Now Reading
Un exercițiu de ucronie fascistă

Un exercițiu de ucronie fascistă

Doru Pop
Ucronia fascista

Din categoria: „Cărți care ar trebui scrise”

Există foarte multe cărți și filme care aparțin genului „istorii alternative” (numite în franceză allohistoire sau althist în engleză). De la ucroniile tipice, la istoriile contrafactuale (sau istorii virtuale, bazate pe fapte reale), dacă ne punem întrebarea „Ce-ar fi fost dacă” vom obține unele dintre cele mai interesante răspunsuri. Există proze sau scenarii de film care dezvoltă o asemenea premiză. De la posibilitatea ca Napoleon să câștige bătălia de Waterloo, asupra căreia medita Victor Hugo în Les Misérables, până la romanul lui Louis Geoffroy, care își imagina că Împăratul a cucerit lumea, istoriile alternative, fie cele în care o parte din evenimente sunt transformate și reinventate, fie schimbări totale ale destinului unor națiuni sau personaje istorice sunt extrem de atrăgătoare. Ne putem imagina istorii inversate, ca în romanul** lui Laurent Binet, în care aztecii invadează Europa, ori, așa cum face Charles Renouvier, o cu totul altă traiectorie a civilizației europene*** (și care a inventat termenul de „utopie în istorie”).

Pornind de la exemplul lui Jordan Proust, care își imaginează cum ar fi arătat „Reichul de 1000 de ani”**** sau Philip K. Dick care, în „The Man in the High Castle”, se întreba ce-ar fi fost dacă Hitler fi invadat Statele Unite, ori Robert Harris, care scrie Fatherland, unde, pornind de la sărbătorirea a 75 de ani de la nașterea Führerului, cu ajutorul detectivul nazist Xavier March ce investighează o crimă, descoperim că Lindberg e ambasadorul SUA în Germania, sau că Germania a creat Uniunea Europeană, m-am întrebat și eu cum ar fi fost dacă România câștiga războiul din Est?!*****

Iată o mică schiță de istorie alternativă a României fasciste.

În 1945 Uniunea Sovietică este înfrântă și se înființează Imperiul românesc, întins până dincolo de Bug. Împăratul și Marele Voievod Mihai I al Imperiului Daco-Roman este înscăunat la festivitățile care au loc la opera din Odesa;

În 1946 este declarat public statul românesc verde și curat, fiind anunțată rezolvarea problemei evreiești și țigănești din Imperiul Român pentru totdeauna;

În 1947 Garda de Fier organizează o lovitură de stat și devine sigura forță politică a României imperiale.

În 1948 Împăratul Mihai I e forțat să abdice, iar Nae Ionescu e numit primul președinte al Republicii Legionare Române;

În 1949 este ales un nou Parlament al României Imperial-Legionare, Mircea Eliade devine Președintele Senatului și Mare Lictor al Daco-României;

În 1950 Constantin Noica înființează Universitatea Păltiniș, unde sunt selectate viitoarele elite ale României. În viitor toți politicieni care vor să ocupe funcții publice vor fi școliți la această unică Universitate a Daco-României Imperiale;

În 1951 moare Nae Ionescu, se organizează procesiuni funerare în toate teritoriile Imperiului. La Moghilău sunt organizate contra-manifestații unde 10.000 de protestanți și partizani sunt uciși.

În 1952 Emil Cioran este numit președintele Academiei Imperiului Legionar Daco-Român. Discursul lui inaugural salută Imperiul și pe primul său Consul, Mircea Eliade.

În 1953 este înființată Academia Imperială de Arte RomâneștiMarietta Sadova”, condusă chiar de către marea actriță și regizoare.

În 1954 Lucian Blaga primește premiul Nobel pentru literatură. Comisia Nobel „celebrează viziunea mistică și mitică” a marelui gânditor român.

În 1955 Imperiul este zguduit de un Mare Cutremur, capitala Imperială este mutată la Sarmizegetusa.

În 1956 Al treilea Reich demarează proiectul colonizării spațiale, România și Italia fac parte din primele țări participante la Agenția Fascistă Europeană a Cosmosului Totalitar (AFECT)

În 1957  Primul cosmonaut legionar al României ajunge pe Lună, unde sunt puse bazele stațiunii de cercetări Nicolae Paulescu.

În 1958 Românii ajung pe Marte și este creat guvernământul marțian Radu Gyr, iar cel mai înalt pisc de pe Marte este redenumit Vulcanescia, în cinstea lui Mircea Vulcănescu

În 1959 Mihail Manoilescu primește premiul de cel mai important economist al Noii Ordini Mondiale Naziste, pentru cartea sa despre corporatism. Leul de aur devine monedă standard alături de Reichsmark.

În 1960 apare Marea Istorie Imperială a Românilor, sub coordonarea academicianului Nichifor Crainic și Marea Istorie a Literaturii legionare, de Dinu Pillat.

În 1961 Valerian Trifa, redenumit Mihail, după numele arhanghelului purtător de biruință în Marele Război din Est, este ales patriarh al României;

În 1962 România ajunge la o populație de 50 de milioane de locuitori, dintre care 49 de milioane sunt pe Pământ, iar 1 milion împrăștiați în Sistemul Solar.

În 1965 începe al treilea război mondial, România se aliază încă o dată cu Reichul în războiul dus cu ultimele rămășițe ale Statelor Unite. În fruntea trupelor este numit mareșalul Gavrilă Ogoranu.

În 1969, în urma victoriei totale a puterilor Axei, România primește Groenlanda și Madagascarul.

*Napoléon et la conquête du monde, éd. H.-L. Delloye, Paris, 1836;  reditată ca Napoléon apocryphe: 1812-1832: Histoire de la conquête du monde et de la monarchie universelle, La Librairie Illustrée, Paris, 1896

** Civilizations, Grasset 2019, Grand prix du roman de l’Académie française 2019

*** Uchronie (l’utopie dans l’histoire) : esquisse apocryphe du développement civilisation (Éd.1876)

**** Et Si Hitler ? – Le Reich de 1000 ans, Les editions du menhir, 2013

***** Ucronia fascistă românească a avut o perioadă în care a fost luată în serios, imediat după 1990. V. publicațiile „Gazetei de Vest”, în particular Almanahul din 1994, unde „noua Legiune” respinge o invazie sovietică etc.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top