Fenomenul Pavel Coruţ
de Cătălin Badea-Gheracostea
La sfârșitul lunii trecute „a trecut în neființă” scriitorul român cu cele mai mari vânzări în România, după 1989, Pavel Coruț. „Gazeta SF” se simte datoare să acopere acest eveniment întrucât Pavel Coruț a scris aproape două treimi din titlurile sale într-o formă sau alta a genului science fiction. Prezentăm publicului nostru două imagini complementare ale „fenomenului Pavel Coruț”, pentru că, fiind de modă veche, noi despărțim omul de opera sa și îi dăm fiecăruia atenția care i se cuvine, indiferent de politica majorității și a momentului.
Primul text îi aparține editorului GSF, Cătălin Badea-Gheracostea, și este subcapitolul IV.3 din teza sa de licență, omonim cu rubrica „Pamflet” din numărul curent al revistei. Teza Morfologia și tipologia literaturii SF românești din 1980 până în prezent a fost tipărită prima dată în volumul Alternative Critice (Karmat Press, Ploiești) în 2001. Vă atragem atenția la ultimul rând dintre cele dedicate lui Pavel Coruț, fiindcă „i s-a dat dreptate” în 2021, în Istoria literaturii române contemporane. 1990-2021, a lui Mihai Iovănel.
Al doilea text îi aparține lui Gabriel Pușcă și este un panegiric pentru Pavel Coruț, o confirmare, dacă vreți, a ce mai poate să însemne „fenomenal”. (GSF)
*
Adrian Marino face o radiografie necruţătoare a subliteraturii arătând simultan trecerea, nu numai noţională, care se face biunivoc între literatura de masă şi subliteratură. Şi pentru că trebuia să avem şi noi faliţii noştri, tocmai pentru a confirma definiţia SF-ului ca o literatură, am ajuns să identificăm în şirul interminabil de romane ale lui Pavel Coruţ modelul SF-ului subliterar. „Modul cum subliteratura se disociază to mai radical de literatură dovedeşte nu numai ignorarea literaturii consacrate, dar şi repudierea şi negarea acestei idei.“
Din ce cauză scriitorul român cu cel mai mare succes de public este şi exemplul cel mai fericit pentru sub-SF? Pentru că întruneşte toate condiţiile: nu produce nici o idee, ci doar re-produce idei gata acceptate de public; foloseşte cu emfază limbajul stradal, fără violenţe însă – rămânând de o politeţe ca între cucoane şi conaşi; are un mesaj consolator pentru frustrările naţionaliste, sexuale şi de autoritate; nu foloseşte neologisme. Toate acestea într-o lume în care un supererou salvează România – prezentată ca pământ al făgăduinţei, locuit de un popor care nu ştie cât de ales este…
Să dăm câteva din titlurile romanelor scoase pe piaţă la interval de trei luni, apoi de şase săptămâni, de către prolificul fost ofiţer de securitate: Quinta spartă (care începe seria Octogonul în acţiune), Fulgerul albastru, Floarea de argint, Balada lupului alb, Dincolo de frontiere, Lumina Geto-Daciei, Singuri sub Crucea Nordului, Cântecul nemuririi, Neînfrânţii şi mai sunt.
Fabula seriei este: conjuraţia mondială pusă la cale de bubuli împotriva României va fi dejucată permanent de ofiţerul de informaţii din Serviciul de Operaţii Speciale, Petre Varain. Şi gata.
Naraţiunea lui Pavel Coruţ este liniară, la persoana întâi, discursul este econom, frazele din cel mult trei propoziţii, are foarte mult dialog, observaţie directă, ceva introspecţie. Personajul Varain ajunge să fie iniţiat în misterele Daciei de dinainte de cucerirea romană, implicit să intre în legătură cu „Dumnezeul strămoşilor“. Acest lucru îi conferă puteri incredibile: telepatie, clarviziune, telekinezie, teleportare. Iniţierea a fost făcută de către generalul Radu Boureanu, „Bătrânul“, personaj aflat în slujba ţării încă de pe vremea Siguranţei şi recuperat de Securitatea patrioată din închisoarea Aiud. Între Varain şi Boureanu au loc discuţii lămuritoare: „Ideologia este un narcotic pentru drogarea maselor din orice ţară […] Puterea adevărată stă în bani şi în informaţie.“ şi „Tăria poporului nostru constă în […] întoarcerea la rădăcina străbună.“
Personajul Varain acţionează cam în felul următor: „… într-o miime de secundă m-am gândit la Dumnezeul strămoşilor noştri. Şi Forţa rece a apărut. Cobora din Cer. La fel ca prima oară. Era atâta energie condensată încât o simţeam fizic…“ Şi cu energia astfel primită, Varain opreşte gloanţe, trece prin munţi, anihilează armate de bubuli. El este recunoscut de toate serviciile secrete drept cel mai tare agent din lume. James Bond şi Obi-wan Kenobi sunt nişte băieţi de mingi pe lângă Petre Varain.
Romanele lui Pavel Coruț sunt romane de aventuri în care supereroul nu poate fi învins, dar, pentru că este singur împotriva unui duşman nu doar extrem de numeros, ci şi perfid şi inteligent, nu poate obţine decât victorii parţiale.
Fenomenul Pavel Coruţ – trebuie să fii genial să sesizezi un segment de piaţă neocupat, să renunţi la orice inhibiţie şi să-l ocupi – se autoîntreţine. Fiecare carte începe cu o „Atenţionare“ în care autorul „încălzeşte“ cititorul cu expresii ambigue ca „ficţiunea continuă să se împletească cu pura realitate“ (sic!) (la Lumina Geto-Daciei), menite să asigure o lectură binevoitoare. Pe parcurs, Coruţ simte nevoia să câştige un pic de spirit academic, să se valorizeze prin lecturile sale: în „Atenţionarea“ de la Balada Lupului Alb dă lista cu cărţile „esenţiale“: Getica lui Vasile Pârvan, Sfidarea timpului a lui Sorin Ştefănescu, precum şi titluri din Vasile Lovinescu, R. Vulcănescu, Anton Dumitriu. El îşi însăilează o enciclopedie, un suport de competenţă pentru cititorii săi.
Există însă momente de sinceritate auctorială înduioşătoare: „Dacă n-aş fi ce sunt aş dori să devin… Ziarist, nene, că nu se mai joacă alţii cu viaţa ta; dacă ai chef, ţi-o faci singur.“ Sau, aproape o Ars poetica: „— Părinte Damian, eu nu simt chemarea pentru religie […] Cred şi gândesc ca un om de rând […] Nu pot fi altceva. / – Nici nu trebuie să fii altceva! Ştiu ce visezi. Să primeşti darul lui [Jules] Verne“. (subl. noastră)
Lui Pavel Coruţ chiar i-ar fi plăcut să scrie SF „de-adevăratelea“! Dar publicul lui Coruţ nu a fost şi nu este un public autentic pentru science fiction. Oricum, creatorul lui Varain nu poate fi trecut cu vederea de nici un studiu cu pretenţii totalizatoare asupra SF-ului românesc postdecembrist.
Pavel Coruț, scriitorul „Ales”
de Ion Gabriel Pușcă
Acum cîteva zile Pavel Coruț a murit în urma unor complicații generate de cancer șiziariștii, cei care și-au mai păstrat coloana vertebrală, au relatat despre persoana lui ceea ce era esențial, adică: a fost un scriitor prolific, cu 177 de volume publicate în timpul vieții, a fost șeful Serviciului de Contrainformații al Armatei, a scris literatură fantastică, dar și poezie, cărți de dezvoltare personală, dar și romane de dragoste. De partea cealaltă câțiva pseudo-ziariști, de remarcat cu bucurie, totuși, că li s-au subțiat rândurile, care încă sunt tributari Securității, au încercat să creeze o altă imagine a scriitorului Pavel Coruț, una care să prindă la un public vehement și agresiv, care nu are lecturile la zi și care vede lucrurile fără tonuri de gri, doar în alb și negru!
Dar nu pentru analiza stării jurnalismului românesc scriu acest articol, ci pentru a vă relata câteva lucruri mai puțin știute despre scriitorul și omul Pavel Coruț. Voi începe cu anul 1991 când Pavel Coruț scrie prima carte de dezvoltare personală din România, intitulată inițial Cheile succesului și care, după ce un an de zile este refuzată constant de mai multe edituri, apare în 25 aprilie 1992, sub titlul Arta succesului. Din păcate, așa cum spunea scriitorul într-un interviu : „Arta succesului nu s-a bucurat de… succes. Mi-am dat seama că, în acei ani, românii nu erau interesaţi de „arta succesului“; prea mult timp am practicat „arta ratării“.”
Realizând că trebuie să înceapă cu ceva care să prindă la public, Pavel Coruț debutează cu seria Octogon. Primul titlu este Quinta spartă și a apărut în decembrie 1992. Dar ce se mai întâmpla în 1992? Pavel Coruț lucra la ziarul „Expres Magazin” și a fost singurul jurnalist român care a avut acces în Republica Moldova pentru a relata despre incidentul de la Dubăsari.
Așa începe povestea scriitorului care, de la Eminescu încoace, a avut cel mai mare număr de cititori! Ne amintim că Eminescu era redactor la „Timpul”, ziar cu un tiraj de 700 de exemplare, dar din care ideile și articolele sale erau preluate și dezbătute de oficioasele liberale „Românul” şi „Alegătorul liber” care aveau împreună un tiraj zilnic de peste 2200 de exemplare, adică o audiență imensă în acele vremuri pentru ideile conservatoare ale lui Eminescu.
Ei bine, Pavel Coruț a vândut peste 4 milioane de cărți! A avut tiraje per volum de 40-60 de mii de exemplare, cu suplimente de 20 000 de exemplare, adică tiraje la care noi nici măcar nu putem visa!
Iată ce spunea Pavel Coruț în volumul Balada Lupului Alb, din 1993, în acea parte a doua, de analiză politică și socială: „Micul întreprinzător, plătitor de impozite, prezintă lunar ori trimestrial situația gestiunii sale în fața organelor financiare statale. Dacă nu ar face-o, ar fi aspru pedepsit. Ca simplu plătitor de impozite întreb: de ce guvernul nu procedează la fel? De ce nu ne spune ce a făcut cu averea noastră? E cumva guvernul deasupra legii? Noi susținem statul cu banii noștri, cu munca noastră. Tot noi avem dreptul legal de a controla guvernul și de a-l pedepsi exact cum ne-ar pedepsi el dacă am încălca legile plătitorului de impozite”. Nu vi se pare că acest citat din 1993 este valabil și astăzi?
Această analiză eu am descoperit-o abia în 1996. Ei bine, am fost unul dintre cei care au votat pentru președintele Constantinescu. Fiind în Piața Universității și văzându-l la balcon sărbătorind victoria, la puțină vreme după închiderea urnelor, am realizat că am un sentiment de déjà-vu! Citisem despre o victorie a Convenției Democratice din România în analiza socio-politică făcută de Pavel Coruț la finalul unui roman apărut în luna mai 1996. Alegerile au fost în noiembrie! Din acel moment am vânat aparițiile editoriale ale scriitorului Pavel Coruț și niciodată nu am fost dezamăgit!
*
Pe Pavel Coruț l-am văzut prima dată la o conferință de presă în anul 2000 când a venit la Vaslui în campanie electorală cu membrii Partidului Vieții Românești. Eu eram încă de pe vremea studenției, din 1994, atras de seria ficțională „Octogonul” în 107 volume, dar, mai ales, de partea a doua a romanelor sale – al cărei secret l-am descoperit abia în 1996 – acea analiză politico-informativă a evenimentelor facută cu mintea limpede a specialistului în contrainformații .
Conferința de presă a fost neobișnuită: a ținut aproape trei ore iar Pavel Coruț a răspuns calm și elegant la absolut toate întrebările puse de jurnaliști. Niciun om implicat în politică, la acea vreme, nu mai ținuse „în priză” pentru trei ore jurnaliștii vasluieni care, de cele mai multe ori, puneau întrebări simple și cât mai puține pentru a se bucura în tihnă de nelipsitul bufet suedez de la finalul întâlnirii! Conferința lui Pavel Coruț a fost doar un răsfăț intelectual, fără bufet!
Peste șapte ani l-am cunoscut personal și cu adevărat pe Pavel Coruț, fiind invitat în București de o doamnă, acum prietenă bună, la o întâlnire a Frăției Creatorilor Morali din România. Nimic nu se schimbase la Pavel Coruț: același calm, aceeași minte ascuțită, aceeași răbdare de a asculta interlocutorul si aceeași sinceritate tăioasă pe care o găsisem și în analizele lui.
Întrebat de un reporter la un interviu, cândva prin 2014: „De unde se trage răul României, după 22 decembrie 1989? ”, Pavel Coruț a răspuns atât de simplu, dar, din nou, atât de actual: „De la explozia bombei cu trădători şi a bombei cu amatori… Unii s-au apucat să facă meserii pentru care nu erau pregătiţi, iar alţii au trădat ţara şi naţiunea pentru sume, de altfel, foarte mici”!
Iată de ce i-am respectat mereu gândirea analitică și de ce îl voi respecta mereu ca OM, ca scriitor, dar și ca mentor și lider ALES, nu impus, pentru milioane de oameni!
Rodul semințelor pe care Pavel Coruț le-a sădit cu grijă, cu răbdare și cu multă dăruire în mințile și sufletele celor care l-au citit, va fi confirmat sau nu de cel mai temut, dar și corect judecător al nostrum, al tuturor: TIMPUL!
Apropo de „genialitatea” dialogului din Lupul Alb, am scris pe FB odata o postare: „Cum de tu, eu, noi, daca mintim in CV, sintem angajati pe baza falsului si pe urma nu sintem in stare sa performam sintem dati afara, dar un partid care ajunge la guvernare pe niste promisiuni nelivrate sta intepenit acolo si 4 ani?”
CIt despre P C parerea mea e ca a fost si conjunctura favorabila.. in 1992 romanii inca aveau automatismul de a cumpara carti si a-si umple rafturile alea cu ceva pe linga bibelouri si pahare de cristal, eventual o sticla de whisky umpluta cu ceai de crusin ca sa fie „la culoare”. Posibil cartile astea sa fie exact genul de proza pe care unii le tineau la veceu pentru ca se puteau deschide oriunde, in orice volum, pagina, dialogul era la fel, doar rescris altfel, personajele aceleasi, etc. Adica zero efort intelectual – asta e ceea ce se cauta. Romanii sint experimentul ala cu mustele inchise in borcan care tot izbesc de celofanul de deasupra.. dar daca iei celofanul dupa 3-4 ore ele NU mai incearca sa iasa, convinse ca e imposibil. Pai Corut putea remarca tradarea lui Pacepa ca tot era din „domeniul lui”. Faza aia denota cum sint serviciile in realitate. Nationalismul e doar in romanele lui Corut. In viata de zi cu zi ai o amanta tinara, foame de bani, de putere. Lupta nu e pe plan international (nu, din pacate pt o tara ca Romania nu mai e demult) ci pe plan intern. Chiar am auzit o intimplare in week-end, un tata indemnindu-si copilul sa fure banii gasiti in casa sora-sii, ascunsi (cei doi veri se jucau ascunsa). Copilul ii fura si tatal ii da una peste cap: „Bai boule, trebuia sa=i iei pe toti.. oricum o sa stie ca noi i-am furat!” Dar banii erau la rindul lor furati pt ca femeia lucrase la vraciul ala de tot aparea pe posturi si vidnea ierburi „binefacatoare”. Oamenii trimiteau bani cash in plic si organizatia vraciului trimitea inapoi ierburi tot in plic. Morala e daca s-a ajuns de se fura frate pe sora, sau cite cazuri de copii care cersesc pensiile parintilor, ce sa speri de la asa o societate, sau extrapolind, ce sa ceri de la asa cititori? Cel mai inteligent e sa te lasi de scris sau sa scrii in alta limba decit romana.