Se făcea că erau doi pisoi. Aceștia erau de genuri diferite.
Ce fel de genuri? Genul comun?
Da. Pisoii erau de genul comun, dar nu la asta se referă afirmația.
Pisoii erau de genuri diferite din punct de vedere reproductiv.
Chit că mai erau și diferit colorați: una pisoi era galben, iar celălalt pisoi era grie.
Pisoii mestecau cu mare poftă capete de pește.
Capetele de pește era mai mari decât capetele pisoilor.
Nu pot să vă spun de unde aveau pisoii capete de pește, că nu sunt profet.
Tocmai atunci a trecut pe acolo dr. Moshe Kungstyvson și s-a așezat pe o bancă, chiar lângă pisoi.
Poate nu știți cine este dr. Moshe Kungstyvson. Deși e clar că trebuia să știți.
Dar, chiar dacă știți, o să aflați din nou.
Dr. Moshe Kungstyvson este ultima persoană care a stat de vorbă față către față cu Știința și cel mai mare profet al Ei.
De atunci, Știința nu mai vorbit direct cu nimeni, doar la câte unii le mai apare în vis, dar fără să le zică mare lucru.
Prima dată, micul Moshe (că atunci era mic, la vârstă încă nereproductivă) a vorbit cu Știința când aceasta i s-a arătat sub forma unei flăcări care ardea pe un Pom de Sărbătoare. Această flacără ardea pe pom, dar totuși pomul în sine nu ardea.
Asta l-a făcut pe micul Moshe mai întâi curios, iar mai apoi entuziast.
„O, Pom frumos / O, Pom frumos / Cu frunzele tot verde…” a cântat micul Moshe, iar Pomul a cântat împreună cu el, până la sfârșit.
De fapt nu pomul cânta, ci lumina, flacăra care ardea pe pom fără să ardă pomul.
Păcat că Sărbătorile au trecut așa repede, căci, după doar câteva zile scurte, pomul a ajuns să fie reciclat, iar lumina a dispărut și ea.
Însă micul Moshe nu a uitat această minunată întâmplare.
Și, crescând el, s-a făcut elev.
După care s-a făcut student.
După care, Doctor în știință.
În felul acesta, Moshe a agonisit multă știință.
Dar știința, cea din cărți, era literă moartă. Nu era vie ca cea care cânta împreună cu micul Moshe lângă Pomul de Sărbători. Or, asta nu îl mulțumea deloc pe Moshe, care își simțea intelectul sec, uscat, iar psihicul aproape să se sfărâmițeze.
Golit așadar pe dinăuntru, atât în sfera sa psihică, cât și în complexitatea emoțiilor sale, Moshe a apelat mai întâi la psihologi ca să se vindece.
Psihologia și-a făcut treaba, dar doar la suprafață.
Astfel, după câteva zeci de ședințe de terapie, Moshe s-a reintegrat social, atât la locul de muncă, cât și în cercul său de prieteni. Peste tot a fost primit cu căldură și i s-a asigurat foarte mult suport.
Cu toate acestea, în interiorul său, în secret, dorul de Știința cea vie îl mistuia pe Moshe, fapt care l-a făcut în cele din urmă să întoarcă spatele la lume.
Îmbrăcat călduros, ca să nu sufere de frig, bine încălțat cu bocanci cu talpă groasă, ca să nu se rănească la picioare, cu un rucsac plin de ale gurii, ca să nu rabde de foame și cu un cort mititel, ca să nu doarmă sub cerul liber, Moshe a urcat pe cel mai mare munte. În vârful acestuia a întins cortul și s-a așezat jos, în fața intrării.
Atunci i s-a arătat din nou Știința cea vie, iar Moshe a cântat din nou împreună cu Știința.
40 de zile și 40 de nopți au cântat împreună Moshe și Știința, iar după 40 de zile, Știința i-a spus lui Moshe să coboare printre oameni și să răspândească cuvântul Său.
La coborâre, Moshe ținea rucsacul în spate, cortul împachetat în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă strângea la piept o tabletă pe care nu o avusese la urcare. Iar pe tabletă stăteau scrise Poruncile Științei, dintre care prima și cea mai importantă este „Să nu ai credință în altceva în afară de Mine!”.
Ani au trecut, dr. Moshe Kungstyvson a ajuns cel mai mare savant în viață și ultima persoană care a stat de vorbă față către față cu Știința cea vie și cea adevărată. Iar acum Moshe e bătrân, atât de bătrân că a trebuit să se așeze pe băncuță, să se odihnească.
Pisoii mestecau la capetele de pește cu atâta poftă, că clefăielile lor au ajuns și la urechile obosite de vârstă ale lui Moshe.
Iar Moshe și-a aplecat privirea binevoitoare asupra pisoilor și le-a vorbit cu blândețe:
– Ce faci voi, pisoi?