Now Reading
Pe vremea mea…

Pe vremea mea…

Pe vremea noastră...

Motto: Prieten îți este acela la care ții chiar și atunci când nu-ți mai place.
(Anonim la „Zorile roșii”, București, 17 noiembrie 1988)

 

Eram dator un editorial și Badea-Gheracostea mi-l tot cerea, dar uite că am făcut greșeala să particip la ultimele două întîlniri ProspectArt. Dracu’ m-a pus și chestia asta nu mi-a făcut bine, ba mai mult mi-a făcut rău, așa că la plusul domnului editor în loc să dau cu … sec despre actualitate și actuali, despre deranjuri, aroganțe și impostori m-am pomenit, m-am trezit cumva, afectiv, aruncat în trecut, acum mai bine de treizeci de ani, ultimii ai comunismului în România și a fost bine.

Ușor prieteni, nu săriți la concluzii, nu s-a țîcnit nimeni, a fost bine pentru că… eram sefiști și asta chiar era ceva deosebit.

Cei tineri trebuie să facă un efort să-și imagineze cum era ca în frigul, noaptea și ceața și neîncrederea de afară să intri undeva unde să dai de alții asemenea ție și cu care poți discuta liber, practic despre orice… Asta doar dacă te țineau puterile căci nivelul era înspăimântător de ridicat iar comilitonii nemiloși peste poate, așa s-a călit oțelul…

Și trebuia să ai nervi de oțel când, după ce terminai de citit cu voce tare adunării micile tale rândulețe și ridicai privirea din foi dădeai de rictusul sardonic al lui Cristian Tudor Popescu, cel care deschidea focul, exemplu, citat literar: „Spune dumnealui (autorul) acolo că eroul dânsului… Cum zice, că mi-am notat, exact, ‹‹Secundul își aruncă ochii peste cadrane…››… (Pauză, tăcere asurzitoare.) Peăi(sic!) și-a smuls din orbite și a dat cu ei dă(sic!) cadrane? Poate ar fi o găselniță de ar urma descrieri dupe(sic!) natură, sînge, mațe, zvîrcoliri!” Autorul dădea să zică ceva, mare greșeală, scurt i-o tăia(!) CTP: „Nu! Tocmai ai spus tot, autorul nu are ce ne vorbi, ce ne explicita despre textul propriu altceva decît a făcut-o deja cînd l-a scris!” Kak izvestno, așa cum se știe, vorba lui… hmmm… Stalin.

Dacă Cristian Tudor Popescu și imitatorii săi(!) erau programatic răi, de partea cealaltă a Forței, Marian Truță era blînd și deferent cumva, dar la fel de precis îți arăta unde, ce și cum ai greșit… La fel, clar și erudit, Cristian Tamaș. Oricum ar fi fost acele analize critice făcute cu mare finețe au folosit multor condeieri de atunci iar celorlalți prezenți, doar aficionado, cu atît mai mult… Era să uit, SCIENCE fiction, da? Rețin și acum câteva explicații, adevărate prelegeri ale tânărului pe atunci fizician Cristian M. Teodorescu, cel care m-a făcut să înțeleg ceva concepte mai bizare ale fizicii…

 

Erau acolo scriitori ce începuseră să le fie recunoscută valoarea într-o epocă în care era atît de greu, greu spre imposibil să publici, iată pentru un an Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă, Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu (Dosarul!), EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu, Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu, Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu…

 

Dar și în afara „ședințelor de cenaclu”, cum se numeau ele, eram prieteni, chiar apropiați… Ajuta și întâmplarea, de pildă Sorin Camner locuia atât de aproape de Dănuț Ungureanu și Marina Nicolaev. Cu tipograful, geodez animist, Bogdan Mihăilescu, străbăteam zeci de kilometri vorbind despre sefeu și film…

Cu Sorin băteam în fiece duminică târgurile și talciocurile bucureștene la vânătoare de cărți și uneori, cu bune rezultate. Ore și ore de discuții, drame trăite împreună (defectarea Căprioarei!) ca și primul revelion în libertate… Nu spui că 29 de ani după ne-am trezit făcând același lucru împreună, vânătoare! (vezi foto dovada.)

Ilustrația: Autorul împreună cu Sorin Camner prin anticariatele de profil bruxeleze, august 2018.

***

Și stau și mă gîndesc ca-n bancul faimos, de unde atâta ură? Unii se retrag, alții sunt supărați și se retrag, alții s-au săturat și pa și pusi la toată lumea, unii s-au amărât, alți-s dezamăgiți…

Nu-i vorba că n-au dreptate sau nu sunt îndreptățiți dar pe cuvânt de pioner că de ne certăm acum nu mai avem timp să ne împăcam și parcă-i păcat și mai râd și copiii ăștia de noi…

Am vorbit cu mai mulți, cu câțiva deșcă ca mine să facem un efort și să arătăm cum se face. Să fim îngăduitori unii cu alții și să încercăm să regăsim, cum spunea atât de bine Truță, coeziunea mai ales că acum este chiar simplu să ne vorbim și vedem indiferent de distanțele fizice ce ne despart.

Sigur că-i greu dar poate vrem ca „Peste douăzeci sau treizeci de ani…” tinerii de acum să spună „Pe vremea noastră…” îmi amintesc de…


Interviul acordat de Marian Truţă lui HN Ursu în 27 iunie 2017, „Categoric, avem SF de export!”

„… Coeziunea. Înainte de ’89 exista un soi de „frăție”, aveam sentimentul că fac parte mai degrabă dintr-o familie decât dintr-un grup. Sigur, ca în oricare familie mare existau ierarhii și cutume, oameni luminoși, dar și oameni întunecați. (…) Și aveau (aveau sefiștii de atunci, nota CAT G.) un fundament cultural de care nu aveai cum să nu ții seama. Acea minunată camaraderie și frăție se prelungea și în afara cenaclurilor, eram prieteni zi de zi și ceas de ceas.”

View Comment (1)
  • Bun editorial, adica are un „good vibe”..
    Explicatia destramarii e acceasi ca pierderea interesului pt proprietatea „comuna”. Era sfirsitul comunismului. In capitalism esti interesat de proprietatea ta (apartamentul, nu cum arata strada sau parcul), realizarile tale, nu cele ale grupului si asa mai departe. La nivelul articolului asta s-ar tarduce prin faptul ca acum lumea se concentreaza pe bloguri si pagini FN/INstagram personale si mai putin pe site-uri de gen. Dupa cum se poate observa toate siteurile de literatura sint in scadere de popularitate. Amintiti-va cum era Literomania in 2008 sau Hyperliteratura cind era publica, 2010, etc, banuiesc ca si in SF era la fel.
    Deci CTP s-a ocupat de SF si era chiar bun din moment ce a fost premiat. Eu am in biblioteca „Vremea manzului sec” de el, pe care am parcurs-o pe sfert. Nimic special acolo. Dpdv al sintaxei totul functioneaza ok, autorul scrie fara „stralucire” despre lucruri cunoscute tuturor celoc care au trait in anii 80. In schimb e stralucit ca jurnalist si analist al societatii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top