Now Reading
Eurotrash Viziuni de pe Marte, aleea Ozonului și de pe Cissalda

Eurotrash Viziuni de pe Marte, aleea Ozonului și de pe Cissalda

grafica-thumb

La mijlocul anilor 1970, în timp ce se afla la Paris pentru a lansa ediția franceză a National Lampoon publicistul american Leonard Mogel a descoperit șocat revista franceză Métal hurlant , ce apărea deja din 1975. Așa s-a născut Heavy Metal în SUA, în aprilie 1977, ca o revistă lunară glossy, full-color și, așa cum intuise Mogel, atât timp cât planșele („zincul”) color erau deja realizare în Franța, bugetul pentru a le (re)produce în versiunea americană a fost mult redus. Celălalt secret al succesului financiar a fost că spre deosebire de benzile desenate tradiționale americane din acea vreme ținute să respecte reglementările stricte și puritane ale Comics Code Authority noua revistă prezenta fără rețineri explicit conținut adult.

Nu este loc aici și acum să vorbim despre desenatorii revistei, atât a celei franceze cît și cei ai avatarului american, prezentăm doar câteva exemple de grafică ilustrație de interior, lucrări de tot mai mare importanță pe măsură ce în Heavy Metal a crescut ponderea povestirilor SFFF.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top