Predica fu emoționantă. Jenna Voss se întrecu pe sine în timpul ceremoniei. Sub lumina reflectoarelor, înveșmântat în mantia de pânză grea, ale cărei falduri iradiau jerbe de scântei ionizante, Eruditul Tata Reverend ridica brațele către cer, într-un gest de adorare. Pildele sale cutremurau asistența, care umplea până la refuz spațiul, de altfel, extrem de generos, al Catedralei Tuturor Misionarilor din Mashar.
— Și astfel, încheie înaltul prelat parabola zilei, Haphas Drekathon a promis o mie de Revoluții îndestulate pe Câmpiile Fericirii, celor care I se vor alătura în lupta Sa împotriva forțelor întunericului. Să nu uitați, însă, adăugă Jenna Voss, odihnindu-și privirile pe creștetele enoriașilor, că îndată după ce a spus aceste cuvinte, Drekathon, cu El fie lumina Veșnicului Răsărit al Sferei de Foc, ne-a avertizat să nu ne aplecăm niciodată urechile la bârfele mincinoase ale înșelătorului, care pândește în umbră. Stați în lumină și în adevăr și fugiți de întuneric și de minciună! Măritul nostru Drekathon să vă dea vouă inimi supuse și ascultătoare în piepturi, pentru ca strălucirea Feței Sale să vă lumineze vouă și în ziua aceasta pașii!
Credincioșii se așezară în liniște și ordine înaintea amvonului și își așteptară, cu răbdare, rândul la miruit. Ajuns în fața Eruditului Tată, Naguay Bliccala își plecă fruntea și închise ochii, primind atingerea umedă a grăsimii călduțe de narval, a cărui mireasmă îi alungă, pe loc, ușoara durere de dinți. Zăbovi o clipă mai mult decât era necesar, ezitare ce fu remarcată imediat de Tata Reverend. Naguay avea, însă, presentimentul celor ce aveau să se întâmple și fața lui se goli de sânge.
— Dorești să-mi spui ceva, fiule? Rosti arhiereul, prefirându-și barba sură cu vârful degetelor.
Tânărul își înfășură toga în jurul taliei și-și înnodă cordonul cu două bucle. Gestul acesta reflex, care îi trăda intenția nemărturisită de apărare, de retragere, nu putea să-i scape Eruditului.
— Nu, luminate reverend, zise, plecându-și umerii ușor. Astăzi se anunță a fi o zi frumoasă.
Naguay încercă să-și alunge orice gând. Nu reuși însă întru totul. Jena Voss desluși o umbră diafană, ca o aripă întunecată, ce plutea în jurul tâmplelor tânărului.
— Fiule, îi zise, așteaptă-mă în tabernacol după terminarea miruitului. Doresc să vorbesc ceva cu tine.
Arhiereul se întoarse, după aceste cuvinte, către Ngebex Hruman, Marele Eccleziarh al catedralei, care îl însoțea pretutindeni, ca o umbră, și-i porunci:
— Mergi cu Naguay în tabernacol. Așteptați-mă acolo, vin și eu îndată!
În jurul amvonului, ridicat cu trei trepte față de nivelul de bază al naosului, mulțimea credincioșilor făcea un semicerc strâns. Candelabrul cu șapte mii de lumini, suspendat sub deschiderea turlei principale, proiecta pe fețele tuturor lumina sa orbitoare, albastră, făcându-le să pară sculptate în jad. În clipa în care Ngebex Hruman își așeză mâna pe umerii lui Naguay, liniștea catedralei fu sfâșiată de urletul acestuia din urmă:
— Tu ești diavolul, Jenna Voss! Tu ești arhiereul minciunii! Însuși Haphas Drekathon mi S-a arătat în dimineața asta și mi-a revelat acest adevăr!
Se întoarse, strigând într-una și arătându-l acuzator, cu degetul, pe arhiereu, mulțimii credincioșilor, care făcuseră, oripilați, câțiva pași înapoi.
Fața lui Jenna Voss se înăspri deodată. Își vârî brațele sub faldurile veșmântului, gest care simboliza dezacord total, respingere. Veșmântul unui arhiereu era, în timpul slujbei divine, impenetrabil. Naguay continua să urle, spre uluirea și confuzia mulțimii enoriașilor, dintre care unii izbutiseră să năvălească afară, prin ușile larg deschise. Cei mai mulți, însă se călcau în picioare, cuprinși de panică. Devenind conștient că situația putea degenera periculos, Voss își ridică brațele spre cer și începu să strige către credincioși, cerându-le să se liniștească. Panica însă escaladă la cote fulminante în momentul următor, deoarece tânărul insurgent smulse de pe altar pocalul miruirii cu untură de narval și-l azvârli peste mulțime, în mijlocul naosului. Stropii de grăsime căzură pe fețele și tunicile credincioșilor, care izbucniră, la unison, într-un strigăt de oroare. Bolțile catedralei încă mai reflectau ecoul acestui urlet, când, deasupra tuturor, răsunară, batjocoritor, hohotele lui Ngebex Hruman:
— Să văd dacă Însuși Haphas Drekathon, Atotputernicul, va apărea acum, să te salveze, diavole!
De sub faldurile tunicii sale, Hruman scoase o sabie cu tăișul scurt. Metalul cenușiu scânteie în aer și, cât ai clipi, se înfipse până la mâner în pieptul lui Naguay. Acesta se clătină și căzu pe spate, cu sângele țâșnind abundent din rană. În liniștea care se lăsă, toți cei prezenți putură să vadă, în clipa următoare, un cilindru de lumină orbitoare coborând peste Naguay, din înălțimea turlei. Trupul însângerat al tânărului se topi într-o clipă, literalmente, în văpaia aceea și dispăru din fața lor.
Aceste fapte se petrecură în timpul adorației de amiază, în Catedrala Tuturor Misionarilor din Mashar, reședința arhiereului primat al pământului Goa, în data de 25 Morganwand a anului 8998 de la Fondarea Imperiului Galactic, iar prefectul Goei era Kewolf Griback.
*
Nimic nu tulbura liniștea cabinei comandantului. Cu ochii ațintiți asupra planetei cenușii din fața lui, a cărei calotă semisferică ocupa cam o treime din hublou, Lenyather Roherngo se întreba, cuprins de un virulent acces de depresie, ce sens mai avea viața lui. Străbătuse mai bine de jumătate din galaxie cu speranța secretă că, la reîntoarcerea sa în capitală, va fi recompensat cu o funcție administrativă de birou. Măcar supraveghetor de zbor, dacă nu consul pe vreun mic satelit. Ceva sedentar, orișicât. Dacă ura ceva mai mult și mai mult pe lumea asta, erau zborurile intergalactice. Ani întregi de solitudine, asta fără a pune la socoteală deceniile în care zăcea ca mortul în etuva de hibernare. Decenii în care el era absent din viață, în care timpul trecea pe lângă el. Sigur, la întoarcerea acasă i se asigura, opțional, pe cheltuiala Flotei Republicane, o revenire temporală la nivelul anului în care plecase în călătorie.
O singură dată încercase reintegrarea temporală. După ce s-a întors din a treia misiune în Nebuloasa Crabului, de unde trebuise să aducă o sută de hectolitri de ulei de narval, lăsase nava în docuri, burdușită de marfă și alergase să-și vadă femeia și copilul, care se născuse chiar în săptămâna în care plecase în voiaj. Asta se întâmplase cu douăzeci de ani Timp Universal în urmă. Copilul devenise bărbat, plecase în armată, iar femeia sa își găsise un alt partener de viață. Înnebunit de disperare, Roherngo își luă la pachet backup-ul de memorie și se prezentă la Oficiul de Reintegrare al Veteranilor Galactici.
— Sunt Lenyather Roherngo. M-am întors din voiaj și doresc o reintegrare temporală. Aici am backup-ul.
I se dădu un folder de formulare de semnat, fu izolat în carantină două săptămâni, nu mâncă și nu bău nimic trei zile și la finele celei de a treia zi, gol pușcă, ținând backup-ul în brațe, fu închis ermetic într-un tub izotemporal.
Practic avu impresia, după aceea, că tubul se redeschise instantaneu. Însă, în ciuda faptului că ieși afară din instalație îndată după desfacerea sigiliilor, nu mai scăpă niciodată de senzația că rămăsese în continuare prizonier al cilindrului de tauraniu. Între el și lumea exterioară se interpusese un soi de paravan transparent. Nu-și găsea locul nicăieri. De parcă el murise pentru ceilalți, deși era viu, printre ei. Lucru logic, dacă stai și te gândești, își zise. Ceilalți trăiseră deja timpul acesta, dar în absența lui. Ei nu-l mai puteau trăi pentru a doua oară. Roherngo nu le putea modifica viețile prin simpla lui opțiune de a se întoarce în timp.
Mai mult: nu-și mai aducea aminte de nimic din cei douăzeci de ani pe care îi trăise în călătoria spre Nebuloasa Crabului și înapoi. Complet amnezic. Lucru firesc, anii aceia aparțineau viitorului. Unui viitor posibil. Și atunci, intră în capsula de realitate virtuală și deschise backup-ul de memorie. Se uită non-stop la înregistrările din voiaj câteva zile, până când simți că înnebunește de groază. Își revedea o viață paralelă, despre care nu știa nimic. Și își dădu seama că timpul câștigat, aparent, prin reîntoarcerea în timp va fi pierdut cu vizionarea unui film. Și nu putea să dea derulare rapidă înainte.
Puse în balanță trăirea a douăzeci de ani goi, albi, fără evenimente, fără socializare, fără nimic, practic o captivitate într-o celulă mare cât lumea, cu alți douăzeci de ani de vizionare a unor videocasete de realitate virtuală. Și ambele variante i se părură la fel de dezastruoase.
Renunță să se mai uite la backup. Reclamă, după aceea, la Oficiul pentru Reintegrarea Veteranilor, disconfortul generat de reintegrarea temporală și i se răspunse „ce, nu știa că memoria este o funcție de gradient ortogonală pe mulțimile de nivel ale creierului, și de aceea nu poate fi translatată regresiv temporal? Și că nu te poți scălda de două ori în aceeași apă, timpul fiind ca un râu care curge numai la vale?”.
Deoarece registrele Flotei păstrau evidența activității lui, dădu niște probe de diferență și fu reîncadrat pe același post. Jură să nu mai ceară, însă, niciodată reintegrarea temporală. Între timp, Parlamentul votase o lege la inițiativa Sindicatului Navigatorilor Galactici, care le conferea acestora ieșirea la pensie după numai trei voiaje și un spor de disconfort social în valoare de trei barili de untură de narval. Care spor le asigura o speranță de viață de cel puțin opt sute de ani Timp Universal. Asta, dacă nu se mai învârtea de vreun voiaj în cumul cu pensia, plătit, tot așa, în ani de viață. Hai, că nu era chiar așa de rea meseria asta de navigator galactic, până la urmă! Cel puțin, nu după votarea legilor compensatorii.
Într-o bună zi, managerul lui, comandorul Usaamah Hume, îi trimise un mesaj interesant:
— Salut, Leny! Am o veste excelentă pentru tine: algoritmul Xolotl te-a extras la loteria joburilor pentru un voiaj pe planeta Goa, din sistemul Stella Polaris, comandat de Agenția pentru Studiul Istoriei Regulus Alpha. Dacă nu știi, asta e o instituție pentru studii istorice. Știi, civilizații străvechi, ruine, bla, bla, bla. De data asta o să faci muncă de cercetare, băiete, nu cărăușie.
Cui servea voiajul acesta la marginile galaxiei, unde și-a înțărcat urmașii Talpa Iadului? Pe cine putea să intereseze planeta aceea prăfoasă și uscată, populată cu o rasă primitivă? Goa? Să fim serioși! O anumită idee despre ițele ascunse ale acestei afaceri i se relevă abia la instructajul tactic care urmă:
— Dragă Leny, îi atrăsese atenția, în încheierea consfătuirii, directorul Agenției Regulus Alpha, fii atent la un oarecare Naguay Bliccala. Este o piesă de importanță maximă în acel puzzle de evenimente care au condus la prăbușirea Imperiului Sevillian. Urmărește-i fiecare mișcare.
Ceea ce Lenyather și făcu. Evită însă regresiunea temporală (jurase să nu mai facă așa ceva, câte zile mai avea) și preferă să-și urmărească obiectivul de la distanță, prin telescopul temporal. În plus, evita astfel pericolul contaminării fluxurilor cauzale și scăpa astfel de întregul calvar al procedurilor de decontaminare, obligatorii după orice întoarcere în trecut. Tot ce avu de făcut, era să-și plaseze nava pe o orbită staționară, deasupra orașului Mashar, la mai puțin de o mie de kilometri de suprafața Goei, pentru a fi în raza de detecție a temposcopului.
Își acordă camera de viziune temporală pe 25 Morganwand a anului 8998, Timp Universal, așa cum fusese instruit. Găsi relativ ușor Catedrala Tuturor Misionarilor, asta era o chestie ciclopică, n-aveai cum s-o ratezi. Practic, era cea mai mare construcție de pe planeta aia nenorocită.
Totul decurse perfect, până în momentul în care idiotul acela de Naguay intră într-o altercație cu niște sacerdoți și fu cât pe ce s-o mierlească. Nu găsi altă variantă mai bună de a acționa, decât să demareze o intervenție de salvare de urgență în teatrul de operațiuni. Urma să-l trimită pe flăcău înapoi, exact în același loc și în același moment de timp în care îl colectase, după ce i-ar fi oblojit rănile. Nimeni nu va observa nimic. Și, bineînțeles, nicio reacție cauzală parazită nu va altera fluxul istoriei.
Lenyather Roherngo se uita impasibil la terranul încapsulat în etuva chirurgicală, din care i se mai vedeau doar picioarele. Robotul chirurgical rostea, cu vocea lui neutră, perfect modulată, jurnalul constatărilor și manevrelor clinice efectuate pe trupul aborigenului înjunghiat, pe care reușise să-l teleporteze la bordul navei cu un minut mai devreme de a-și da duhul.
„Tensiune arterială, 2… Deficit sanguin, 2.4 litri… Grupa sanguină, B+… Start sinteză sanguină… Plagă tăiată a mușchiului sub-spinos… plagă tăiată mușchi romboid… secționare aorta descendentă… secționare pleurală superior stânga… plagă tăiată pulmon stâng… început suturare pulmon stâng… început suturare aorta descendentă… terminat sinteza sanguină… terminat suturare aorta…”
*
Chirurgul autonom își termină programul și emise două piuituri prelungi. Capacul etuvei se deschise larg, eliberând pacientul, care deschise ochii și-și roti privirile cu teamă. Îndată ce dădu cu ochii de cosmonaut, aborigenul sări de pe platforma robotului și se aruncă la picioarele lui Lenyather Roherngo, cu fața lipită de podea și brațele înainte întinse înainte.
Lenyather nu avusese probleme prea mari cu detectarea limbajului de pe Goa, deși sistemul lingvistic al navei nu avea integrată versiunea din urmă cu două sute de ani a Goanezei. Se obișnui destul de ușor cu întorsăturile ciudate ale frazelor limbii arhaice, nu însă și cu sărăcia lexicului și a conținutului semantic redus. Nu avea ce face, goaneza era o limbă vorbită de o civilizație eminamente agrară, izolată de comunitatea principală a lumilor locuite de terrani.
Rosti așadar cu claritate, rar, acordând translatorului sincron câteva secunde în plus, pentru traducere:
— Eu, Leny. Tu?
Nu primi nici un răspuns. Aborigenul continua să stea prosternat la podea.
— Hei, tu ridică în picioare. În pi-cioa-re. Tu înțelege la mine ce eu spun?
De data asta, tânărul se ridică și începu să vorbească iute. Din gura lui se auziră o avalanșă de cuvinte, care dădură peste cap algoritmii, și așa destul de depășiți, ai translatorului. Îi făcu semn să vorbească mai rar.
Înțelese, în următoarele treizeci de minute, cu destulă bătaie de cap, că omul acesta îl confunda cu o zeitate locală, un anume Haphas Drekathon. În zadar încercă să-l convingă că persoana lui nu avea nimic în comun cu nicio ființă transcendentală, că el era om în carne și oase, ca toți oamenii.
— Dar m-ai înviat, răspunse fostul pacient. Eram mort, m-ai răpit la Cer și m-ai înviat. Deci ești zeu.
O lăsă până la urmă așa, nu avea nici un rost să-l mai contrazică. După o scurtă inspecție vizuală, după ce-l puse să meargă legat la ochi de-a lungul unei linii drepte și să-și atingă vârful nasului cu degetul arătător, stând într-un picior, Leny hotărî că-l putea trimite pe goanez înapoi la ai lui. Nu, însă, fără a-l preveni că va uita că fusese la un pas de moarte. Trebuia, așadar, să se țină cât mai departe de preoți, care se puteau dovedi extrem de periculoși, în anumite circumstanțe. Și, cum și sfatul acesta va fi uitat, ceru translatorului să-i imprime pe o folie de aluminol acest avertisment. Înainte de despărțire, îi înmână lui Naguay bilețelul, spunându-i să și-l lipească pe antebraț și să nu uite de el când va ajunge acasă.
— Ah, zise tânărul, izbucnind într-un hohot de râs la citirea conținutului, tu la mine vrut să păcălești. Tu la mine spus că nu ești Haphas Drekathon. Dar ai uitat că ieri tu venit la mine. Eu vânam gurdeeri în pădure și tu atunci tu spus mie așa: Jena Voss nu e preotul Meu. Jena Voss e preotul diavolului. Nu credeți nimic din ce vă spune el.
Se așeză, cuminte, în scaunul temportorului, continuând să râdă până în clipa în care masa lui fu transformată într-un fascicul de tetrapioni atemporali:
— Ha, ha, ha, Drekathon vrut să păcălească la Naguay, dar Naguay mai isteț!
*
Cei în jur de cinci sute de credincioși care erau în primele rânduri de lângă altar putură să jure că l-au văzut pe Naguay prăbușit la pământ, într-o baltă de sânge care se lățea cu o viteză demoralizantă. După acea, au văzut Raza și pe Naguay răpit la Cer în Rază. Și, în clipa următoare, l-au văzut pe același țăran necioplit apărând la loc, de data asta teafăr și fără nici o zgârietură. Care țăran a întors spatele altarului și a luat-o din loc, fără să se uite înapoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, lăsându-i pe Voss și pe scula lui, Ngebex Hruman, consternați și fără cuvinte.
Naguay ajunse la casa lui pe drumul cel mai scurt. Mama lui pisa boabe de ascoregus în piuă iar tatăl repara săgețile pentru vânătoarea de a doua zi. Îi salută scurt și, fără altă vorbă, intră în casă și se trânti pe pat. Avea fierbințeală și îl dureau toți mușchii. În special în piept avea un junghi rău. Își aduse aminte de viziunea pe care o avusese în ziua precedentă. Era ascuns în foișor și păzea poiana unde nădise gurdeerii cu un stârv de alpaca. Își încordase mâna pe arc, la auzul unui foșnet, când, în fața lui, se făcu o lumină mare și în lumina aceea a apărut un ceaun negru de tuci cu o tipsie de aramă deasupra lui, și din ceaunul acela s-a auzit vocea lui Drekathon vorbind tare, clar și pe înțelesul lui:
— Naguay Bliccala, fiul lui Elnguyen, ascultă cuvinele Mele. Eu sunt vocea lui Haphas Drekathon, care este în Ceruri. Ia din cămările Mele această canistră cu untură de narval și dă-le săracilor și bolnavilor să bea din ea. Nu ca Voss, care vă dă numai o ungere cu pensula, ci Eu vă dau să beți. Că Voss este preotul diavolului, el vă minte. Așa să le spui. Voss vă ține în robia Imperiului, dar Eu voi veni și vă voi scoate din robie. Iar tu, Naguay Bliccala, vei fi profetul Meu.
Ceaunul cu capac se urni din loc în fulgere și tunete. După ce dispăru, în locul lui rămase, în iarbă, o canistră de două vedre, cu cep. O ridică, o desfăcu și mirosi. Adevărat, era untură de narval de mare preț. Nu văzuse niciodată atât de multă. Și era toată numai a lui. Ar fi putut cumpăra cu ea carne pentru el și pentru cei șapte frați și surori, tot restul vieții.
Alungă imediat ispita din minte. Untura nu era pentru folosul lui, ci pentru al poporului. A doua zi va începe să predice. Va merge la Templu și va vorbi deschis. Oamenii trebuie să înțeleagă că el era Unsul.
Se întorcea când pe o parte, când pe alta. Fierbințeala îl făcu să-și arunce cămașa de pe el și atunci văzu căzându-i un pergament de la piept. Îl deschise și citi, înmărmurit: „Voss și Hruman te-au ucis o dată, adu-ți aminte și ferește-te de ei”. Strânse pergamentul în pumn și dormi cu el la piept în noaptea aceea. A doua zi se simți în formă. Găuri foița de aluminol cu un șnur și o agăță la piept. Înșfăcă bidonul cu untură și porni pe drumul ce ieșea din Mashar și se îndrepta spre ținutul Gometor. Pe drum, se întâlni cu Dofang mutul, de care râdeau toți copiii.
— Hei, Dofang, nu vrei o dușcă de untură de narval de la Haphas?
— Îhî, rânji veselul consătean, bălăbănindu-se pe picioroangele lui slăbănoage.
Naguay deșurubă dopul canistrei și îi turnă o măsură de untură, pe care Dofang o dădu pe gât numaidecât. Paraliticul se scutură și parcă se întări deodată pe picioare, că nu mai tremura. Ba chiar își drese gâtul și rosti cât se poate de clar:
— Să trăiești, vecine, unde mergi? Hai că vin și eu cu tine cale de o poștă, că azi nu mă mai dor picioarele și am poftă de o plimbare.
Naguay se uită îndelung la omul acela care tocmai se vindecase ca prin minune de paralizia congenitală. Înțelese clar ce trebuia să facă mai departe. I se poruncise să-i strângă armată lui Haphas, și asta, pe marea Bilă de Foc din cer, cu siguranță va face!
*
Palatul Prefecturii din Mashar era situat în piața centrală a orașului, vizavi de catedrală. Kewolf Griback fusese numit în această funcție în urmă cu șapte ani, iar mandatul lui era pe cale să se încheie la finele lunii Morganwand. Teoretic mai avea doar cinci zile de stat pe funcție, în ziua în care autoritatea lui fusese contestată de feciorul unui braconier. Doar teoretic, nu și practic, deoarece birocrația din imensul Imperiu Galactic era așa de mare și distanțele așa de necuprins, încât problemele nerezolvate stagnau cu anii, fără ca vreun oficial să miște vreun deget. Iar Kewolf era modelul tipic de demnitar imperial. Arogant, crud și prost. Arogant, pentru că nu a vrut să stea la negocieri cu delegația manifestanților care scandau de trei zile „Demisia!” și „Jos corupția!” în piață, blocând circulația căruțelor. Crud, pentru că l-a arestat și torturat pe tatăl liderului protestatarilor, amenințându-l pe acesta că taică-su va înfunda pușcăria pe viață dacă nu se astâmpără. Prost, pentru că nu a întrevăzut amploarea urii pe care poporul goanez o nutrea față de el, față de împărat și față de viață în general, pe care nimeni nu mai dădea doi bani.
În ziua următoare incidentului din Catedrala Tuturor Misionarilor, o delegație din partea cultului drekathonic, compusă din Erudiția Sa Rev. Jenna Voss și Marele Ecclesiarh Ngebex Hruman se prezentă în audiență la prefect. Subiectul întrevederii era situația de criză. În opinia clerului, motivul nedeclarat al răzmeriței era ambiția nesăbuită a lui Naguay Bliccala de a scoate Goa din componența Imperiului și de a se pune pe sine conducător unic al planetei, în locul prefectului Griback.
— Excelență, încheie Eruditul, nu există altă cale de anihilare a anarhiștilor decât arestarea neîntârziată a derbedeului de Bliccala și executarea lui, desigur dacă va fi găsit vinovat în justiție de crime împotriva Statului.
Prefectul făcu o grimasă de neîncredere, el, personal, nevăzând la manifestanți, până în acel moment, nici o revendicare politică îndreptată împotriva Centrului. Mai avea doar trei zile în funcție și nu avea nici un chef să dea motive de destituire a lui tocmai acum, pe final de mandat. Se apropie de fereastră și avu o tresărire de spaimă. Piața centrală și străzile adiacente erau pline-ochi de manifestanți extrem de vocali. Estimă ca la șase sute de mii numărul lor. Reuși să citească niște pancarte: „Jos prefectul trădător!” „Moarte împăratului uzurpator!” „Imperiul nu este al nostru, noi vrem să fim independenți!” și altele pe aceeași linie.
— Erudiția Voastră, eu nu înțeleg de ce mi se cere mie demisia, în definitiv eu nu am înjunghiat pe nimeni în Palatul Prefecturii. Înțeleg, totuși, să iau măsurile care se impun pentru pacificarea populației, ținând cont de evoluția evenimentelor, zise, întorcându-se către clerici.
În aceeași noapte, când nu începuse încă a se lumina de ziuă, o ceată de soldați imperiali izbiră în ușa casei lui Bliccala, până o sfărâmară. În aceeași clipă, o elipsă de lumină violetă se coborî din cer, topi ca untul acoperișul placat cu ardezie și se proiectă pe patul de scândură unde dormea Naguay. Acesta fu răpit la cer.
*
Cele ce urmează se vor petrece peste fix două sute de ani, în timpul măsurat la bordul navei Zainah Dunn, sub pavilion republican, care orbita planeta Goa la punct fix.
Capsula temportorului emise un vuiet scurt și emise un fascicul de lumină intensă, care tulbură visul comandantului Lenyather. Complet aiurit, acesta sări din patul hidraulic, care se plie automat și se ascunse într-o firidă din perete, în clipa în care bărbatul atinse cu picioarele pardoseala.
— Hei, dar ce cauți aici, stimabile? Făcu Lenyather uluit, frecându-se la ochi, în clipa în care îl văzu pe Bliccala ieșind, buimac, din cilindru. Ori s-a defectat temportorul și te-a adus aici nechemat, ori, ceea ce e mai puțin probabil, ai venit pentru scoaterea firelor. E prea devreme pentru asta, țin să te informez.
Goanezul clipi des și se frecă la ochi. Schiță o plecăciune, dar gestul îi fi oprit de brațul lui Leny, care i se propti în piept.
— Nu știu care a fost rațiunea computerului pentru care te-a readus la bordul navei, continuă abrupt căpitanul, asta nu era prevăzut în program. Mărturisesc că sunt într-o mică încurcătură, dar voi improviza. Mâine dimineață ar fi trebuit să plec spre țară. Tot răul spre bine, însă. Nu-mi place deloc ideea să călătoresc de unul singur. Bănuiesc că… nu te-am întrebat, vrei să mergi pe Regulus, nu? Altfel, nu văd de ce te afli aici.
— Facă-se voia Ta! Rosti tânărul, cu bărbia proptită în piept.
Lenyather își puse mâinile în cap și se întoarse către hublou. Stătu așa, adâncit în contemplarea planetei Goa, mai multe minute. Răsăritul stelei Polaris – Alpha Ursae Minoris aprinsese deja orizontul uriașei sfere cu o aureolă orbitoare. Într-un târziu, se întoarse cu fața către terran.
— Naguay Bliccala, fiul lui Elnguyen, ascultă cuvintele Mele. Voia Mea e ca tu să decizi pentru tine, în cunoștință de cauză. Eu te pot trimite înapoi, în aceeași secundă a timpului tău, pentru ca gărzile prefectului să te găsească în pat, să te aresteze și să te conducă spre locul execuției. Dar tot eu îți pot oferi și alt viitor. Foarte departe de această planetă se află un nor de stele, căruia noi îi spunem Nebuloasa Crabului. Acolo se află o planetă gazoasă gigantică, Elyseum, în jurul căreia se învârt o sută de inele late, ca niște scuturi de piatră. Pe aceste inele sunt pășuni verzi, bogate, a căror iarbă o pasc niște vaci așa de mari că abia se pot mișca. Acelor vaci noi le spunem narvali, pentru că au un corn în frunte. Laptele narvalilor este foarte gros, că poate fi întins pe pâine cu cuțitul.
— Vacile sfinte… untura de narval…
— Întocmai. Cel care ajunge acolo și mulge vacile sfinte, practic devine nemuritor. Laptele acela conține anticorpi și enzime care îi vindecă pe cei care îl beau de orice boală ar avea.
— Câmpiile Elysee…
— Exact. Naguay, eu știu cum să ajung acolo, și o să mă mai duc. Îți ofer șansa de a merge cu mine.
— Împărăția de o mie de ani…
— Da, Naguay. Mi-am cumpărat un teren cu vedere la steaua Polaris, unde mi-am construit un mic conac și vreau să mă retrag cândva acolo. Până când voi ieși eu la pensie, aș putea să te las pe tine să te îngrijești de acea proprietate. Ce zici? Vii cu mine?
Steaua Polaris răsări deasupra capitalei Mashar. De la distanța de o mie de kilometri nu se puteau distinge detalii, însă un punct scânteietor marca, vizibil, marea cupolă aurită a Catedralei Tuturor Misionarilor. Leny oftă. Cei două sute de ani de democrație și deschiderea politică instauraseră o epocă de bunăstare de invidiat asupra acestei mici și izolate planete, țintă ideală pentru turismul de nișă. Păcat că cel căruia i se vor datora toate acestea nu va mai trăi pentru a se bucura de ele.
— Da, Naguay. Ce zici? Goa sau Stella Polaris? Erudiția Sa, sau vacile sfinte?
Lenyather nu primi nici de data aceasta răspuns. Naguay stătea cu bărbia în piept și ochii scăldați în lacrimi. În cele din urmă, șoaptele lui abia auzite fură mult prea slabe pentru a putea fi traduse integral de translator, care nu detectă decât câteva cuvinte disparate: „popor”, „jertfă”, „onoare”, „datorie”. Exasperat, Leny se îndreptă spre panoul de comandă al navei și începu inițierea procedurii de părăsire a planetei Goa și de îndreptare către Alpha Regulus. Introduse cele patru comenzi de configurare și apăsă tasta Enter.
Spre uimirea lui, primi mesajul „Procedură abortată – privilegii insuficiente”.
Se gândi câteva clipe și repetă introducerea configurării. Același refuz din partea sistemului.
În liniștea de mormânt care se lăsă, un clinchet cristalin răsună din speakerul computerului, urmat de o voce feminină cu o frumoasă tonalitate de contralto care rosti, cu o dicție impecabilă:
„Atenție, vă rugăm! Modificare importantă a parametrilor misiunii, hotărâtă de algoritmii Xolotl. Urmează conținutul modificării: dintre cei doi pasageri ai navei stelare Zainah Dunn, unul se va întoarce pe Goa, orașul Mashar, în data de 26 Morganwand, ora 3 a anului 8998 de la Fondarea Imperiului Galactic, iar celălalt va merge către planeta Elyseum, din Nebuloasa Crabului. Cel care se va duce pe Goa va fi… Lenyather Roherngo.
În fișierul atașat va primi instrucțiunile noii tale misiuni: conducerea loviturii de stat, înlăturarea prefectului imperial Griback și instaurarea Republicii. Succes!
Activare secvență de temportare”.
Florin Giurcă, 9.03.2021, Constanța