Se întâmplă uneori ca anumiți scriitori să imagineze în momente de inspirație niște personaje memorabile, ale căror aventuri și fapte de curaj ajung să-i însoțească pe parcursul întregii vieți. Autorul american Fritz Leiber (1910-1992) a devenit un adevărat monstru sacru al literaturii fantasy, datorită nuvelelor sale care urmăresc isprăvile a doi luptători neînfricați, Fafhrd și Șoricarul Cenușiu. La fel ca și seria Conan, aceste ficțiuni se înscriu în subgenurile heroic fantasy și sword and sorcery (spadă și vrăjitorie), protagoniștii având ca îndeletnicire de bază nimicirea monștrilor, duhurilor necurate și a magilor negri, iar pentru soluționarea acestor crize, de regulă, le sunt suficiente doar abilitățile lor în arta scrimei. După cum avea să mărturisească autorul, acești eroi l-au avut ca prototip pe Leiber însuși și pe un prieten devotat de-al său. Faptul că părinții săi au fost actori de teatru, alături de care i s-a întâmplat, copil fiind, să joace în piese de Shakespeare, a avut cu siguranță o contribuție la calitatea scrisului său.

Fritz LeiberFafhrd și Șoricarul Cenușiu își duc zilele într-un cadru geografic pitoresc. Ei își petrec cea mai mare parte a timpului în orașul imaginar Lankhmar și în imensul imperiu care-l înconjoară, fiind nevoiți din când în când să facă scurte escapade pe mare și pe uscat, prin întinderile fabulosului tărâm Newhon.

Într-un pasaj aflăm o descriere a structurii neobișnuite a acestei lumi. Dacă e să le dăm crezare scribilor, cerul ei e o imensă bulă de săpun în care sunt incrustate cristale strălucitoare, ce li se arată oamenilor ca stele. Schița The Wrong Branch (Cotitura greșită) prezintă o anomalie topologică, datorită căreia eroii părăsesc pe nesimțite tărâmul Newhon și ajung în lumea noastră reală, în epoca lui Alexandru cel Mare.

În ficțiunile lui Fritz Leiber se disting multe procedee narative ce țin de metodele literaturii postmoderniste. De exemplu, în schița Their Mistress, The Sea (Mireasa lor, marea), găsim o enumerare intertextualistă a unor cărți extrem de rare, pe care sunt sigur că vă va fi foarte greu să le obțineți. Din simplul motiv că ele nu există. Cât valorează numai ilustrațiile din Enciclopedia monștrilor marini, pe care o citește Șoricarul Cenușiu în clipele de zăbavă!

Nuvela The Cloud Of Hate (Norul de ură) începe printr-o descriere a unui ritual de magie neagră dintr-un templu subteran. Ritualul urmărește invocarea unui spirit malefic cu puteri uriașe. Acest fragment, citit de un actor, se regăsește în mod ciudat în albumul muzical Tripomatic Fairytales lansat în anii 90 de grupul techno german Jam and Spoon. Într-adevăr, scena amintește foarte mult de o serată dintr-un club de noapte: „Tobe în surdină își dezlănțuie bătăile în ritmuri ce zgârie nervii. Lumini roșietice licăresc hipnotic în templul subteran al urii, unde cinci mii de adepți înrăiți se prosternează cu frunțile apăsate extatic peste pietrele reci și neprimitoare, în timp ce transa-i ia în stăpânire și veninul omenesc crește în ei.”

În nuvela The Unholy Grail (Graalul necurat), unul din eroi se îndrăgostește de fiica unui nobil care a lansat un val de persecuții împotriva practicanților de magie. Războinicul este salvat în ultimul moment datorită influenței fetei. În schimb în povestiri precum The Seven Black Priests (Cei șapte preoți întunecați) sau The Bleak Shore (Țărmul încețoșat) , Fafhrd și amicul său au nevoie să aplice doar câteva lovituri sigure de sabie și izbânda le este garantată.

Cei doi își duc viața în libertate și desfătare, fără să-și facă griji pentru ziua de mâine. Astăzi li se întâmplă să înapoieze coroana unui rege, pentru ca la scurt timp să-i golească conținutul buzunarelor. Nu întâmplător legendarul scriitor de fantasy a optat pentru un mod de existență similar, pe care l-a idealizat în creațiile sale.