Now Reading
Roboți sub clar de lună

Roboți sub clar de lună

Roboți sub clar de lună

de Jerry Dunham
traducere de Madelaine Voicu
redactare și prezentare de CAT Graur

 

Povestirea de astăzi, Moonlight and Robots de Jerry Dunham, a apărut în revista nord-americană „Imagination Stories of Science and Fantasy” din mai, 1955. (Editor William L. Hamling, editura Greenleaf Publishing Company, ilustrația coperții de H. W. McCauley, 132 de pagini. Prețul la raft, $0.35.)

Este singura povestire pe care am putut-o identifica a acestui autor despre care, de altfel, nu există niciun fel de date biografice.

Am ales să o publicăm tocmai datorită valorii ei „medii” – caracteristică a 90% din ce se tipărea, și se tipărea enorm, în epoca Pulp. Practic, România a fost complet izolată de ceea ce întîmpla în science fiction-ul mondial din 1939 pînă în 1989, cinci decenii în care publicul și scriitorii români credeau că în Oceanul planetar trăiesc vreo cinci leviatani și o duzină,  poate două, de balene, iar peștii obișnuiți, precum această povestire, le-au lipsit din meniu și astfel li s-au denaturat obiceiurile și gusturile alimentare.

 

Roboți sub clar de lună

de Jerry Dunham

 

Thad ura obiceiul prostesc al curtării robotice. Dacă bărbatul nu-i atent, un lucru ca acesta poate să-l urmeze în căsnicie!

 

Thad Morgan aruncă o privire prin cameră. Cei doi roboți dezactivați și cadrul în care atîrna combinezonul flexibil cu greu îi lăsau loc să se miște. Pe moment simțea un ușor dezgust pentru toată această convenție.

Se întrebă în sinea lui de ce logodnele și căsătoriile trebuie să fie înconjurate de toate aceste tradiții și jocuri ridicole. Dar era obligat să facă jocul pînă la capăt, bineînțeles. Myrna părea extrem de încîntată cînd discutaseră planurile finale pentru ceremonie.

Ar face bine să înceapă. Se uită la ceas; era aproape ora opt. Luă cartea de reguli și reciti instrucțiunile pentru operarea mecanismului.

Mai întîi, se spunea acolo, inspectați avatarul și verificați dacă este bine întreținut și funcțional. La o primă vedere cei doi gemeni ai săi, inerți, păreau să fie în ordine și decise pe care să îl folosească în seara asta.

Apoi, citi el mai departe, urma să se introducă în costum (manualul îl denumea harnașament), să activeze avatarul ales în prima etapă și să seteze comenzile. Mai departe manualul descria cum orice mișcare pe care o va face va fi duplicată de robot, tot ceea ce va „simți” facsimilul avea să-i fie transmis prin ham. Oricum, exersase toate astea în cele trei zile de cînd închiriase costumul, așa că „Înapoi!” la regulile Jocului căsătoriei.

Acestea priveau șapte momente, însemnînd, în cazul lui, șapte seri în care și el și Myrna trebuiau să ghicească, să indice, în cadrul întîlnirii, dacă persoana din față este unul dintre roboții celeilalte sau este chiar aceasta, în carne și oase…

Manualul stipula că cel puțin o dată în primele cinci întîlniri erau obligați să folosească corpul real sau „primar”, cum era numit. Logodnicul care identifica corect primul corpul real al celuilalt, cîștiga jocul și competiția se încheia. Cîștigătorul era felicitat și urma să fie soțul dominant. Desigur, ultima parte era o simplă convenție. Cu toate acestea, pentru Thad, cea mai importantă, mai rigidă și cea mai fantasmagorică regulă din toate era că, dacă fata cîștiga, cuplul trebuia să aștepte un an înainte de a finaliza ceremonia căsătoriei. Asta i s-a părut o chestiune mai grea lui Morgan. Citi mai departe. Primul concurent care îl identifica corect pe celălalt drept avatar, cîștiga un punct. Dacă nu reușea, era rîndul celuilalt să ghicească. Jocul se termina cînd unul dintre concurenți făcea o identificare corectă sau cînd ambii eșuau. Lăsînd cartea deoparte, hotărî că ar fi bine să înceapă pentru că se făcea tîrziu.

Se urcă în harnașament și rămase atîrnat în aer, suspendat de centură. Își activă unul dintre avatare și întoarse capul ca să se poată vedea prin ochii robotului. Atingîndu-și nasul cu degetul,  privi creatura atîrnată în costum făcînd la fel. Se simțea ciudat. Deși știa că merge aievea și nu ajunge nicăieri, chiar i se părea că simte podeaua sub picioare și vedea camera rotindu-se într-un mod foarte neobișnuit în jurul lui. De îndată ce avatarul său a părăsit încăperea, mintea i s-a adaptat și era ca și cum chiar el se plimba cu nonșalanță pe coridor.

Merse cu mașina la o florărie și… ieși repede, rușinat, din magazin și se întoarse și-și luă portofelul și o batistă. Își dădu seama că va trebui să fie mai atent. Scăpări de felul acesta l-ar putea costa competiția.

Cu florile în mînă, sună la ușă și așteptă. Spera ca trupul său de plastic să fie modelat perfect. Lui îi părea în regulă, dar nu știi niciodată ce ar putea observa altcineva. Myrna deschise ușa.

Era încîntătoare și-a luat-o în brațe. Se dădu puțin înapoi și o privi dubitativ – să fie Ea, reala? Familia lui, familia ei și alte două sau trei persoane, acționînd ca judecători și arbitri ai competiției, care stătuseră în living așteptând iar acum îi urmăreau, au început să rîdă cînd i-au văzut privirea întrebătoare. Era într-adevăr destul de amuzant, a conchis el. Myrna l-a condus în cameră și l-a prezentat celor cîțiva pe care nu-i cunoștea.

O privi atent în timp ce ea desfăcea florile. I s-a părut că degetele îi șovăiau puțin. Toți cei din cameră îi priveau la rîndul lor cu atenție pe cei doi. Nu știau dacă perechea era reală sau robotică. În orice moment ea ar putea încerca să-l identifice, poate ar trebui să se aventureze el primul. Ar putea să gafeze de nervozitate, îşi dădu el seama. Dacă era Reala și el ar fi numit-o robot, s-ar putea să fie jignită, fetele așa reacționează, dar, bineînțeles, va fi nevoit să își asume riscul.

— Ești robot, exclamă el deodată.

Myrna păru surprinsă.

— Ah, cum ți-ai dat seama?

Era descumpănită. L-au felicitat toți și au urcat la etaj pentru a o ajuta pe Myrna să-și scoată harnașamentul. Mai tîrziu a fost plăcut să știe cu siguranță că avea în brațe cu adevărat corpul ei viu, dar imediat se simți vinovat cînd își dădu seama că nu erau brațele lui adevărate. Se scuză în grabă și se întoarse acasă.

A doua zi seara a fost invitat la cină acasă la Myrna. S-a gîndit să meargă el însuși pentru că știa că mîncarea va fi bună. Aparatul putea transmite căldură, frig și presiune, dar nu făcea mare lucru cînd venea vorba de gust….

Dar a hotărît că e prea riscant. Dacă ea îi identifica avatarul, cîștiga un punct cu siguranță, dar dacă ea îl identifica pe el, cel real, ei bine, atunci asta ar pune capăt competiției și el ar trebui să aștepte un an pentru a se putea căsători.

Va trebui să fie atent cu mîncarea. Ar putea încerca să-l păcălească cu ceva care arată bine, dar cu un gust groaznic, iar avatarul lui l-ar mînca fără să facă diferența.

Înainte de a pleca spre cina Myrnei, a pus avatarul să se înțepe cu un ac. Durerea ascuțită l-a făcut să tresară. S-a întrebat despre mecanica mașinăriei. Presupuse că durerea lui a fost cauzată de un mic șoc electric care a stimulat un nerv. Și-a dat seama că, dacă știa mai multe despre acest echipament, atunci șansele lui de a cîștiga creșteau.

În acea seară, Myrna a fost foarte atentă și foarte reținută. Se întrebă dacă bănuia că fusese iubită de un robot cu o seară înainte. Abia se așezase la masă cînd ea l-a numit robot. Familiile păreau extrem de amuzate. Se întrebă cum de știuse. A felicitat-o politicos și Myrnei i s-a permis să rămînă neidentificată, deoarece era runda ei.

Cînd avatarul i-a ajuns înapoi acasă, Thad a coborît obosit din costum și și-a făcut o cină rece și anostă. Se simțea singur. Oare Myrna era cu adevărat supărată pe el? La naiba cu toată afacerea asta! Își dorea să nu fi fost nevoit să treacă prin toate aceste etape stupide.

Următoarea seară l-a găsit cu un plan bine pus la punct. S-a dus el însuși și a întîmpinat-o, a închis-o trîntind zdravăn ușa și s-a aplecat spre ea ascultînd cu atenție. Ar fi nevoie de un moment pentru ca pocnitura să ajungă în camera ei. Dacă ea ar fi un robot, sunetul ar veni prin microfonul principal din emițător și ar putea să audă ecoul slab de pe buzele ei. L-a auzit și a anunțat-o imediat că e avatar. Felicitările ei abia de au fost civilizate.

A plecat fără să aibă vreun sentiment de victorie.

În următoarele trei seri, Myrna a fost foarte distantă. A înțeles el de ce nu-l mai aștepta la ușă, dar nu înțelegea de ce era și în rest atît de rece. A fost și ea foarte norocoasă, l-a identificat corect ca fiind robot de fiecare dată, înainte ca el să aibă măcar timp să salute restul familiei.

Ziua s-a scurs foarte încet. Nervos, Thad a plecat de la birou. În seara asta era a șaptea și ultima întîlnire și spera că nu va fi și ultima lor seară împreună. Nu prea știa ce să facă;. Dacă cîștigă ea competiția, o să treacă un an întreg pînă s-ar putea căsători.

Știa că de cele mai multe ori, asta însemna sfîrșitul poveștii de dragoste.

Pe de altă parte, dacă cîștigă el, asta i-ar putea înstrăina imediat; Myrna era atît de orgolioasă.

Ce era de făcut?

S-a hotărît să lase deoparte roboții și să meargă din nou ca el însuși. Dacă ea va fi prezentă prin avatar, el nu ar putea cîștiga, ea avînd avantaj la puncte. Ar putea la fel de bine să fie el primul care ghicește și să se termine cu asta. Oricum, nu asta conta, ci Myrna și sentimentele ei.

Cînd a sunat la uşă în seara aceea, avea sub braț cutia cu orhidee. În mod neașteptat, Myrna a fost cea care a deschis ușa.

— Bună, Myrna adevărată.

Ea a ezitat o clipă.

— Bună seara, Thad. Intră, te rog.

A urmat-o și a salutat familia. A deschis cutia și pentru o clipă ea a părut impresionată. Apoi și-a recăpătat calmul. El a acceptat mulțumirile ei oficiale, în timp ce familiile se învîrteau admirînd cadoul. Toți păreau ușor reținuți. Thad a formulat în cele din urmă întrebarea la care se gîndeau cu toții.

— Ești tu cea reală?

— Poate o să îți dai seama dacă mă săruți, spuse ea cu o dulceață batjocoritoare.

— Myrna, îmi pare rău pentru prima seară, dar am uitat că nu eram cu adevărat acolo.

Și-ar fi dorit ca familia să nu fie acolo atît de aproape. Toți îi priveau și îi ascultau și asta l-a făcut să se simtă și mai stînjenit. Ah, se gîndi el, la naiba cu întrecerea asta!

— Myrna, dragă, uite, nu-mi pasă dacă ești tu cu adevărat sau nu. Ei bine, adică, vreau să spun…

Vocea a început să îi tremure. Și-a dat seama că era din ce în ce mai confuz. Cineva a chicotit. Myrna se uita la el afișînd o grimasă disprețuitoare. Toată treaba l-a înfuriat brusc.

— OK! Nu-mi pasă cine cîștigă competiția! Nu-mi pasă dacă trebuie să așteptăm un an. În momentul ăsta nu îmi pasă nici măcar dacă va fi o nuntă sau nu.

Ieși din cameră vag conștient că era mai supărat decît crezuse. Myrna l-a prins din urmă pe hol.

— Thad! Thad! Așteaptă! Te rog, știu că am fost răutăcioasă. Ai cîștigat competiția, chiar sînt eu. Te rog, nu pleca așa. Nu mi-aș ierta-o niciodată.

Se uită la el cu ochii în lacrimi. În cele din urmă simți că cedează și a zîmbit. Ea și-a aruncat brațele în jurul gîtului lui și el a tras-o aproape.

După un sărut foarte lung, își ridică privirea spre el și spuse încet:

— Thad, să ne asigurăm că toți roboții sînt trimiși înapoi la agenție înainte să plecăm în luna de miere.

 

*** SFÎRȘIT***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top