Cîinele spuse „Ham-Ham!”

Michael Swanwick (n. 18 noiembrie 1950) este un autor american…

de Michael Swanwick
traducere Mircea Samoilă și Florin Pîtea

Cîinele arăta de parcă tocmai ieşise dintr-o carte pentru copii. Cu siguranţă, fuseseră necesare sute de ajustări fizice ca să poată merge cum trebuie. Pelvisul precis fusese refăcut în întregime. Doar picioarele trebuie să fi avut nevoie de zeci de modificări. Avea genunchi, iar cu genunchii era complicat.

Ca să nu mai vorbim de ameliorările neurologice.

Dar lui Darger i s-a părut cu adevărat fascinantă îmbrăcămintea creaturii. Costumul i se potrivea perfect, cu tăietură la spate pentru coadă şi, din nou, cu mulţimea de ajustări care îl făceau să cadă pe corp perfect natural.

— Aveţi un croitor grozav, spuse Darger.

Cîinele îşi mută bastonul dintr-o labă în cealaltă, ca să poată da mîna cu el, şi răspunse cu aerul cel mai firesc:

— Acest lucru mi se spune adesea.

— Sînteţi din State?

Era o presupunere rezonabilă, dat fiind locul unde se aflau – la docuri – şi faptul că goeleta Yankee Dreamer navigase în sus pe Tamisa o dată cu fluxul de dimineaţă. Darger îi văzuse pînzele umflate de vînt plutind pe deasupra acoperişurilor, ca tot atîtea curcubee.

— V-aţi găsit ceva de închiriat?

— Şi da, şi nu. Mi-aţi putea recomanda un han mai curat?

— Nu e nevoie. Aş fi încîntat să vă găzduiesc la mine pentru cîteva zile. Şi, cu voce scăzută, Darger adăugă: Am o propunere de afaceri pentru dumneavoastră.

— Atunci, luaţi-o înainte, domnule, vă urmez cu dragă inimă.

Cîinele se numea Sir Blackthorpe Ravenscairn de Plus Precieux – dar, spuse el, cu un zîmbet autoironic, “Spuneţi-mi Sir Plus”. Şi “Surplus” i-a rămas numele.

După cum bănuise Darger de la prima vedere, iar conversaţia i-o confirmase, Surplus era cam coţcar – mai mult decît un simplu ins răutăcios, dar mai puţin decît un criminal. Ce mai, un cîine pe gustul lui Darger.

După cîteva pahare într-o cîrciumă, Darger îi arătă cutia şi-i explică ce avea de gînd cu ea. Surplus atinse prudent sculptura complicată a învelişului din tek, apoi se trase mai deoparte.

— Ciudat plan mi-aţi schiţat, maestre Darger…

— Te rog, spune-mi Aubrey.

— Bine, Aubrey. E o situaţie delicată. Cum o să împărţim… ăă… prada din întreprinderea aceasta? Ezit s-o spun, dar multe parteneriate promiţătoare au eşuat tocmai din cauza unor astfel de detalii.

Darger deşurubă capacul solniţei şi turnă sarea pe masă. Cu pumnalul, trasă o linie subţire verticală prin mijlocul moviliţei.

— Eu împart, tu îţi alegi. Sau invers, cum preferi. Am tot interesul să nu existe nici o diferenţă între astea două.

— Grozav! exclamă Surplus şi, presărîndu-şi puţină sare în bere, bău aldămaşul.

Ploua cînd plecară spre Labirintul Buckingham. Privind pe fereastra trăsurii la străzile posomorîte şi la clădirile vechi pe lîngă care treceau, Darger oftă.

— Săracă Londră, bătrînă şi obosită! Istoria e o tocilă cu care ţi-au şlefuit chipul de prea multe ori.

— Dar e şi ceea ce-ţi va aduce avere, îi aminti Surplus. Ridică-ţi privirea spre Labirint, domnule, cu turnurile lui elansate şi cu faţadele strălucitoare care se ridică deasupra magazinelor şi locuinţelor, ca un munte de cristal înălţat din întinderea de lemne dărăpănate, şi-o să te consolezi.

— Bun sfat, aprobă Darger. Dar nu-l poate consola pe un iubitor de oraşe, şi nici nu poate alina o dispoziţie melancolică.

— Pfui! făcu Surplus, şi nu mai zise nimic pînă ce ajunseră la destinaţie.

La poarta Buckingham-ului, pe cînd coborau din trăsură, sergentul-interfaţă înaintă spre ei cu paşi mari. Se uită chiorîş la Surplus, însă spuse doar atît:

— Actele?

Surplus îi înmînă paşaportul şi scrisorile de acreditare, pe care le falsificase Darger în dimineaţa aceea, şi spuse dînd lejer din labă:

— Iar acesta e autistul meu.

Sergentul-interfaţă îi aruncă doar o privire lui Darger, şi apoi îl uită cu totul. De nepreţuit pentru meseria lui, Darger avea o figură atît de comună, încît, o dată ce-ţi luai ochii de la ea, îţi dispărea din memorie pentru totdeauna.

— Pe aici, domnule. Inspectorul de protocol va dori să examineze personal actele.

Apăru un savant pitic, care îi conduse prin cercul exterior al Labirintului. Trecură pe lîngă doamne în rochii bioluminescente şi domni cu încălţări şi mănuşi confecţionate din propria lor piele clonată. Cu toţii purtau bijuterii extravagante – căci expunerea ostentativă a averii era din nou la modă -, iar pereţii şi coloanele de susţinere ale sălilor erau îmbrăcate în marmură şi împodobite generos cu porfir şi jasp. Totuşi, Darger nu putu să nu observe cît de roase erau covoarele şi cît de afumate şi soioase erau lămpile cu petrol. Ochiul său ager desluşi rămăşiţele unui antic sistem electric şi ale unor linii telefonice şi cabluri de fibră optică dintr-o epocă în care asemenea tehnologii erau încă funcţionale. Pe acestea din urmă le privi cu deosebită plăcere.

Savantul pitic se opri în faţa unei uşi grele şi negre, sculptate cu grifoni poleiţi, locomotive şi flori de iris.

— Asta e o uşă, zise el. Lemnul e abanos. Denumirea latinească e Diospyros ebenum. A fost tăiat în Serendip. Poleiala e din aur. Numărul atomic al aurului este 197,2.

Bătu în uşă şi o deschise.

Inspectorul de protocol era un bărbat cu sprîncene negre şi dimensiuni apreciabile. Nu se ridică în picioare la intrarea lor.

— Sînt lordul Coherence-Hamilton, iar aceasta – spuse arătînd spre femeia subţirică şi cu ochi luminoşi, care stătea lîngă el – este sora mea, Pamela.

Surplus făcu în faţa ei o plecăciune adîncă, primind în schimb un vag surîs şi o abia schiţată reverenţă.

Inspectorul de protocol cercetă repede scrisorile de acreditare.

— Să-mi explicaţi ce-i cu actele astea frauduloase, domnu’. Regiunea Vermontului de Vest! Naiba să mă ia dacă am auzit vreodată de locul ăsta.

— Pierderea e a dumneavoastră, spuse Surplus cu aroganţă. E adevărat că sîntem o naţiune tînără, creată abia acum şaptezeci şi cinci de ani, în timpul Secesiunii Noii Anglii. Dar multe aduc laudă frumoasei noastre ţări. Frumuseţea glorioasă a Lacului Champlain, fabricile de gene din Winooski, Universitas Viridis Montis, locaşul de studiu din Burlington, Institutul Tehnarheologic din… – se opri. Sînt multe de care să ne mîndrim, domnule, şi nimic de care să ne fie ruşine.

Funcţionarul cu aspect de urs îi aruncă o privire suspicioasă, apoi spuse:

— Ce vă aduce la Londra? De ce vreţi o audienţă la regină?

— Misiunea şi destinaţia mea se află în Rusia. Totuşi, fiindcă Anglia este în drumul meu, iar eu sînt diplomat, am fost însărcinat să transmit şi monarhului vostru urări de bine din partea naţiunii mele. Surplus a dat din umeri discret. Nimic mai mult de atît. Peste trei zile o să fiu în Franţa, şi atunci veţi fi uitat complet de mine.

Cu un gest batjocoritor, inspectorul îi azvîrli scrisorile de acreditare savantului, care le aruncă o privire fugară şi i le returnă lui Surplus. Apoi piticul se aşeză la un birou croit pe măsura sa şi făcu imediat o copie.

— Actele voastre vor fi duse spre examinare la Whitechapel. Dacă totul merge bine – lucru de care mă îndoiesc – şi are loc o deschidere – puţin probabil –, îi veţi fi prezentaţi reginei cam într-o săptămînă, zece zile.

— Zece zile! Domnule, programul meu e foarte strict!

— Atunci, vreţi să vă retrageţi cererea?

Surplus ezită.

— O să… o să mă mai gîndesc la asta, domnule.

Doamna Pamela îi privi cu răceală pe cînd savantul pitic îi conducea afară din încăpere.

Camera în care fură conduşi avea oglinzi cu rame masive şi picturi în ulei înnegrite de vreme pe pereţi, şi un generos foc de lemne în şemineu. După ce micul lor ghid plecă, Darger încuie uşa cu grijă. Apoi azvîrli cutia pe pat şi se tolăni lîngă ea. Zăcînd pe spate şi holbîndu-se la tavan, spuse:

— Doamna Pamela e o femeie izbitor de frumoasă, pe legea mea!

Ignorîndu-l, Surplus porni să umble încolo şi-ncoace prin cameră, cu labele la spate, foarte agitat. În cele din urmă rosti:

— M-ai băgat într-o chestie foarte serioasă, Darger! Lordul Coherence-Hamilton ne suspectează de tot felul de coţcării.

— Ei, şi?

— Mă repet: nici măcar nu ne-am început mascarada şi deja ne suspectează! Nu am încredere nici în el, nici în piticul lui refăcut genetic.

— Nu te afli în poziţia în care să-ţi poţi permine astfel de prejudicii vulgare.

— Nu sînt bigot în privinţa creaturii, Darger, îmi este frică de el. De îndată ce suspiciunea faţă de noi va intra în căpăţîna aia macroencefalică, nu se va lăsa pînă nu ne va afla toate secretele.

— Calmează-te, Surplus! Fii bărbat! Am mers deja prea departe ca să mai dăm înapoi. S-ar isca întrebări şi ar urma interogatorii.

— Sînt orice altceva decît bărbat, mulţumesc lui Dumnezeu, răspunse Surplus. Totuşi, ai dreptate. Să mergem pînă la capăt. Dar, pînă una, alta, măcar să dorm. Dă-te jos din pat. Poţi să dormi pe covorul din faţa şemineului.

— Eu! Pe covor!

— Sînt cam confuz dimineaţa. Dacă ar ciocăni cineva la uşă şi eu aş deschide fără să-mi dau seama, nu ne-ar ajuta să fii văzut împărţind patul cu stăpînul tău.

A doua zi, Surplus se întoarse la Biroul de Protocol pentru a declara că fusese autorizat să aştepte chiar şi două săptămîni pentru o audienţă la regină, dar nici o zi în plus.

— Aţi primit ordine noi din partea guvernului dumneavoastră? Dar nu văd cum.

— Mi-am cercetat memoria şi am descoperit anumite subtilităţi de exprimare în instrucţiunile mele originale, spuse Surplus. Atîta tot.

Ieşi din birou şi o găsi pe Doamna Pamela aşteptînd afară. Se oferi să îi arate Labirintul, şi el încuviinţă bucuros. Urmaţi de Darger, porniră la plimbare prin Labirint, mai întîi ca să privească schimbarea gărzii în vestibulul din faţa marelui zid cu coloane care fusese faţada Palatului Buckingham înainte de a fi înghiţit de expansiunea arhitecturală din anii nebuni şi glorioşi ai Utopiei. După care se îndreptară către galeria spectatorilor de deasupra Camerei de Stat.

— Observ, Domnule Plus Precieux, după numeroasele priviri pe care le aruncaţi, că sînteţi interesat de diamantele mele, spuse Doamna Pamela. Este firesc. Sînt o comoară de familie, vechi de secole şi fabricate la comandă, fiecare piatră fără cusur şi montată perfect. Şlefuirile a o sută de autişti nu le-ar putea egala.

Surplus zîmbi din nou către colierul prins în jurul gîtului ei încîntător şi deasupra sînilor perfecţi.

— Vă asigur, doamnă, că nu colierul m-a fermecat astfel.

Ea se îmbujoră puţin, flatată, apoi spuse încet:

— Şi cutia aceea pe care omul dumneavoastră o cară pretutindeni cu el? Ce este în ea?

— Cutia? O nimica toată. Un dar pentru Ducele de Moscovy, care este destinaţia finală a călătoriei mele, spuse Surplus. Vă asigur, nu prezintă nici cel mai mic interes.

— Azi-noapte vorbeaţi cu cineva, spuse Doamna Pamela. În camera dumneavoastră.

— Aţi ascultat la uşă? Sînt uimit şi flatat.

Doamna Pamela se înroşi.

— Nu, nu, fratele meu… este treaba lui, înţelegeţi, supravegherea.

— Este posibil să fi vorbit în somn. Mi s-a spus că mi se mai întîmplă cîteodată.

— Cu accente diferite? Fratele meu a zis că a auzit două voci.

Surplus îşi luă privirea de la ea.

— În privinţa asta se înşală.

Regina Angliei era o privelişte nemaiîntîlnită pe acel tărîm străvechi. Era la fel de mare ca un camion din legende. Era înconjurată de servitori care se grăbeau înainte şi-napoi, aducînd mîncare şi sfaturi şi luînd vase murdare şi acte legislative semnate. De sus, de la galerie, lui Darger i se părea că seamănă cu o regină a albinelor, dar spre deosebire de ea, regina aceasta nu copula, ci rămînea cu mîndrie virgină.

Numele ei era Gloriana Întîi, avea 100 de ani şi încă mai creştea.

Lordul Campbell-Supercollider, un prieten al Doamnei Pamela, cu care se întîlniseră întîmplător şi care insistase să îi însoţească în galerie, se apropie de Surplus şi murmură:

— Sînteţi impresionat, de bună seamă, de măreţia reginei noastre.

Avertizarea din vocea lui era evidentă.

— Străinii sînt invariabil impresionaţi.

— Sînt înmărmurit, spuse Surplus.

— Aşa se şi cuvine. Pentru că împrăştiate prin marele trup al majestăţii sale se află treizeci şi şase de creiere, conectate cu frînghii groase la ganglioni într-o configuraţie de hipercub. Capacitatea ei de procesare este egală cu a mai multor mari computere din epoca Utopiană.

Doamna Pamela îşi înăbuşi un căscat.

— Dragă Rory, spuse, atingînd mîneca Lordului Campbell-Supercollider, datoria mă cheamă. Eşti amabil să-i arăţi prietenului meu american calea către cercul exterior?

— Sigur, draga mea.

El şi Surplus se ridicară (Darger, bineînţeles, era deja în picioare) şi îşi luară la revedere. Apoi, după ce Doamna Pamela plecase, iar Surplus se îndrepta către ieşire:

— Nu pe acolo. Scările alea sînt pentru oamenii de rînd. Noi doi putem ieşi pe scările de protocol.

Scările înguste se răsuceau în jos pe sub nori de heruvimi-şi-nave zburătoare, pentru ca apoi să se răsfire brusc într-un hol cu podeaua de marmură. Surplus şi Darger coborîră de pe casa scărilor şi se treziră că mîinile le sînt înşfăcate brusc de babuini. Erau cinci babuini cu toţii, cu uniforme roşii şi zgarde asortate cu lese care se adunau în mîna unui ofiţer cu mustăţi împodobite, a cărui insignă de aur îl identifica drept stăpînul maimuţelor. Al cincilea babuin îşi încleştă dinţii şi şuieră sălbatic.

Într-o clipă, stăpînul maimuţelor trase de lesă şi zise:

— Uşor, Hercule! Uşor, dom’ne! Ce trebuie să faci? Ce trebuie să spui?

Babuinul îşi îndreptă spinarea, apoi se înclină scurt.

— Vă rugăm să veniţi cu noi, spuse cu dificultate.

Stăpînul maimuţelor îşi drese glasul. Posomorît, babuinul adăugă:

— Domnule.

— Asta-i ridicol! strigă Surplus. Sînt diplomat, şi deci, în conformitate cu legile internaţionale, imun la arest.

— În mod obişnuit, domnule, acest lucru e adevărat, spuse curtenitor stăpînul maimuţelor. Cu toate acestea, aţi intrat în cercul interior fără invitaţia majestăţii sale, şi sînteţi astfel supus unor standarde de securitate mai stricte.

— Habar nu am avut că aceste scări merg în interior. Am fost condus aici de…

Surplus se uită în jur neputincios. Lordul Campbell-Supercollider nu era în preajmă.

Astfel că, din nou, Surplus şi Darger se văzură escortaţi la Biroul de Protocol.

— Lemnul acesta e tek. Denumirea sa latinească este Tectonia Grandis. Tekul creşte în Burma, Hind şi Siam. Cutia este sculptată minuţios, dar fără rafinament.

Piticul savant o deschise.

— În interior se află un dispozitiv arhaic de intercomunicaţie electronică. Chip-ul este din ceramică de arseniură de galiu. Chip-ul cîntăreşte şase uncii. Dispozitivul este un produs de la sfîrşitului epocii Utopice.

— Un modem! Ochii ofiţerului de protocol se bulbucară. Aţi îndrăznit să aduceţi un modem în cercul interior şi aproape în prezenţa reginei?

Scaunul i se ridică în picioare şi începu să umble în jurul mesei. Cele şase picioare ca de insecte ale scaunului păreau prea subţiri pentru a-i putea căra masa uriaşă, lipsită de picioare. Cu toate acestea, se mişcau sprinten şi uşor.

— Este inofensiv, domnule. Nu e decît un simplu obiect pe care l-au dezgropat tehnarheologii noştri şi care speram să-l amuze pe Ducele de Muscovy, care este binecunoscut pentru pasiunea sa pentru lucrurile antice. Se pare că are o oarecare semnificaţie culturală şi istorică, cu toate că, fără a-mi reciti instrucţiunile, mi-ar fi greu să vă spun care anume.

Lordul Coherence-Hamilton îşi ridică scaunul astfel încît se înălţa ameninţător deasupra lui Surplus, dominîndu-l.

— Iată care este semnificaţia istorică a modemului dumneavoastră: Utopicii au umplut lumea cu reţelele lor de computere, îngropînd cabluri şi noduri de reţea atît de adînc şi într-un număr atît de mare, încît nu vor putea fi niciodată dezgropate toate. Apoi au eliberat demoni şi zei nebuni în acest univers virtual. Aceste inteligenţe au distrus Utopia şi aproape au distrus şi umanitatea. Numai curajoasa distrugere mondială a tuturor modurilor de interfaţă ne-a salvat de anihilare!

Îi aruncă o privire răuvoitoare.

— Oh, idiotule! Nu ştii istorie? Aceste creaturi ne urăsc pentru că strămoşii noştri le-au creat. Ele sînt încă în viaţă, cu toate că sînt închise în lumea lor electronică, şi tot ce îşi doresc este un modem pentru a-şi extinde existenţa pe tărîmul fizic. Te mai poţi mira, prin urmare, că pedeapsa pentru deţinerea unui astfel de dispozitiv este – şi zîmbi ameninţător – moartea?

— Nu, domnule, nu este adevărat. Deţinerea unui modem funcţional este o crimă mortală. Acest dispozitiv este inovensiv. Întrebaţi-vă savantul.

— Ei bine? mîrîi la piticul său bărbatul masiv. E funcţional?

— Nu. E…

— Linişte! Lordul Coherence-Hamilton se întoarse către Surplus: Sînteţi un individ norocos. Nu veţi fi acuzat de nici o infracţiune. Cu toate acestea, cît timp staţi aici, voi ţine sub cheie acest acest dispozitiv diavolesc. E clar, domnule Ham-Ham?

Surplus oftă.

— Prea bine, spuse. La urma urmei, e vorba numai de o săptămînă.

În acea noapte, Doamna Pamela Coherence-Hamilton veni în camera lui Surplus să-şi ceară scuze pentru nedemna arestare, despre care, îl asigură ea, abia aflase. El o invită înăuntru. Nu peste mult, se treziră faţă în faţă în genunchi pe pat, descheindu-şi hainele unul altuia.

Sînii Doamnei Pamela tocmai se revărsaseră fermecători din rochie, cînd ea se trase înapoi, acoperindu-se, şi spuse:

— Omul tău se uită la noi.

— Şi ce ne priveşte pe noi acest lucru? spuse Surplus jovial. Bietul flăcău e autist. Nimic din ceea ce vede sau aude nu are importanţă pentru el. Ai putea la fel de bine să te jenezi de un scaun.

— Chiar şi dacă era o sculptură de lemn aş fi preferat ca ochii lui să nu fie asupra mea.

— Cum doreşti. Surplus bătu din palme. Domnu’! Întoarce-te cu spatele!

Ascultător, Darger se întoarse. Aceasta era prima lui experienţă cu uimitorul succes la femei al prietenului lui. Cîte aventuri sexuale, se întrebă, poate avea cineva cu o formă unică? După ce se gîndi puţin, înţelese că întrebarea îşi răspundea singură.

În spatele lui, o auzi pe Doamna Pamela chicotind. Apoi, cu o voce răguşită din cauza pasiunii, Surplus spuse:

— Nu, lasă diamantele la gît.

Cu un suspin tăcut, Darger se resemnă cu ideea lungii nopţi ce avea să urmeze. Deoarece se plictisea, şi totuşi nu se putea întoarce să privească perechea hîrjonindu-se în pat fără să se dea de gol, se văzu nevoit să se mulţumească a-i privi în oglindă.

Începură, bineînţeles, cîineşte.

În ziua următoare, Surplus se îmbolnăvi. Auzind de indispoziţia lui, Doamna Pamela îl trimise pe unul dintre autiştii săi cu un bol de supă, după care veni şi ea, purtînd pe faţă o mască de chirurg. Surplus zîmbi puţin cînd o văzu.

— Nu ai nevoie de masca aceea, îi spuse. Pe viaţa mea, jur că ceea ce am nu e transmisibil. După cum fără îndoială ştii, noi cei care am fost refăcuţi sîntem predispuşi la dezechilibre endocrinologice.

— Asta-i tot? Doamna Pamela îi dădu o lingură de supă, apoi îl şterse la gură cu un şervet. Atunci, rezolvă problema! Ai fost foarte răutăcios că m-ai speriat din cauza unui nimic ca ăsta.

— Vai, spuse Surplus cu tristeţe, eu sînt o creaţie unică şi tabelul meu de echilibre endocrine a fost pierdut într-un accident pe mare. Există cópii în Vermont, bineînţeles. Dar pînă cînd şi cea mai rapidă goeletă să traverseze Atlanticul de două ori, mă tem că voi fi mort.

— Ah, dragul meu Surplus! Doamna îi luă labele în mîinile sale. Sigur că există vreo soluţie, nu? Oricît de disperată…

— Ei bine…

Surplus se întoarse către perete, pe gînduri. După foarte mult timp, se întoarse iar şi spuse:

— Trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Modemul pe care îl ţine fratele tău este funcţional.

— Domnule! Doamna Pamela se ridică, strîngîndu-şi fustele, şi se îndepărtă îngrozită de lîngă pat. Nu se poate!

— Draga mea, trebuie să mă asculţi. Surplus privi slăbit către uşă, apoi coborî vocea. Vino mai aproape şi îţi voi şopti.

Ea se supuse.

— În zilele tulburate ale Utopiei, în timpul războiului dintre oameni şi creaţiile lor electronice, savanţii şi inginerii şi-au concentrat eforturile către conceperea unui modem care să poată fi folosit în siguranţă de oameni. Unul imun la atacul demonilor. Mai mult, unul care i-ar putea obliga să li se supună oamenilor. Probabil că ai auzit de acest proiect.

— Există zvonuri, dar… Un astfel de dispozitiv nu a fost construit niciodată.

— Mai bine zis, un astfel de dispozitiv nu a fost construit la timp. Tocmai fusese definitivat cînd mulţimea a năvălit în laboratoare, şi Era Maşinilor s-a sfîrşit. Cîteva, totuşi, au fost ascunse înainte ca ultimii tehnicieni să fie ucişi. Secole mai tîrziu, nişte cercetători curajoşi de la Institutul Tehnarheologic din Shelburne au redescoperit şase astfel de dispozitive şi au deprins arta de a le folosi. Un dispozitiv a fost distrus în timpul cercetărilor. Două sînt păstrate în Burlington. Celelalte au fost încredinţate unor curieri de încredere şi trimise către cei mai puternici trei aliaţi ai Regiunii – printre care, bineînţeles, şi Rusia.

— Este greu de crezut, spuse Doamna Pamela mirată. Pot exista astfel de minuni?

— Doamnă, l-am folosit acum două nopţi, chiar în această cameră! Vocile acelea pe care le-a auzit fratele tău? Vorbeam cu superiorii mei din Vermont. Ei mi-au dat permisiunea de a-mi extinde vizita cu două săptămîni.

Se uită la ea implorator.

— Dacă mi-ai putea aduce dispozitivul, l-aş folosi ca să-mi salvez viaţa.

Doamna Coherence-Hamilton se ridică hotărîtă.

— Atunci, nu te teme de nimic, jur pe sufletul meu, modemul va fi al tău în seara asta.

Camera era luminată de o singură lampă, care arunca umbre sălbatice oriunde se mişca cineva, ca şi cum ar fi fost spirite ilicite la un Sabat al vrăjitoarelor.

Era o scenă supranaturală. Darger, nemişcat, ţinea modemul. Doamna Pamela, care avea un simţ al ocaziei, se shimbase într-o rochie scurtă de mătase de culoare roşu-închis ca sîngele de om. Foşnea în jurul ei în timp ce îşi scormonea căptuşeala după o mufă care nu mai fusese folosită de secole. Surplus stătea în şezut pe pat, slăbit, cu ochii pe jumătate închişi, dîndu-i instrucţiuni. Ar fi putut fi, se gîndi Darger, o scenă alegorică a trupului uman condus de bolnavele sale pasiuni animalice, în timp ce intelectul stă deoparte, paralizat de lipsa voinţei.

— Gata!

Doamna Pamela îşi îndreptă trupul triumfătoare, cu colierul împrăştiind curcubee minuscule în lumina slabă.

Darger înţepeni. Rămase complet nemişcat preţ de trei răsuflări lungi, apoi se scutură şi tremură ca unul care are o criză. Ochii i se dădură peste cap. Pe un ton nepămîntean, dogit, spuse:

— Cine mă cheamă din vastele adîncuri?

Era o voce complet diferită de a sa, o voce dură şi sălbatică şi dornică de distracţie diavolească.

— Cine îndrăzneşte să rişte să-mi înfrunte furia?

— Trebuie să-i transmiţi spusele mele autistului, murmură Surplus. Pentru că el a devenit parte integrantă a modemului – nu doar operatorul, ci şi vocea sa.

— Sînt gata, răspunse Doamna Pamela.

— Bun. Spune-i cine sînt.

— Este Sir Blackthorpe Ravenscairn de Plus Precieux cel care doreşte să îţi vorbească…

Făcu o pauză.

— Către cel mai august şi socialist, onorabilul primar din Burlington.

— Cel mai august şi socialist, începu Doamna Pamela. Se întoarse către pat şi spuse pe un ton întrebător: Primarul din Burlington?

— E doar un titlu oficial, cam ca al fratelui tău, pentru acela care de fapt este maestrul-spion din Regiunea Vermontului de Vest, spuse Surplus slăbit. Acum repetă-i: Te oblig sub ameninţarea disoluţiei absolute să transmiţi mesajul meu. Foloseşte exact aceste cuvinte.

Doamna Pamela repetă cuvintele în urechea lui Darger.

Acesta urlă. Era un sunet sălbatic şi nepămîntean, care o făcu pe Doamna Pamela să se retragă de lîngă el într-un moment de panică. Apoi, în mijlocul urletului, se opri.

— Cine eşti? spuse Darger cu o voce cu totul nouă, de data aceasta umană. Ai vocea unei femei. Este vreunul dintre agenţii mei în pericol?

— Acum vorbeşte cu el ca şi cum ai vorbi cu orice om: direct şi fără ocolişuri.

Surplus îşi lăsă capul înapoi pe pernă şi închise ochii.

Astfel că (după cum i se păru ei) Doamna Pamela îi explică problema pe care o avea Surplus maestrului său, şi primi de la acesta atît păreri de rău, cît şi informaţiile necesare pentru a readuce la normal nivelurile endocrinei lui Surplus. Apoi, după politeţile de rigoare, ea îi mulţumi maestrului-spion american şi deconectă modemul. Darger redeveni pasiv.

Trusa endocrinologică, îmbrăcată în piele, fusese aşezată deschisă pe o masă mică lîngă pat. Urmînd instrucţiunile Doamnei Pamela, Darger începu să aşeze compresele potrivite pe diverse părţi ale corpului lui Surplus. Nu dură mult pînă cînd acesta deschise ochii.

— Mă voi face bine? întrebă, iar cînd Doamna Pamela încuviinţă, continuă: Atunci, mă tem că dimineaţă va trebui să plec. Fratele tău are spioni peste tot. Dacă află şi cel mai mic zvon despre ce poate face acest dispozitiv, îl va vrea pentru el însuşi.

Zîmbind, Doamna Pamela îi luă cutia în mînă.

— Într-adevăr, cine îl poate învinui? Cu o asemenea jucărie pot fi săvîrşite lucruri măreţe.

— De bună seamă că va gîndi astfel. Te rog, dă-mi-o înapoi.

Nu o făcu.

— Acesta este mai mult decît un dipozitiv de comunicare, domnule. Cu toate că şi în această calitate este de o valoare incalculabilă. Ai arătat că poate să supună creaturile care trăiesc în adîncurile uitate ale lumii antice. Drept urmare, ele pot fi obligate să ne facă nouă toate calculele.

— E adevărat, aşa ne-au spus tehnoarheologii noştri. Trebuie…

— Noi am creat monstruozităţi ca să facă ceea ce odinioară cădea în sarcina maşinilor. Dar, avînd acest lucru, nu va mai fi nevoie de ele. Ne-am lăsat conduşi de un monstru cu creier icosahexadexal. Acum nu mai avem nevoie de Gloriana cea Groasă, Gloriana cea Grasă şi Grotescă, Gloriana Regina-Vierme! A venit timpul, cred, ca Anglia să aibă o nouă regină. O regină umană.

— Gîndeşte-te la onoarea mea!

Doamna Pamela se opri în prag.

— Eşti într-adevăr drăguţ. Dar cu acest lucru pot avea monarhia şi un harem care va reduce amintirea ta la un flirt trecător şi trivial.

Cu un foşnet de fuste, se întoarse spre uşă.

— Atunci, sînt terminat, strigă Surplus şi leşină pe pat.

Încet, Darger închise uşa. Surplus se ridică dintre perne, începu să îşi îndepărteze compresele de pe trup şi spuse:

— Acum ce facem?

— Acum dormim, spuse Darger, mîine va fi o zi încărcată.

Stăpînul maimuţelor veni după ei în jurul prînzului şi îi conduse către destinaţia obişnuită. Darger începuse să piardă numărul vizitelor lor în Biroul de Protocol. Îl găsiră pe Lordul Coherence-Hamilton cuprins de o furie nebună şi pe sora lui calmă şi atotştiutoare, stînd într-un colţ cu mîinile încrucişate, privind. Uitîndu-se la ei acum, Darger se întrebă cum putuse vreodată să îşi închipuie că fratele îi era superior în rang surorii sale.

Modemul zăcea deschis pe biroul savantului-pitic. Micuţul se aplecă asupra dispozitivului, studiindu-l cu minuţiozitate.

Nimeni nu spuse nimic pînă cînd stăpînul maimuţelor şi babuinii lui plecară. Apoi Lordul Coherence-Hamilton răcni:

— Modemul refuză să lucreze pentru noi!

— După cum v-am spus, domnule, spuse Surplus cu răceală, nu este funcţional.

— Asta-i o fraudă îndrăzneaţă şi o minciună sfruntată!

În furia lui, scaunul se ridică pe picioruşele sale subţiri atît de sus, încît ţeasta Lordului aproape se izbi de tavan.

— Sînt la curent cu activităţile dumnevoastră, dădu din cap către sora lui, şi vă cer să-mi arătaţi cum funcţionează acest dispozitiv împieliţat.

— Niciodată! strigă Surplus cu hotărîre. Am şi eu onoarea mea, domnule.

— Onoarea dumneavoastră, susţinută cu atîta scrupulozitate, v-ar putea cauza moartea, domnule.

Surplus îşi înălţă capul.

— Atunci, mor pentru Vermont!

În acest moment de impas, Doamna Hamilton păşi între cei doi antagonişti pentru a restabili pacea.

— Ştiu ce te-ar putea face să te răzgîndeşti.

Cu un zîmbet atotştiutor, ea îşi duse o mînă la gît şi îşi desprinse diamantele.

— Am văzut cum ţi le frecai de faţă în noaptea aceea. Cum le lingeai şi le mîngîiai. Cît de extatic le luai în gură.

Îi strînse labele în jurul diamantelor.

— Sînt ale tale, scump ‘Sieur Precieux, pentru un cuvînt.

— Ai renunţa la ele? întrebă Surplus, ca şi cum era înmărmurit de idee.

De fapt colierul fusese ţinta lui şi a lui Darger din clipa în care îl văzuseră. Singurul obstacol care stătea acum în calea lor şi a negustorilor din Amsterdam era problema evadării din Labirint înainte ca escrocaţii să îşi dea seama că modemul era într-adevăr o înşelătorie. Şi în acest scop aveau la îndemînă instrumentul de nepreţuit al raţiunii unui om pe care toată lumea îl credea autist şi un plan care le-ar da aproape 20 de ore ca să scape.

— Gîndeşte-te puţin, dragul meu Surplus.

Doamna Pamela îl mîngîie pe cap şi apoi îl scărpină după ureche, în timp ce el se holba la pietrele preţioase.

— Imaginează-ţi viaţa plină de bogăţie şi confort pe care o poţi duce, femeile, puterea. Totul se află în minile tale. Tot ce trebuie să faci e să accepţi.

Surplus respiră adînc.

— Prea bine, spuse. Secretul ţine de condensator, care are nevoie de o zi întreagă pentru a se încărca. Trebuie doar să aşteptaţi…

— Iată problema, spuse savantul pe neaşteptate.

Scormoni în interiorul modemului. Un fir era deconectat.

Conectă dispozitivul la priza din perete.

— O, Dumnezeule, spuse Darger.

O expresie sălbatică de deliciu nestăvilit se împrăştie pe faţa savantului-pitic, care păru să se mărească în faţa ochilor lor.

— Sînt liber! strigă cu o voce atît de puternică, încît părea imposibil să provină dintr-o sursă atît de neînsemnată.

Se scutură ca şi cum ar fi fost străbătut de un curent electric enorm. Putoarea ozonului umplu aerul.

Izbucni în flăcări şi înaintă către maestra-spion englezoaică şi fratele ei.

În timp ce toţi stăteau paralizaţi de frică, Darger îl înşfăcă pe Surplus de guler şi îl trase în hol, trîntind uşa în urma lui.

Nu fugiseră nici douăzeci de paşi, cînd uşa Biroului de Protocol explodă în exterior, azvîrlind pe hol aşchii de lemn arzînde.

Un rîs satanic izbucni în urma lor.

Aruncînd o privire peste umăr, Darger văzu piticul arzînd, acum negru-tăciune, ieşind din camera cuprinsă de flăcări, ţopăind şi dansînd. Ţinea modemul, deşi deconectat, sub un braţ, ca şi cum era extrem de valoros pentru el. Ochii îi erau rotunzi şi albi şi fără gene. Văzîndu-i, porni în urmărire.

— Aubrey! strigă Surplus, ne îndreptăm în direcţia greşită!

Era adevărat. Fugeau tot mai adînc în interiorul Labirintului, către inima sa, mai degrabă decît spre exterior. Dar era imposibil să se mai întoarcă acum. Se năpustiră printre grămezi de nobili şi servitori care se împrăştiau care-ncotro, urmăriţi de flăcări şi teroare supranaturală.

Creatura grotescă şi ţopăindă dădea foc covoarelor cu fiecare pas. Un val de flăcări o urma pe coridor, incinerînd tapiţerii, şi tapete, şi lambriuri. Indiferent cum se fereau, se năpustea direct spre ei. În mod clar, cu literalitatea programatică a celor de seama lui, demonul din reţea hotărîse ca, de vreme ce îi văzuse printre primii, să îi şi omoare printre primii.

Darger şi Surplus goneau prin sufragerii şi saloane, pe lîngă balcoane şi prin pasaje pentru servitori. Fără nici un rezultat. Urmaţi de nemesisul lor hiper-natural, se pomeniră alergînd în jos pe un coridor, către două uşi din bronz masiv, una dintre ele lăsată întredeschisă. Erau aşa de înspăimîntaţi, încît abia i-au observat pe paznici.

— Opriţi-vă, domnilor!

Mustăciosul stăpîn al maimuţelor stătea în cadrul uşii, cu babuinii săi trăgînd de lese. Ochii i se măriră cînd îi recunoscu.

— Dumnezeule, voi sînteţi! strigă uimit.

— Lasă-mă să-i omor! strigă un babuin. Ticăloşi nenorociţi!

Ceilalţi mîrîiră a încuviinţare.

Surplus ar fi încercat să discute raţional cu ei, dar, cînd începu să încetinească, Darger îl înhăţă de spate şi îl împinse.

— Sări! comandă el.

Astfel că, de nevoie, cîinele raţional trebui să se plece în faţa omului de acţiune. Se azvîrli cu sălbăticie pe podeaua de marmură lustruită, alunecînd printre doi babuini către stăpînul maimuţelor şi apoi printre picioarele acestuia.

Omul se împiedică, scăpînd lesele.

Babuinii zbierară şi săriră la atac.

În clipa următoare, toate cele cinci maimuţe erau pe Darger, înşfăcîndu-i membrele şi încercînd să-l muşte de faţă şi de gît. Apoi apăru piticul arzînd şi, găsindu-şi ţintele obstrucţionate, înşfăcă babuinul cel mai apropiat. Animalul scînci cînd uniforma izbucni în flăcări.

Ca unul, ceilalţi babuini îşi abandonară victima iniţială pentru a lupta cu nou-venitul care îndrăznise sa-l atace pe unul dintre ei.

Într-o clipă, Darger sări peste stăpînul maimuţelor, căzut la pămînt, şi intră pe uşă. El şi Surplus îşi proptiră umerii de suprafaţa metalică a uşii şi împinseră. Aruncă o scurtă privire asupra luptei, văzînd babuinii cum luau foc şi cadavrul stăpînului lor zburînd prin aer. Apoi uşa se închise cu zgomot. Lanţuri şi încuietori interioare, controlate de mecanisme bine unse, se închiseră automat.

Pentru moment erau în siguranţă.

Surplus se rezemă de bronzul finisat şi întrebă obosit:

— De unde ai făcut rost de modemul ăla?

— De la un negustor de antichităţi.

Darger îşi şterse sprîncenele cu batista.

— Era, evident, lipsit de valoare. Cine şi-ar fi închipuit că poate fi reparat?

Afară, ţipetele încetară. Urmă un moment scurt de linişte. Apoi creatura se izbi zgomotos de uşile metalice.

O voce delicată de fetiţă spuse:

— Ce e zgomotul ăsta?

Se întoarseră suprinşi şi se treziră privind la enormul corp al reginei Gloriana. Era întinsă pe divanul ei, înfăşurată în satin şi brocart, părăsită de toţi în afară de curajoşii ei gardieni babuini. Un puternic miros de drojdie emana din carnea ei. Între cutele imense ale zecilor şi sutelor de guşi, se afla o mică faţă umană. Gura i se mişcă delicat cînd întrebă:

— Ce anume încearcă să intre?

Uşa fu izbită din nou. Una din uriaşele ţîţîni cedă.

Darger se înclină.

— Mă tem, doamnă, că este moartea dumneavoastră.

— Serios?

Ochii albaştri se deschiseră larg şi, pe neaşteptate, Gloriana începu să rîdă.

Dacă este adevărat, este o ştire excelentă. Mă rog de foarte multă vreme să-mi vină moartea.

— Există vreo creatură a lui Dumnezeu care să se roage într-adevăr să-i vină moartea? întrebă Darger, care-şi avea şi el latura filozofică. Am cunoscut şi eu nefericirea, dar viaţa tot îmi este dragă.

— Uită-te la mine! Sus, pe o parte a corpului, o mînă minusculă – deşi, e drept, nu mai mică decît a oricărei femei – se mişcă cu greutate. Eu nu sînt creaţia lui Dumnezeu, ci a Omului. Cine ar da zece minute din viaţa lui pentru un secol din a mea? Cine, trăind viaţa mea, nu ar da-o pe moarte?

O a doua ţîţînă cedă. Uşile începură să se hîţîne. Suprafaţa lor metalică radia căldură.

— Darger, trebuie să plecăm, strigă Surplus. Nu e timpul pentru discuţii filozofice.

— Prietenul tău are dreptate, spuse Gloriana. În spatele tapiţeriei e ascunsă o boltă mică. Treceţi prin ea. Sprijiniţi-vă de peretele stîng şi fugiţi. Dacă o luaţi la dreapta sau la stînga, să nu pierdeţi contactul cu peretele, o să vă conduc eu spre ieşire. Sînteţi amîndoi nişte coţcari, văd, şi meritaţi fără îndoială să fiţi pedepsiţi, dar nu simt pentru voi decît prietenie.

— Doamnă…, începu Darger, adînc mişcat.

— Plecaţi! Mirele meu stă să intre.

Uşa începu să se prăbuşească în interior. Cu un ultim strigăt de „La revedere!” din partea lui Darger şi „Haide!” din partea lui Surplus, o luară la goană.

Pînă au găsit drumul afară, întreg Labirintul Buckingham era deja în flăcări. Demonul, totuşi, nu a ieşit din foc, ceea ce i-a încurajat să creadă că atunci cînd modemul s-a topit, în cele din urmă, acesta a fost nevoit să se întoarcă pe tărîmul necurat din care venise.

Cerul era roşu din cauza flăcărilor cînd goeleta porni spre Calais. Sprijinindu-se de parapet, Surplus dădu din cap.

— Ce privelişte îngrozitoare! Nu mă pot stăpîni să nu mă simt, în parte, responsabil.

— Haide, haide! spuse Darger. Această dispepsie nu ţi se potriveşte. Sîntem amîndoi bogaţi acum. Diamantele Doamnei Pamela ne vor ajuta să ducem o viaţă îmbelşugată mult timp de-acum încolo. Cît despre Londra, ăsta nu este nici pe departe primul incendiu de care a avut parte. Şi nu va fi nici ultimul. Viaţa e scurtă, aşa că, atît timp cît trăim, să fim veseli!

— Ciudate cuvinte din partea unui melancolic, spuse Surplus cu mirare.

— Cînd cîştig, faţa mi se întoarce către soare. Nu te mai gîndi la trecut, prieten drag, ci la viitorul strălucitor care ne aşteaptă.

— Colierul e lipsit de valoare, spuse Surplus. Acum, că am avut timp să-l examinez, departe de trupul ispititor al Doamnei Pamela, observ că acestea nu sînt diamante, ci simple imitaţii.

Făcu gestul de a azvîrli colierul în Tamisa. Înainte de a-l arunca însă, Darger i-l smulse şi îl studie îndeaproape. Apoi îşi lăsă capul pe spate şi izbucni în rîs.

— Înşelaţii înşală! Ei bine, poate că sînt imitaţii, dar tot par de valoare. Ne vor fi de folos la Paris.

— Mergem la Paris?

— Sîntem parteneri, nu? Îţi aminteşti acea zicătoare străveche, plină de înţelepciune, care spune că, atunci cînd o uşă ţi se închide, o alta îţi este deschisă? Pentru fiecare oraş care arde, un altul ne cheamă. Spre Franţa deci, şi spre aventură! După care Italia, Imperiul Vaticanului, Austro-Ungaria, poate chiar şi Rusia! Să nu uiţi că încă trebuie să îţi prezinţi omagiile Ducelui de Moscovy.

— Foarte bine, spuse Surplus. Dar cînd mergem, eu aleg modemul.

Leave a Reply Cancel reply