matematica. Faptul că toate civilizațiile cresc și descresc, că salvarea civilizației este posibilă cu ajutorul unei Enciclopedii Galactice, că o Fundație Enciclopedică este necesară, rămân cheile de boltă ale versiunii cinematografice. Așa că, din fericire, intriga cosmică propusă de Asimov rămâne neschimbată. Seldon anticipează prăbușirea Imperiului (numit Imperium), prin studierea mecanismelor sociale care pot fi înțelese cu ajutorul studierii comportamentului unor grupuri mari de oameni.
Rezultatul este un film spectaculos, oarecum legat de viziunea lui Asimov, dar care, din dorința de a concura cu Războiul stelelor și alte producții similare, alterează romanele. Ceea ce nu face decât să-mi crească dorința de a reciti întreaga serie încă o dată toamna aceasta.