Now Reading
Lista lungă cu nominalizările Premiilor COLIN, 2021 – ediția a VIII-a (pentru anii 2017-2019)

Lista lungă cu nominalizările Premiilor COLIN, 2021 – ediția a VIII-a (pentru anii 2017-2019)

Premiile Colin

Premiile COLIN se află la peste un sfert de veac de la începuturile lor, sub egida unei fundații acum dispărute, dar încă păstrează ideea de a-l aminti pe Vladimir Colin, personalitatea literară cea mai proteică pentru fantastica românească de după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, se află la două decenii de la formula consacrată de Ion Hobana, aceea de a apropia generațiile noi de scriitori români de tradiția genului, simbolizată de Vladimir Colin. La ediția actuală, a șasea la care particip în juriu și în organizare, Premiile COLIN se află „sub vremi”, ca noi toți, sub pandemia de Covid 19 și tensiunile socio-economice accentuate de ea. Sub organizarea „Gazetei SF” și cu un juriu format din profesioniști – a cărui componență va fi devoalată odată cu „lista scurtă” a nominalizărilor – , Premiul COLIN, la ediția a VIII-a, se dorește o trimitere la normalitate în spațiul literar și cultural de limbă română, sub titulatura fantasticii, super-genul care acoperă SF, fantasy, horror și cele scrise dintre și de lângă acestea.

Nu cred că o decernare de premiu, fie el și simbolic, se poate face pe Internet, de aceea am amânat sub primele valuri ale Covidului, întregul proces care duce la premiere și pe care-l promisesem, în noiembrie 2017, la decernarea care a încheiat ediția a VII-a, că se va finaliza în 2020. Sper ca, până în toamna lui 2021, la un târg de carte dorit la București, să ne putem reîntâlni față în față – juriu, nominalizați și public –  pentru împlinirea ediției a VIII-a, care cuprinde cărți de autori români de fantastică, apărute în anii 2017, 2018 și 2019.  Dacă „vremile” vor fi tot atât de grele ca în 2020, până la sfârșitul lui 2021, vom vedea cum se pot împăca intențiile și posibilitățile noastre cu zisa „greutate”. Urmăriți paginile electronice ale „Gazetei SF” și ale prietenilor noștri pentru a vedea ce se întâmplă cu ediția a VIII-a a premiilor COLIN!

 

Roman SF

  • Dănuț Ungureanu – Luna în orașul blestemat, Tritonic, București, 2017
  • Aurel Cărășel – seria Galaxia sudică, Tritonic, București
  • Florin Purluca – Furia fiarelor, Pavcon, București, 2017
  • Adrian Mihălțianu –  primele două volume din seria Terra XXI, Nemira, București
  • Florin Stanciu – Omnium, Nemira, București, 2017
  • Teodora Matei & Lucian Dragoș Bogdan – Sindromul Charlotte, al treilea volum din trilogia care mai cuprinde Omul Fluture și Maya, Tritonic, București, 2017
  • Lavinia Călina –  Proiectul Zero, Librex, București, 2017
  • Laura Nureldin – Eroare, al II-lea volum din Regii timpului, Herg Benet, București, 2017
  • Ioan Angelo Mîțiu – De cine atârnă Pământul, Editura Virtuală, București, 2018
  • Marian Truță – Omul care s-a jucat cu lumea, Tritonic, București, 2018
  • George Cornilă –  Expurgo, Crux Publishing, București, 2019
  • Ana-Maria Negrilă – Agenții haosului, al III-lea volum din seria Stellarium, Crux Publishing, București, 2019

 

Volum de proză scurtă SF

  • Sebastian A. Corn – Euchronoza și alte nuvele, Millennium, Satu-Mare, 2017
  • Liviu Surugiu –  Pulsar, Tracus Arte, București, 2017
  • Dan Doboș –  Eu 2.0, Media-Tech, Iași, 2017
  • Eugen Cadaru – Misterioasa scrisoare a domnului Tesla, Tritonic, București, 2017
  • Ciprian Ionuț Baciu – Amor fără alcool, Tritonic, București, 2018
  • Mircea Liviu Goga – Artefactul, Pavcon, București, 2018
  • Florin Giurcă – Efectul Metamorphis, Pavcon, București, 2018
  • Alexandru Lamba – Singurătatea singularității, Herg Benet, București, 2018
  • Ovidiu Vitan – Pe șapse iulnie în Austrialia, Pavcon, București, 2019

 

Roman fantastic/fantasy   

  • Antoinette Wornik – Noaptea eclipsei, Nemira, 2017
  • Aurel Cărășel – Saga Povești de pe Muntele Golia, volumele VII-X, Pavcon, București
  • Daniel Timariu  ­– seria Tenebre, Tritonic, București
  • Rodica Bretin – trilogia Protectorii, Tritonic, București
  • George Cornilă – Diluvium, Crux Publishing, București, 2019
  • Alexandru Lamba –  Cărări pe gheață, cartea întâi din Stele și Gheață, Herg Benet, 2019

 

Volum de proză scurtă fantastică/fantasy

  • (coord.) Ruxandra Ivăncescu – Imperiul Phantasia. Antologie de proză fantastică, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2017
  • Cătălina Fometici – Câinii Diavolului, Tritonic, 2017
  • George Cornilă ­–  Arlequine, Crux Publishing, București, 2018
  • Dănuț Ungureanu & Marian Truță – 12 povestiri fantastice, Tritonic, București, 2018
  • Mircea Liviu Goga – Învățătorul, Pavcon, București, 2018
  • Ovidiu Bufnilă – Ușa care se deschide, Berg, București, 2018
  • Flavius Ardelean – Bezna. Povestitorii din conacul lui von Veltheim¸ Polirom Junior, București, 2018
  • Andrei Panțu ­–  Tonomatul¸ Humanitas, București, 2019

 

Non-ficțiune

  • Mihai Iovănel – Ideologiile literaturii în postcomunism, Muzeul Literaturii Române, București, 2017
  • Marius Conkan – Portalul și lumile secundare, Tracus Arte, București, 2017
  • Rodica Bretin – Călătorii în timp și lumi paralele, Nemira, București, 2017
  • Mircea Opriță – SFmania. Ghidul curiosului, Limes, Cluj, 2018
  • Lucian-Vasile Szabo – Cartea interviurilor SF, Tritonic, București, 2018
  • Aurel Cărășel – Imaginarium. O istorie tematică a literaturii SF, Pavcon, București, 2019

 

Volum New Weird/Dark fantasy/Gothic/Horror

  • Doina Roman – Prea mulți zei pentru un deșert, Editura Paralela 45, Pitești, 2017
  • Dan Rădoiu – Povestiri de la marginea realității 2, Crux Publishing, București, 2017
  • Radu Găvan – Diavoli fragili, Pandora Publishing, București, 2017
  • Flavius Ardelean, Câteva feluri de a dispărea, Nemira, București, 2019
  • Marian Coman – Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Nemira, București, 2019

 

Texte de frontieră

  • Marius Oprea – Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit¸ Polirom, București, 2017
  • Florin Chirculescu – Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu, Nemira, București, 2017
  • Kyre – Opere Oposume, Tracus Arte, București, 2018
  • Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban – Tata, eu glumesc serios!, Polirom, București, 2018
  • (coord.) V. Leac – Hotel Cosmos. Poezie românească SF, frACTalia, București, 2019
View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top