Now Reading
Sfere Negre vs. Young Dowser

Sfere Negre vs. Young Dowser

Sfere Negre vs. Young Dowser De Radu Ilarion Munteanu

Atacul sferelor (Editura Datagoup, Timişoara, 2018) e cel mai complex  roman fantasy al scriitorului braşovean Sergiu Someşan, alături de Laika, dragostea mea şi O privăvară nord-coreeană  ‒ acesta din urmă încă nepublicat. Ultimele două pot fi clasificate şi ca ficţiune politică. Mediul politic polarizat, marcat de tandemul preşedinţilor rus şi american, joacă mai mult rol de fundal în romanul discutat.

Am spus SciFi? Eroare. Subgenul are reguli precise. Formulate şi de critici, dar mai ales de un foarte mare scriitor: Isaac Asimov. Elementele de ficţiune propuse nu doar trebuie încadrate prin contiguitate în universul ştiinţei, dar cer și explicaţii la ele, tot fictive, dar coerente. În plus, nu trebuie să ducă direct la absurdităţi ştiințifice. De pildă, un text SciFi în care apare temperatura de -3000 C e ratat.

În romanul lui Sergiu Someşan apare, la un moment dat, ipoteza că sferele negre, care absorb şi încorporează orice obiect care vine în contact direct cu ele, ar putea fi portaluri între universuri. Sau interdimensionale. Autorul are agilitatea de a face ca ipoteza să fie respinsă de oamenii de ştiinţă implicaţi – ca personaje secundare. Abilitate prelungită de refuzul acestora de a admite toate cele 24 de ipoteze alternative formulate de populaţia implicată în interacțiunea cu ele. Să ne înţelegem. Faptul că fenomenul apariției – şi al dispariţiei – sferelor rămâne neexplicat e o calitate lipsită de echivoc în plan literar. Dar asta scoate romanul în afara sferei SciFi stricte.

Atacul sferelor

Nu e numai atât. Proprietatea stranie a sferelor, care sperie lumea, se manifestă numai în contact direct, cum spuneam. De câteva ori, în diferite medii, câte un personaj ajunge la un centimetru de suprafaţa unei sfere fără a fi absorbit. Desigur, autorul e liber în general să imagineze orice. Dar, repet, ideea imaginată trebuie să fie coerentă. Aici e scăderea majoră a autorului nostru. Un astfel de absorbţie exclusiv la contactul cu suprafeţele sferelor ar trebui să absoarbă simultan şi… aerul. În scurt timp omenirea ar fi trebuit să se sufoce. Un amănunt minor, cum ar fi manifestarea explicită a proprietăţii sferelor, s-ar mărgini la corpuri mai mult sau mai puţin solide, ar fi scutit cititorul avizat de disconfortul inerent. De fapt, sferele chiar absorb oameni, maşinării, balast. Condiţia care elimină absorbirea aerului – aflat permanent şi în cea mai mare măsură în contact direct cu suprafaţa sferelor ‒ nu este numită. Asigurarea coerenţei e doar implicită.

O găselniţă de bună calitate a romanului e readucerea în prim plan a unei figuri uitate: căutătorul de apă subterană, care se foloseşte de o ansă. Într-un mod similar cu un detector de metale, bazat pe efecte electrice capacitive. Documentat asupra fenomenului, autorul foloseşte, cu privire la practicienii meseriei, termenul anglo-saxon „dowser”. Neomiţând să precizeze că sensibilitatea uzitată de dowseri se defineşte ca radiestezie. Ce-i drept, termenul ştiinţific şi disciplina pe care o defineşte au apărut, în praxa istorică, mult după ce dowserii au dispărut, cu meseria lor cu tot.

Apelul la radiestezie – termen citat o singură dată – e unul din efectele de subtilă calitate în roman. Pe de o parte, consilierul ştiinţific al preşedintelui american cooptează un dowser autentic (intuiţie?), ceea ce-i face pe savanţii pe care-i coordonează să strâmbe din nas. Pe de alta, într-un grup pitoresc de personaje cu har se practică meseria precum domnul Jourdain scria proză. Pe baza unor calităţi native a unei adorabile fete de 11 ani. Care e sarea şi piperul naraţiunii. Mama fetelor (cea de 16 ani are rol mai degrabă funcțional, cele două surori se manifestă mai bine în tandem) e chelneriţă  la un restaurant de periferie (ceva frecvent în America) iar ele îşi folosesc tenace talentele pentru a o emancipa din condiţia care le induce un anume discomfort. Cea mică preluase limbajul colorat al bunicului lor, fost marinar de cursă lungă. Limbaj folosit de acesta din urmă numai când e abţiguit.

See Also
Aparițiile editoriale de gen din Franța

De fapt, mezina nu e tocmai dowser. Gasește orice obiect. Știm că a găsit un inel al învăţătoarei și o cheiță a negustorului de bijuterii. Adică obiecte metalice. Care concentrează câmpul electromagnetic. Ea face radiestezie fără să ştie. Autorul ştie. Deci el scrie prioritar pentru cititorii care ştiu şi ei. Nu e chiar SciFi, e fantasy, dar e bine făcut. Cititorul avizat înţelege mecanismul performanţelor drăcoasei pubere până aici. Dar cum intuieşte ea tehnica uciderii sferelor, asta rămâne enigmatic. Că sferele negre devin pulbere albă, care se dovedeşte zăpadă – e un efect logic. Precaritatea inerentă a cunoştinţelor ştiinţifice generează alt efect simbolic: argintului de înaltă puritate folosit la uciderea primei sfere, fata îi spune „argint curat”.

E al patrulea roman al lui Sergiu Someșan care implică cei doi lideri globali, preşedinţii rus şi american. Dar niciunde altundeva dezechilibrul între cele două mari puteri nu e mai mare. Ruşii se încăpăţânează să considere sferele ca o experienţă militară adversă şi folosec mijloace exclusiv militare la „cercetarea” acestora. Cu eşec inerent. Pe când cele 24 ipoteze, deşi respinse de factorii responsabili, se nasc în mediul american. Iar soluţia crizei vine tot de acolo. Chiar dacă e a unui copil.

Una peste alta, un roman în maniera cu care Sergiu Someşan ne-a obişnuit. Pentru cititorul care sunt, ar fi preferabil să nici nu mai scrie în alt fel.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
1
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top