Motto: „Parthamasiris, rege dat parților.”
(inscripție latină pe o stelă din Irak)
Pridvorul căsuței fără etaj avea numai un ochi colorat la glasvandul ce-l închidea peste iarnă, lăsat nemișcat cât era anul de lung, dintr-un motiv foarte simplu: singurului locatar, profesorului Șarpa, îi plăcea jocul de lumini dinspre pătrățelele de sticlă cu diferite grosimi și culori, prinse într-o ramă care semăna cu grătarul aragazului. „Un vitraliu rudimentar” era răspunsul pe care îl oferea sexagenarul Șarpa – bărbat încă bine, abia încărunțit, fără burtă, fără începutul de spondiloză și scolioză de care nu scapă cei care citesc, bărbat care, dacă nu era urmărit cu privirea de către femei, încă mai primea înapoi zâmbetul cu care întâmpina câte o frumusețe trecătoare – răspuns dat oaspetelui curios.
Căsuța lui Șarpa se afla în zona de lângă centrul istoric al orașului, scăpată ca prin minune de modernizarea dictată de secolul în curs, de neoprit cu vreun certificat de monument istoric, așadar scăpată – odată cu întreaga stradă – ca printr-o minune, de la demolare. Căsuța avea trei camere burdușite de cărți, așezate pe rafturi de pin vopsite brun, făcute pe comandă ca să maximizeze spațiul ca bibliotecă, ocolind cu ingeniozitate celelalte mobile, lăsând un spațiu de manevră strict necesar. Mai erau în paralelipipedul acoperit cu țiglă crăpată de grindina și înghețul câtorva zeci de ani, o bucătărie și o baie – aveau și ele rafturi de bibliotecă, e drept, pentru cărți de bucate, despre vinuri și mirodenii (bucătăria), ori pentru „lecturi ușoare” (baia).
Dar ce făcea căsuța profesorului Șarpa să fie o adevărată minune în mijlocul orașului era grădina pătrată, în centrul căreia se afla. Jumătatea dinspre stradă era de o sălbăticie studiată, întreținută cu minimum de efort de Șarpa, cu cimișir și nalbe pe lângă aleea de la portiță spre casă, și cu un rest de livadă sălbăticită înecată în iarbă, din care se ridica la de două ori înățimea casei un nuc puternic, cu crengi cât trunchiurile pinilor „tineri” de 80 de ani din spatele curții, și cu nuci cât pumnul unei fetițe de șase ani. Cealaltă jumătate a grădinii, de după casă, avea straturi de flori, legume și verdețuri, doi cireși, un măr și pinii aceia drepți ca niște catarge, care dublau gardul din spate.
La solstițiul de vară din 2018, profesorul Șarpa dispăruse după ce, în pridvorul cu „vitraliu rudimentar”, dăduse o masă însoțită de două feluri de țuică, trei vinuri și un coniac colegilor săi de la Facultatea de Literatură a universității locale, mai exact celor patru care rezistaseră umorului său bizar și intransigenței profesionale, extinsă critic asupra discursului lor cotidian. Șarpa dispăruse în plină vedere, imediat după înserare și după ce desertul se terminase, pe masă fiind rămas numai platoul de brânzeturi înconjurate de miez de nucă, iar paharele de coniac ale bărbaților ghiftuiți, așezați pe pernele băncilor care încadrau masa din pridvor și rezemați de alte perne sprijinite de lambriuri, fuseseră umplute a doua oară. Doi dintre ei, împreună cu Șarpa, fumau țigări de foi. Grupul avea o exuberanță bine întreținută, cu hohote de râs care aveau o frecvență regulată, dar fără stridențele unor oameni mai puțin educați. Seara dispariției lui Șarpa se adăuga cu fiecare înghițitură de coniac și fiecare glumă galeriei de „seri reușite și magice” pentru care gazda și oaspeții săi erau invidiați de toți oamenii cu pretenții intelectuale din oraș. Nimic nu i-a pregătit pe convivii profesorului Șarpa să bănuiască ce urma să se întâmple.
*
Din înregistrarea declarației primare a lectorului Estepan:
„Fără nicio legătură cu ce se spunea la masă, ori cu ce se petrecea în jur… Doamne, nu se întâmpla nimic!… Șarpa a început să se înmoaie ca o ceară și să piardă din înălțime, se topea într-o baltă care sfârâia!… Când a ajuns sub nivelul mesei arăta ca un pitic de grădină… N-a țipat, n-a zis nimc, apoi s-a scurs prin podea fără ca printre scânduri să fie vreo crăpătură!… Fără să zică nimic, parcă avusesem în față o păpușă, s-a dezumflat și s-a topit!”
Din declarația primară a doctorului Bizbe:
„Zicea poanta bancului, noi începusem să chicotim, apoi s-a înecat cu salivă, cred, a tușit și s-a încovoiat, a mai tușit o dată și a căzut sub masă, atunci am zis că se pare c-a băut prea mult, dar nu, de sub masă s-a ridicat un abur, am sărit în picioare să-l ajut, dar Șarpa nu mai era acolo!”
Din înregistrarea profesorului Ventnor:
„Eram amețiți cu toții, n-aș spune, totuși, chercheliți. Tăceam. Șarpa s-a ridicat să mai pună în pahare, mă gândeam la un banc de spus și, tocmai când am dat să-l zic, Șarpa a pocnit ca un balon, ca un balon umplut cu apă, știți cum se joacă elevii pe scările școlilor, chiar și studenți de-ai mei, încă, și, ei bine!, Șarpa a pocnit ca un balon, câțiva stropi din el m-au lovit pe față, nu era sânge, nici apă, s-a uscat cât am pus degetul unde simțisem ud. Când am ridicat ochii de la rever, Șarpa nu mai era.”
Cuvintele verabilului Kastor:
„…Învăluit în fum. N-am văzut prea bine. A fost un fâșâit, un sâsâit mai degrabă, apoi nimic… Ba, poate, un pocnet. Atunci l-am văzut pe Șarpa ca fus de lumină absorbit pe un ochi din geamul ăla unic de pe verandă. Fusul a ajuns în nuc și a urcat în coroană, parcă încă sâsâia, mai subțire și mai stins, apoi s-a pierdut în sus, n-am mai văzut de streașină. Țigara lui de foi i-a căzut în paharul de coniac de pe masă.”
*
Rezoluție pe dosarul „Șarpa”, DX40/30.06.2018:
„Consultantul Departamentului de Poliție Criminalistică a orașului […] sugerează înaintarea dosarului Serviciului Federal de Siguranță, cu următoarele argumente:
1. Cazul de dispariție NU trebuie tratat drept crimă, sinucidere, farsă sau orice combinație a acestora cu complicitatea celor prezenți, ci este necesară o anchetă specială.
2. Elementele deschiderii anchetei speciale sunt:
2.a. topografia curții și casei profesorului Șarpa
2.b. diferențele flagrante în depozițiile martorilor
2.c. absența oricărei urme de violență la locul dispariției, cât și absența altor probe incriminatorii asupra martorilor
2.d. pulberea de aur găsită pe pervaz și pe scoarța nucului.
3. Cauzalitatea prin asociere a elementelor de mai sus care poate fi formulată ca ipoteză de caz „exotică”.
4. Ipoteza „exotică” propusă de consultantul însuși este transcendența instantanee a profesorului Șarpa, echivalentul „raptului” din creștinism.
4.a. Grupul de patru, în stare de transă, deschide prin eliberarea energetică a râsului un portal n-dimensional.
4.b. Nucul funcționează ca antenă și amplificator de semnal.
4.c. Profesorul Șarpa, într-o transă indusă de alcool, tutun și râs, este cofificat și trimis într-o dimensiune superioară.
4.d. Pulberea de aur este un reziduu alchimic al saltului.
În concluzie, înaintez Comandamentului, cu aviz pozitiv și cu o rugăminte personală, dosarul „Șarpa” să fie preluat de SFS imediat și, pe cât posibil, să nu includă lucrători din Departamentul de Poliție local. Consultantul nostru este dispus să colaboreze cu SFS.
Cu respect,
Comisar Șef A.Mitsu
SS indescifrabilă”