Motto: “MARIANE: Contre un père absolu que veux-tu que je fasse?”
Molière, Le Tartuffe ou l’imposteur, scena III, actul II.
În Maine, şoselele au două straturi de astfalt trântite unul peste altul. Ca urmare a cercetărilor întreprinse de minţi iscoditoare de funcţionari măcinaţi de aciditatea gastrică şi hemoroizi. Primul strat reprezintă puntea propriu-zisă a drumului, cândva o cremă caldă smulsă din colţii concasoarelor şi întinsă peste cimitirele indienilor. Al doilea nu-i o fâşie încăpăţânată, ci un şir de zbârcituri. Bătăturile vechilor algonquini trebuie că arătau astfel. Stratul se numeşte, v-aţi dumerit lesne, zaţ protector pentru cauciurile sensibile. Aşa fac treaba cei din Maine, dacă vine vorba cumva.
În maşină era cald până peste poate. Iar nevesticii mele nu-i tăcea meliţa o clipă. Semăna în privinţa asta cu maică-sa precum două picături de apă. Bătrânii, tolăniţi pe bancheta din spate, se îndeletniceau cu trebuşoarele subtile precum răhăţelul păsăroilor ce-şi fac cuib în streaşinile joase din Maine şi care ung motorul căsniciei cu lubrifiantul drăgălaş al rutinei. Pope C., mahărul decăzut, socru al meu prin voirea Sorţii concretizată în atracţia nemaipomenită pe care o stârniseră desuurile dantelate, gingaş pliate pe pântecul suplu al puştancei de Sabine, asupra minţilor mele jalnice de adolescent prostănac şi încins, frunzăreşte o gazetă sportivă. Evenimentele nu-l scot niciodată din sărite, iar scopul excursiei noastre trebuie că-i pute neînchipuit de tare. Everbertina C., imposibilă băbuţă asemeni numelui, se ciorovăieşte întruna cu Sabine, meliţe spurcate amândouă. Consoarta barosanului Pope nu-i lipsită de urme palide, identice cu cele lăsate de algonquini pe buca măreaţă a curvei de Istorie, urmele unei frumuseţi clasice, cu nasul potcovit de moştenirea unui cârd de strămoşi ovrei. Dar cam atât despre trupă.
Maşina aleargă printre câmpuri posomorâte, unde un porumb jalnic se lasă zgâlţâit de vânturi rele. Nici ţipenie de om.
— Anotimpu’ ăsta nu face două parale, mormăie Pope C., prinzându-mi privirea în oglinda retrovizoare.
— Mă aşteptam să fie ceva coadă, îi ţin eu isonul. Poate că drăguţei de America i-a venit mintea la cap. Chiar şi fecioarelor trumaniste li se duce vigoarea în cele din urmă.
— „Giganţii” iar ne-au tras clapa, coteşte Pope C. pe-un drumeag lăturalnic şi neprimejdios al conversaţiei. Muierile sunt cu ochii pe noi.
Sabine îi dă cu gura.
—Tată, v-am lăsat asigurările în sertarul de sus al comodei. Şi să nu-mi rătăceşti cheile că mă fac foc.
O stupizenie treaba cu cheile, după cum vă veţi convinge singuri. Aceasta-i Sabine! Everbertina C. însă încuviinţează.
—Am eu grijă, iubiţico, de motanul ăsta bătrân, stai potolită.
Drăgălaşă familie. Însă evenimentele se precipită. Avem cu toţii, dincolo de farafastâcul monocord al caracterelor noastre bătăioase, un ghem fierbinte de nelinişte tolănit în stomac. Eu, unul, arăt de parcă aş fi înghiţit păr de pisică, iar pe trufaşa Sabine o trădează zornăitul incontinent al danturii ei sclipitoare in contact cu şuvoiul neîntrerupt al silabelor. Undeva, departe, în creştetul cerului, căluţii anemici ai bunului Ra rătăcesc în căutarea hranei. Se înţelege, până şi mitologia este dată peste cap într-astfel de împrejurări.
Îl zărim cu toţii, de la prima încercare. Un panou din tablă, scorojit de suflul lipicios al vânturilor rebele, ţeapăn în buza lanurilor costelive. „TRUMBULL VĂ AŞTEAPTĂ, DRAGI COMPATRIOŢI! PENTRU … UN PREŢ ADECVAT, DESIGUR.” Tipii ăştia au un umor de groază. Mi se zbârceşte pielea de pe frunte. Nu mă înţelegeţi greşit, nu-s defel un cufuros de funcţionăraş cu mânecuţe din D.C., pus pe scărmăneală cu Maica Biserică şi gata, la primul hop, să retracteze rebeliunea trântind o flegmă în mijlocul cozonacului, însă omul care se numeşte Trumbull a avut afurisita de grijă să-şi consolideze pe spinarea noastră, bărbaţii din Regnul Mijlociu al Americii, reputaţia-i de flecuşteţ păcătos şi fundamental pentru bunul mers al Istoriei. Normal lucru, nu credeţi?, să nu mă simt prea în largul meu vizitându-l pe nepusă masă, chit că el ne aşteaptă, hoţomanul, aşteaptă întreaga Americă de Nord prostuţă să-i pice în gheare. Şi încă ceva pe deasupra, deh.
Totul a pornit de la neputinţa mea, după cum mă asigură Sabine, de-a croi drum cu mădularul meu cuviincios la niscaiva urmaşi. Băgaţi de seamă, aşa ne încolţeşte Primejdia pe noi, bărbaţii! Eu am dorit ţânci pe la douăşopt de ani, însă consoarta mea a căscat ochii de broască afgană ai maică-sii şi m-a potcovit cu-o detunătură din gâtlej:
— Dar cu cariera mea cum rămâne, deşteptule? Mă vezi spălându-i la puţică o-ntreagă tinereţe?!
— Cum mi-aş permite, dragostea mea.
Apoi, într-un târziu, Sabine se răzgândise. Degeaba. Înţepenite de-o mânie lesne de împărtăşit, testiculele mele refuzau să-i borască lacrimi de bineţe doamnei mele nevricoase. Ea a fost convinsă, pe moment, cum că mintea mea diavolească a pus la cale această Revoltă de pe Bounty, apoi, dând nas în nas cu realitatea tragică, s-a înclinat, scrâşnind din măsele, în faţa evidenţei.
Casa lui Trumbull pare descinsă dintr-un roman de Faulkner. Un pătrăţoi de faţadă din bârne, geamuri strâmte, închegate de mâini stânjenitor de nepricepute, un acoperiş cenuşiu, parcă trântit cu furca din înălţimile cerului şi slujind drept acoperământ circumstanţial Camerelor Minunii şi un coş stingher, din cărămidă roşiatică. Trumbull trăia ca un sărăntoc, lucru de mirare pentru Fenomenul Magic American. Parchez drept în faţa hambarului coşcovit, lângă un Ford nou-nouţ, cu plăcuţe de N.Y.: oaspeţi din depărtare, veniţi să se ia la trântă cu Coana Biserică. Sabine nu-şi poate stăpâni un frison zăpăcit, rătăcit aiurea pe trupuşorul ei.
Mă înduioşez.
— Iubito, … îi dăm ’nainte?
Mă priveşte crunt. Prinsă pe picior greşit.
— Suntem aici, nu?
Un ins măsliniu, cu păr lânos şi mâini roşii, îmbrăcat în dangarezi şi sfidând spăimosul decor rustic printr-un tricou decolorat, postmodernist datorită jocului îndrăzneţ de pete de acid şi ulei de motor care-l marcau în dreptul buricului, se apropie de automobil.
— Poftiţi înăuntru, ni se adresează individul, cercetându-ne pe îndelete.
Are o voce neaşteptat de plăcută pentru mutra aia de buldog deranjat din sălaşurile molcome ale Siestei.
Trec ore bune. Citisem undeva că Drăcia lui Trumbull ar funcţiona pe bază de ceaiuri indiene, misterioase şi eficiente, însă nu-mi amintesc defel contextul. E în natura lucrurilor să te prosteşti vizibil taman pe prispă la Trumbull.
La întoarcere, conform convenienţelor, băbuţa Everbertina C. se înfige cu-n oftat de uşurare, scos parcă din rărunchi, în arcurile răbdătoare şi triste ale fotoliului îmbrăcat în polistiren de pe „locul mortului”. Cât despre Pope C., barosanul şi-a băgat în tărtăcuţă ideea năstruşnică să şofeze neîntrerupt până acasă. Vizita făcută insului Trumbull l-a învigorat pe babalâc ceva de speriat. Nevastă-sa îi face cu ochiul.
— Cum te simţi, tati?
— Ca la început, mami!
Pe bancheta din spate, nemulţumiţi de îmbrăţişarea strâmtă a scutecelor, eu şi nevastă-mea orăcăim fără oprire.
