Culmea corectitudinii politice o constituie coțofana.
De fapt, trebuie subliniat încă o dată (și încă o dată) că numele ar trebui să fie traduse și ele din alte limbi.
Astfel, Political Correctness ar însemna nu corectitudine politică, cum s-a preluat automat, prin ne-traducere, ci politică a corectitudinii. Politică pentru o gândire corectă și o acțiune corectă.
Cam așa ar sta treaba. Și cu asta ne-am lămurit, o dată pentru totdeauna.
Sau nu?
Dar să revenim la cea mai corectă pasăre: coțofana.
Coțofana este o pasăre din neamul ciorilor.
Ciorile, după cum bine se știe, sunt negre. Așa e și corect să fie.
Ce nu prea se știe, e că sunt și ciori albe. Coțofenele.
Sau ciori gri (pe ASTA ați știut-o?).
Nu? Nu știați?
Să vă explic.
În lumea ciorilor sunt așa: cioara mică (sau stăncuța), cioara normală (sau comună), cioara grivă (sau gri), cioara mare (corbul) și cioara albă (coțofana).
Vedeți? Ciori și ciori. Și mari, și mici. Și negre, dar și albe (ba chiar și gri).
Nici ciorile nu mai sunt ce au fost odată.
Unde sunt ciorile d-anțărț?
Păăăi, pe vremea când eram noi copii…
Dar să lăsăm divagațiile și să trecem la treabă.
Într-o zi l-am sunat pe Maria.
– Maria, ce mai faci?
– Sunt bine, a răspuns Maria.
– Și cam pe unde ești tu bine? l-am întrebat.
– Ce vrei să spui? a spus corect (și cu mult bun-simț) Maria.
– Adică, unde ești?
– La cimitir, a răspuns Maria.
La așa un răspuns, iată ce întrebare am pus (Maria era un băiețel de 13 ani):
– Păi, și ce faci tu la cimitir?
– Prind pokemoni, normal, a răspuns Maria.
Pentru cine nu știe, pokemonii sunt niște ființe care nu există, dar care pot fi urmărite și prinse pe bază de tehnologie. Cu un telefon mobil, așa-zis inteligent, pot fi detectate semnalele acestor pokemoni, iar unii (nu cu mult mai inteligenți ca telefoanele lor) se duc cu telefonul, ajung fix, dar fix la locul indicat pentru pokemoni, fac o dată click din telefon și gata, semnalul dispare. Pokemonul a fost prins, telefonul vânătorului înregistrează capturarea prăzii, iar ceilalți vânători oftează triști, altcineva a concasat trofeul.
Și așa cu pokemonii. Nu există, dar pot fi prinși. Dacă ar fi fost ciori, ar fi putut fi încadrați la categoria a 6-a de ciori, cea a ciorilor imaginare.
Mai trebuie spus că Maria este un copil care trăiește într-o altă țară, mai avansată și mai civilizată ca a noastră.
Dar nu-i bai, că și la noi au apărut pokemoni. Mai ales prin biserici le apar semnalele, dar și prin parcuri, pe malurile unor ape, prin păduri sau prin munți. Multă lume inteligentă, cu telefoanele lor inteligente, fug după aceste semnale, dau click și îi prind pă pokemoni. Nu toți dintre ei sunt copii. Într-o zi, am văzut și o babă făcând asta.
Asta cu baba îmi aduce aminte de o altă babă, pe care am văzut-o la televizor, la un marș al lesbienelor. Babă-babă, lesbiană sadea. Frumușică încă pentru o babă, tunsă scurt și grizonată. Baba lesbiană ținea un discurs progresist de toată frumusețea, despre dragoste, care e fără limite și fără hotare.
– Păi, atunci, iubește-te cu un porc mistreț, mi-am zis, babă lesbiană ce ești!
Imediat m-a cuprins regretul pentru cele zise. Dacă dragostea ar fi fără limite, ce îmi e că baba se lesbienește cu o oamă, sau cu un porc mistreț. Dar atunci nu ar mai fi dragoste de lesbiene, fiindcă porcul rămâne porc. Mai bine cu o poarcă mistreață. Așa e bine. Dragoste dublă, și lesbiană, și zoofilă.
(Am auzit că cea mai mare potriveală a ADN-ului de om este cu ADN-ul porcului. Așa că se fac transplanturi de organe cu organe de porc. Mai bine decât cu organe de om. Părerea mea!).
Neputând să fiu lesbiană (fiind mascul), am schimbat canalul la televizor.
Mare greșeală. Am nimerit peste un canal de știri, unde un tânăr progresist, un pic cam prea vehement după gustul meu, povestea despre iminentul congres al partidului și despre marile hotărâri care vor fi luate cu acestă ocazie:
– …iar filialele, perora tânărul progresist, își vor trimite dereglații care vor vota conform cu interesele locale…
– Delegații, țărane, i-am zis privindu-l în ochi, delegații, nu dereglații!
După care iar mi-am luat vorba înapoi.
Iar greșisem în gândire. Fără să vrea, tânărul progresist dăduse cărțiile pe față. Partidul își va trimite dereglații, aceștia vor vota, iar partidul va aplica cu strășnicie rezultatul votului exprimat de dereglați.
O, lume minunată în care vom trăi, printre copii…
Și adevărul ne va face liberi.
Am închis televizorul și m-am luat cu altele.
Nu m-am luat cu prins pokemoni.
Nefiind prea inteligent, nu mă prea pasionează trebile afiliate telefoanelor inteligente. Nu mai zic că în zilele astea, mai toate electrocasnicele sunt inteligente. Avem un aspirator din ăsta inteligent, am auzit de frigidere inteligente, de case inteligente, ba chiar și de automobile inteligente. După cum se vede, inteligența dă buzna peste noi din toate părțile.
Cum ziceau unii, cantitatea de inteligență e limitată, nu crește și nu scade, doar noi suntem tot mai mulți.
Dacă treaba ar fi adevărată, cu cât mai multă inteligență se adună în lucruri, cu atât mai puțină rămâne în oameni.
Se vede treaba că nu sunt un om al progresului, ci o relicvă de fosilă primitivă de retard pe cale de dispariție.
Dar să revenim la cea mai progresistă cioară: cioara albă.
Cioara asta albă e al dracului de progresistă.
Ea nu e albă pe de-a-ntregul.
E și albă, DAR E ȘI NEAGRĂ!
E, vedeți cât e de progresistă cioara?
Și albă și neagră ÎN ACELAȘI TIMP!
Deodată!
Simultan!
Albul cel mai curat lângă negrul cel mai pur!
Câtă unitate a contrariilor!
Câtă diversitate!
Luând act de acest strălucitor exemplu din lumea animalelor, și dorind să dăm dovadă de simț civic în acord cu timpurile noastre (azi lumea dă pe-afară de spirit civil, curcubeiesc și corect în gândire și simțire, în acord cu cele mai moderne și progresiste norme)[1], s-a decis în unanimitate constituirea unei asociații non-politice, a-profitice, progresiste și egalitariene, cu scopul de a aduce o mică contribuție la progresul și fericirea generale.
În care scop, luând exemplu de la pescari (nu de la orice pescari, în nici un caz de la pescarii primitivi și barbari care prind peștele ca să-l mănânce!) și având în față exemplul minunat dat de către coțofene, am decis ca asociația noastră să se axeze pe prinsul sportiv de coțofene și, imediat după, pe eliberarea acestora. De preferat, de pe blocuri înalte, sau de pe alte înălțimi din zonele dens populate, astfel încât cât mai multă lume să poată asista la eliberarea de coțofene.
Am decis în unanimitate ca acest nou sport să fie practicat cu titlu gratuit de către orice doritori, dar fără să fie excluse, de principiu, donațiile.
Zis și făcut. După ce un avocat priceput ne-a redactat actele și a înregistrat Asociația, am făcut publicitate (primitiv ce sunt! marketing am făcut, marketing!) (dar nu în presă, ci în mediile mai progresiste, cum ar fi în mediul-on-line, dar și direct, prin telefoanele inteligente) și ne-am pus pe treabă.
În mod nu neapărat surprinzător, primii doritori au fost doi tineri homosexuali.
– De ce vreți să sechestrați bietele animale? au întrebat aceștia, ținându-se de mână.
– Prinsul coțofenei, chiar dacă e primul pas, constituie totuși un scop secundar, am răspuns. Scopul principal îl reprezintă ultima parte a acțiunii, respectiv datul drumului la coțofană.
– Răspunsul nu ne satisface, au spus cei doi. Vom sesiza Poliția animalelor.
Poliția animalelor nu e ceea ce credeți voi ăștia.
Poliția animalelor nu se ocupă cu brutele și bădăranii din societate, cunoscuți, pe bună dreptate, prin denumirea de animale.
Poliția animalelor nu se ocupă nici cu urmărirea, prinderea și anchetarea animalelor, cum credeți voi ăștelalți.
Nu.
Poliția animaleor este o Asociație, la fel cu cea a noastră, non-politică, a-profitică, progresistă și egalitariană, care are scopul de a aduce o mică contribuție la progresul și fericirea generale, respectiv prin prinderea celor care chinuie animalele.
Zis și făcut.
Cei doi tineri au sesizat Poliția animalelor, care s-a înființat de îndată la noi la Asociație.
– Actele, a cerut polițistul animalelor.
Nu noi eram animalele, după cum nici el nu era polițist adevărat.
– Domnule dragă, lăsând la o parte faptul că nu avem nici o obligație legală să vă prezentăm dumneavoastră actele, ce fel de acte ați dori să vedeți? am spus.
– Autorizația pentru prins coțofene! a cerut polițistul animalelor.
– Noi ne dorim să prindem coțofene pe bază de prevedere statutară, am spus, iar nu pe bază de autorizație.
– Îmi pare rău, a spus polițistul animalelor, nu se pot prinde coțofene doar pe bază de prevedere statutară. Așa ceva nu poate fi permis. Cum ar fi, de exemplu, ca o Asociație de pilotaj să lase oamenii să piloteze doar pe baza prevederii din statut, fără ca aceștia să dețină autorizație de pilotaj?
Și tot așa.
Din dezbateri a reieșit oarecum necesitatea t e o r e t i c ă a obținerii unei autorizații pentru prinderea de coțofene. În practică, însă, s-a constatat că polițistul animalelor nu cunoștea care să fie autoritatea competentă să elibereze autorizația, astfel că lucrurile au rămas cam pe dungă.
Ceva mai multă claritate am avut cu privire la scopul principal al Asociației, respectiv datul drumului la coțofană.
– Pentru așa ceva nu aveți nevoie de autorizație, a spus ferm polițistul animalelor.
Până la urmă, omul a băut o cafea, după care a plecat fără să ne sancționeze. A lăsat doar un avertisment.
Trecând peste începutul oarecum nefericit, în câteva zile am prins vreo 500 de coțofene, pe care ne-am hotărât să le dăm drumul în mod festiv, printr-o singură lansare, de pe cel mai înalt bloc din oraș.
Zis și făcut.
În ziua și la ora stabilite (zi senină de vară, în timpul pauzei de prânz, când terasele erau pline de lume), ne-am suit pe cel mai înalt bloc din oraș și am dat drumul la coțofene.
[1] „Nu sunt activist, deci nu exist!”