Negustori, nu misionari

de Malcolm Jameson
Traducere de Oana Cristescu
Redactare și prezentare de CAT Graur

Malcolm Jameson a fost un scriitor american a cărui scurtă carieră a durat de la sfârșitul anilor 1930 până la mijlocul anilor 1940, în timpul Epocii de Aur a science fiction-ului. În doar șapte ani a publicat peste 75 de povestiri cu teme variind de la space opera și ficțiune speculativă până la Fantasy, apoi s-a stins de o boală necruțătoare, la doar 53 de ani. Cea mai cunoscută lucrare a sa, povestirea din 1943 Blind Alley, a fost adaptată de Rod Serling într-un episod de o oră în Twilight Zone, intitulat Of Late I Think of Cliffordville, care a fost difuzat în aprilie 1963.

O altă povestire, Doubled and Redoubled, este considerată prima operă de ficțiune în care s-a folosit „bucla temporală” ca idee centrală, iar romanul său fix-up, publicat postum, Bullard of the Space Patrol, a fost inclus de editorul Anthony Boucher în lista sa cu cele mai bune cincizeci și două de cărți science-fiction scrise vreodată.

______________________________________

Erau comercianți ale căror avanposturi și stații de tranzacționare se întindeau de-a lungul timpului, din gloriosul Egipt faraonic până la America Modernă. Dar stația lui Barry era Franța medievală iar în stoc avea umbrele și… miracole la comandă!

La ora șase apăru o grupă de Gărzii civice care începu să împrăștie lumea de la coadă. Biroul local de plasare se închidea. Ted Barry înjură obosit, cu voce scăzută, și se îndepărtă. Își petrecuse ultima oră urmărind înfrigurat soarele care cobora către apus și numărând câte persoane mai sunt înaintea lui. Cincizecișipatru, cincizecișitrei… patruzeci… treizeci… acum douăzecișiopt! Ajunsese atât de aproape, și trebuia să o ia din nou de la capăt a doua zi. Aștepta din zori, sperând în ciuda evidenței că poate va intra, dar nu era să fie.

Porni în josul străzii, recunoscător că măcar atât poate face – nu își târșea picioarele, abătut, cum făceau camarazii lui. Camarazi, da, majoritatea celor care-și căutau un loc de muncă, deoarece, ca și el, erau încă în uniformă. Maior de commando, chiar de îl scotea din rând, uniforma sa nu-i aducea vreun folos față de ceilalți cum nu o făcea nici gradul – fie și de commando maiori găseai cam pe toate drumurile.

Coti pe prima stradă laterală care părea relativ liberă. Brigăzile de muncitori tocmai își încheiau ziua, și observă că-și făcuseră bine treaba. Pe ambele părți erau case în rând, unele în ruine, altele din care rămăsese doar locul gol, dar molozul fusese curățat și craterele lăsate de bombe fuseseră nivelate și umplute. Mai încolo se vedea un grup de clădiri care scăpaseră nevătămate din război, cu excepția geamurilor sparte și a zidurilor de la parter lovite de șrapnel. Chiar în fața lor se ridicau zidurile noului și sofisticatului Muzeu de Artă – unul din numeroasele proiecte comandate de Commonwealth-ul american pentru a crea locuri de muncă. Acolo spera să fie repartizat, cu toate că se întreba cu amărăciune la ce bun. Cu ce aveau să-l umple, când îl terminau de construit? Pentru că obiecte de artă nu mai existau. Sălbaticele raiduri Kultur, de la mijlocul anilor 40, dezlănțuite de succesorii disperați ai nebunului sinucigaș Hitler, avuseseră grijă de asta, devastaseră sistematic centrele de cultură cum o făcuseră, în oglindă și la fel de sălbatic, represaliile Națiunilor Unite și goliseră lumea de galerii de artă, muzee, facultăți sau școli, biserici sau palate. Totodată, întâmplător și colateral, distrugerea majorității reședințelor private a avut grijă și de micile colecții familiale de picturi și cărți. Nu mai rămăsese practic nimic.

Ted Barry înjură din nou, dar asta era realitatea și trebuia luată ca atare. Intră în cantina publică, luă o tavă și tacâmurile necesare. Apoi porni de-a lungul meselor încălzite electric, alegând ce dorea să mănânce. Slavă Domnului, cel puțin mâncare era destulă. Chiar prea multă. Fălcile nesătule ale războiului au forțat o supraproducție fără precedent care a îndulcit oceanele, cargourile scufundate încărcate de zahăr, a turnat ploaie benzină peste depozitele în flăcări lovite din cer și a hrănit miliardele de guri care luptau pe fronturi sau care țineau în funcțiune mașinăria producției de război.

În timp ce mânca se gândea posomorât la viața sa și la ghinionul de a se fi născut în ajunul a ceea ce s-a crezut a fi – greșit! – cea mai mare criză din toate timpurile, și asta doar pentru a fi înșfăcat mai apoi în vârtejul oribil al Războiului de supraviețuire.

Iar acum, în oribilul an 1956, fusese demobilizat – cu doi ani de întârziere, pentru că, exceptând luptele finale de curățire în care luptaseră numai commandos, Axa fusese zdrobită de câțiva ani – numai pentru a se trezi acasă într-o lume aflată în profundă depresie economică, prăpastie fără fund. Mii de kilometrii pătrați de uzine producătoare de avioane, tancuri, nave și arme acum inutile; aluminiul, realizat printr-un nou proces ieftin din argilă obișnuită, era o marfă fără valoare la 10 dolari tona și, cu excepția unor industrii cum ar fi cea textilă, a alimentelor de bază, petrolieră și derivatele, umflate și ele peste măsură, toate celelalte fuseseră de mult transformate pentru a folosi războiului sau, ca fier vechi, hrăniseră niciodată sătulele furnale. Cum nu multe fuseseră reconvertite la industria de pace, dezechilibrului acesta i s-a adăugat și existența grupurilor de soldați demoralizați și a muncitorilor fără de lucru. Perspectiva era sumbră, în ciuda eforturilor viguroase depuse de commonwealthurile ce alcătuiau Statele Federative ale Lumii.

Barry se ridică, băgă mâna în buzunar după moneda de un penny, prețul simbolic al mesei – o metodă bună de a le menaja egoul, nimeni nu primea pomană – și porni spre casierie. Lângă perete observă un bărbat care părea să îi studieze pe cei care mâncau; era un bărbat bine îmbrăcat, în civil, spilcuit și cu un aer de superioritate care îl irită puțin pe Barry. Când trecu pe lângă el la ieșire, individul îi întinse lui Barry o foaie de hârtie împăturită.

— Asta cred că te-ar putea interesa, amice, spuse el Cred că ești omul potrivit. Păstreaz-o, e valoroasă.

Primul impuls al lui Barry ar fi fost să-i dea mâna la o parte și să-și vadă de drum; era probabil una din numeroasele înșelătorii care aveau ca țintă veterani nevinovați. Dar individul îi stătea în cale și acum avea o expresie sinceră care putea însemna ceva. Așa că, pentru a evita o scenă, Barry mormăi ceva și băgă hârtia în buzunar fără să se uite la ea. Apoi puse bănuțul pe masa casierului și se îndreptă spre ușă. Lângă ieșire era un coș de gunoi și în el zări un ziar întreg, aruncat peste gunoaie. Titlul nu era deloc atrăgător – Săptămâna Financiară – dar măcar era ceva de citit și orice se putea citi în mohorâta gaură în care locuia era de apreciat.

Coti spre est, în lumina asfințitului, și urmă strada murdară de-a curmezișul orașului, până la vizuina pe care și-o rânduise în ruinele unei clădiri dezafectate. Nu era luxoasă, dar era mai bună decât multe tranșee în care locuise și aici el era rege. Avea o mică rezervă de mâncare, dar mai presus de orice avea independență și intimitate. Era o gaură întunecată, dar asta nu conta. Super-bateria militară, nu mai mare decât un bidon de jumătate de litru, conținea încă mii de amperi, de ajuns ca să lumineze multe săptămâni. Își scoase uniforma și o așeză cu grijă alături. Apoi aranjă lumina ca să poată citi și se instală ca pentru o seară liniștită. Dădu cu ochii de hârtia pe care i-o înmânase bărbatul de la cantină. Era un prospect tipărit și se întrebă cum de un tip cu o înfățișare atât de prosperă se ocupă cu așa ceva.

Hârtia spunea:

SE CAUTĂ OAMENI DE CALITATE

Putem folosi un număr limitat de agenți pentru departamentul nostru „Străinătate”, dar aceștia trebuie să fie atletici, activi, cu o stare de sănătate perfectă și familiarizați cu utilizarea tuturor tipurilor de arme. TREBUIE să fie inventivi, să ia decizii rapid, să aibă tact și curaj dovedit deoarece pot fi chemați să lucreze în situații dificile și periculoase, fără îndrumare sau supraveghere. Experiență anterioară în achiziții sau vânzări este de dorit dar nu obligatorie.

FOȘTII LUPTĂTORI COMMANDOS fac, de obicei, casă bună cu noi.

Candidatura trebuie depusă la intrarea estică a clădirii Anachron, Wall Street numărul 6.

Oferta vă privește doar dacă aveți toate calificările de mai sus.

Sună mai bine decât multe altele, își spuse Barry. O companie care chiar căuta soldați din Comando! Toți ceilalți potențiali angajatori îl refuzaseră. „Ne pare rău”, se repeta formula, „dar ne este frică de tine. Voi băieți sunteți prea al naibii de independenți – prea obișnuiți să fiți de capul vostru. Oamenii noștri trebuie să facă ceea ce le spunem noi să facă”.

Lăsă hârtia din mână și luă ziarul financiar. Ce lectură deprimantă! Pagină după pagină de lamentații ale unor brokeri frustrați și de previziuni sumbre ale comentatorilor economici. Apoi dădu de articolul de fond al săptămânii. Printre toate jelaniile și doliul, exista măcar o rază de speranță. Titlurile cu litere mari proclamau:

ANACHRON PROSPERĂ

Comenzile se înmulțesc — Valoarea acțiunilor crește — Directorii sunt plini de optimism

Somnolența lui Barry dispăru ca prin farmec. Ia te uită, tipul care-i dăduse circulara era de la Anachron! Trebuia să afle mai multe despre companie, pentru că părea legitimă și în ascensiune. Citi cu interes că Anachron Common sărise în ziua respectivă de la 860 la 2060, datorită unui anunț anterior legat de un dividend în numerar de 40 la sută și unul de acțiuni de 100 la sută; compania își extindea rapid afacerile „străinătate” și deja absorbise de pe piață 30 de milioane de ocale de grâu, 60 de milioane de tone de oțel și multe alte materiale; profiturile de pe urma vânzării acestor mărfuri fuseseră enorme; și Anachron intenționa să se extindă considerabil.

Apoi articolul continua:

Activitățile Anachron pot fi considerate ca cel mai favorabil factor economic al lumii de astăzi. E bine cunoscut faptul că, de când au achiziționat patentele Gildersleeve în urma permisiunii speciale a Guvernului Federativ, au folosit Naveta Temporală Gildersleeve pentru comerțul intertemporal. Astfel, toate cerealele, oțelul, aluminiul, textilele și așa mai departe pe care le exportă sunt eliminate de pe piețele supra-saturate ale lumii de azi. Mai mult decât atât, primim în schimb cantități sporite de obiecte neprețuite cum ar fi cărți, tablouri vechi, instrumente muzicale, precum și multe alte lucruri fără de care ne obișnuiserăm să trăim.

În anumite medii s-au exprimat îngrijorări ca nu cumva acest trafic cu vremurile de demult să aibă repercusiuni serioase asupra timpului nostru, dar dl. Otis P. Snoodington, Vicepreședinte Executiv al Anachron, ne-a asigurat că temerile sunt nefondate. Domnia sa a declarat că se exercită un control extrem de atent asupra activităților personalului din teren, pentru ca viața economică și socială a civilizațiilor trecute să nu fie perturbată. Invențiile prea avansate pentru înțelegerea acestora sunt strict interzise. Cititorii noștri din industria siderurgică vor ști la ce ne referim, dacă-și vor aminti de unele din comenzile cele mai amuzante pe care le-au primit.

Barry împături ziarul, închise ochii și se reculese un moment. Mintea i se găsea într-o stare de agitație nebună. Lucrul uimitor pe care tocmai îl citise părea o fantezie; cu toate acestea, era acolo, într-un ziar de afaceri – un fapt real, după toate aparențele. Barry era pregătit pentru ideea de călătorie în timp – în vremurile dinainte de război fusese mare amator de SF, și citise destule povestiri pe temă, începând cu cea clasică a lui H.G. Wells și continuând cu multe din ale imitatorilor acestuia. Singura surpriză reală era pentru el faptul că fantezia devenise în fine realitate tangibilă. Îi plăcea ideea de a participa la ea. În plus, avea nevoie de un serviciu.

Barry aruncă o privire spre ceasul de la mână. Era mai târziu decât crezuse – trecut de miezul nopții. Se ridică, luă trusa și scoase din ea un atomizor. Stropi atent uniforma cu substanța de curățat pete și, când lichidul se evaporă luând cu el petele de grăsime, băgă fierul de călcat în priză și netezi cu grijă haina. O oră mai târziu, bărbierit, cu pantofii lustruiți, în haine călcate și strălucitoare și cu trei rânduri de medalii pe piept, se îndrepta spre Wall Street, printre ruinele întunecate. Oricât de tare s-ar fi murdărit ducându-și la îndeplinire sarcinile, regula era ca un soldat din Comando să se prezinte în public ca și când ar fi ieșit la paradă.

Era ora 4 când ajunse la clădirea înaltă care adăpostea birourile Anachron Inc dar deja sute de persoane așteptau înghesuite în fața intrării laterale unde se primeau solicitanții. Cei mai mulți dintre ei erau oameni fără adăpost, bătrâni care încă mai aveau o speranță, dar și destui tineri, mai ales din rândurile simplilor soldați demobilizați. Barry nu remarcă decât patru bărbați în uniforma Comando, cu toții în apropierea ușii.

— Veniți, domnule maior, îl strigă unul din ei. Îi depășim în rang pe vagabonzii ăștia. Sunteți al cincilea.

Li se alătură și descoperi că cel care-l strigase era Billy Maverick, alături de care luptase la Hokkaido. Povestiră până când noaptea păli în lumina zorilor, care la rândul lor lăsară locul zilei. Între timp, încă nouă dintre ai lor li se alăturaseră. Exact la ora 8, ușile se deschiseră și li se permise să intre. Barry ridică ochii spre simbolul companiei, aflat deasupra intrării. Era un corn al abundenței care, cum se cuvine, dădea pe dinafară, peste care flutura o panglică cu deviza „Negustori, nu misionari”. Mai târziu avea să vadă aceeași deviză deasupra ușii fiecărui birou al companiei și nu peste multă vreme avea să-i afle și semnificația.

Interviurile preliminare nu durară mult, și primiră autorizația de a merge mai departe, la controlul fizic. Acesta se dovedi istovitor, cu teste severe de forță și agilitate. Cinci dintre candidați se văzură respinși. Cu toții trecuseră testul IQ standard dar testele speciale de aptitudini mai respinseră încă patru. În cele din urmă, Barry, Maverick și un individ pe nume Latham fură acceptați, ceilalți doi candidați fiind amânați din motive nespecificate. Cei trei fură trimiși la biroul Directorului de Personal, unde li se ceru să semneze contracte prin care erau de acord „să execute sarcini care le vor fi atribuite ulterior” și „să primească remunerația pe care compania o va considera adecvată, pentru o perioadă de minimum un lustrum – sau mai mult, la latitudinea companiei – sub rezerva concedierii prealabile, la discreția companiei.”

— Fiiiu! fluieră Latham. Sună ca un proiect de tratat nazist!

Dar Barry semnă fără comentarii. Simțise pe propria piele frigul de afară și cât de sumbre erau perspectivele. În plus, lectura articolului financiar îi stârnise imaginația. Maverick semnă ți el iar Latham le urmă exemplul.

Angajatul de la Personal zâmbi. Știa că un Comando nu putea fi obligat de un contract să facă ceva ce nu voia; știa de asemenea că nici un angajat nu dorise vreodată să demisioneze. Aruncă hârtiile într-o tavă și le emise trei carduri.

— Duceți astea la Subsol A și arătați-le paznicului. O să vă urce într-un autobuz care o să vă ducă la cazarmă.

— Și apoi?

— O să primiți o cameră și un pat, și instrucția de bază. Nu putem să vă trimitem în străinătate așa proști cum sunteți acum.

— Pe bune? sări incorigibilul Latham. Ascultă, frățioare, am făcut toate antrenamentele de bază care există, plus cele avansate, plus nivelul expert, plus exerciții. Și, dacă între Polul Nord și Polul Sud există vreun loc străin pe care nu l-am făcut bucăți, aș vrea și eu să știu care e ăla.

— A-ha, spuse nonșalant angajatul. Poate. Dar ai reușit vreodată să prinzi un brontozaur și pe nevastă-sa? Am auzit că noua grădină zoologică a comandat câteva perechi. Și cât de repede poți să încarci și să tragi cu o muschetă? Cât de priceput ești la încălecat și descălecat de pe cal, cu treij’de kile de armură pe tine? Încă n-ai văzut nimica, amice. Poți să fii trimis oriunde și… oricând. După ce ți se spune să-i vinzi părintelui Ioan zece căruțe de mere dacă nu vrei s-o pățești, o să vezi ce înseamnă pentru noi „străinătate”.

— Oh, murmură Latham, umil. Din perspectiva asta nu mă gândisem.

Își găsiră autobuzul, care-i duse în nordul orașului, la centrul de instrucție. Era o cazarmă perfect echipată, mâncarea era bună, dar fură dezamăgiți că nu mai întâlniră alți veterani în afara instructorilor. Iar aceștia nu vorbeau.

— Pas cu pas, băieți, era tot ce reușeau să scoată de la instructorul principal. Dacă arătați că sunteți în stare, o să învățați și restul, destul de curând. Dacă nu, un șut în fund și salariul pe o lună, pentru că ați încercat.

— Și cât e asta? vru Maverick să afle. Dintre toți, el era singurul care-și găsise câteva rude în viață la întoarcere.

— Două sute, salariul de bază. Când intri în serviciul activ, nu există limite – comisioane, prăduială, bonusuri și toate alea.

— Ai spus… prăduială? întrebă Barry, aspru.

Cuvântul suna urât.

— Treci peste, ridică instructorul din umeri. Zi-i avantaj, dacă ți se pare că sună mai frumos. Companiei nu-i pasă, atâta timp cât își primesc partea și nu intri în conflict cu Comisia de Supraveghere. E unul dintre ai voștri, unul Billy Tolton, care are cea mai bună afacere personală de care am auzit vreodată – e repartizat la Roma, pe vremea lui Dioclețian… dar nu am voie să vă spun chestiile astea, o să trebuiască să le descoperiți singuri.

Maverick chicoti, iar Barry nu-și putu reține un zâmbet. Amândoi îl cunoșteau pe Tolton. Era cât se poate de cinstit, dar și de descurcăreț. Era celebru pentru schemele sale, dar reușea cumva să rămână de partea corectă a regulamentelor. Ar fi vrut să afle ce le strecurase romanilor dar sergentul refuză să mai scoată o vorbă și nu le mai rămânea decât să se ducă la culcare. Barry adormi cu sentimentul triumfului în suflet. Nu mai era pe străzi, scăpase de cozile interminabile de la șomaj și în curând avea să călătorească în trecut, nu ca turist sau aventurier, ci cu afaceri legitime.

…………………………..

Fragment din romanul Anachron, Inc. de Malcolm Jameson

Anachron, Inc. este una dintre primele scrieri science fiction în care se introduce conceptul de multivers și pentru prima dată apare termenul „time track” pentru liniile de timp paralele.

Cele trei părți ale romanului sunt:

Negustori, nu misionari

Barrius, Imperator

O poveste de afaceri de un fel aparte – Și greșeli străvechi în care gazul ilariant și moartea subită fac o bună tovărășie în Imperiul Roman.

Când este când?

Este destul de greu să intri în necazuri serioase cu o mașină a timpului la îndemână pentru a te scoate la liman. Dar… acum mai multe grupuri de agenți Anachron Inc. au dispărut în nicicând!

N.B.: Romanul va apare foarte curând, urmăriți site-ul „Gazeta SF” pentru amănunte…