Now Reading
Un giallo uitat pe nedrept: Circuit închis

Un giallo uitat pe nedrept: Circuit închis

Un giallo uitat pe nedrept

Într-un cinematograf din Roma, în timpul primului spectacol al după-amiezii, înainte de scena culminantă a duelului dintr-un western, un bărbat de vîrstă mijlocie intră și se așează în primele rînduri, lîngă un cuplu și deranjînd vederea omului din spatele său care, după ce încearcă să-și ajusteze poziția, se mută pe un alt scaun.

În momentul în care pistolarul din film își împușcă adversarul acest spectator se prăbușește din scaun, mort, cu un glonț în inimă.

Panica se extinde, ieșirile sunt blocate și poliția se grăbește la locul faptei. Comisarul îi chestionează pe toți cei 51 de spectatori, există suspecți și oportunități, dar nici o armă, nici un motiv.

Un giallo uitat pe nedrept

Într-un tîrziu, noaptea, se decide reconstruirea a ceea ce s-a întîmplat cu o nouă proiecție și toată lumea trebuie să se întoarcă la locurile pe care le-ocupaseră în momentul crimei; pentru a sta pe scaunul mortului se oferă voluntar unul dintre controlorii de bilete.

Circuit închisDin cabina de proiecție se dă drumul la film, se ajunge iar la scena duelului și controlorul moare, de asemenea, ucis de un foc de armă. Panică și haos. În timp ce în afara cinematografului o mulțime de reporteri și oameni curioși cer informații noi, în interior încep cercetările privind relațiile dintre prima și a doua victimă: și în acest caz fără nici un rezultat. Un sociolog prezent la spectacol ‒ nu pentru film ci pentru a studia publicul ‒ expune anchetatorilor teoria sa bizară, potrivit căreia prima victimă, un iubitor fanatic de cinema, televiziune și fotografie, a acționat ca un medium dintr-o ședință de spiritism pentru realitatea de dincolo de ecran: acum contactul este stabilit, concluzionează savantul, iar în cazul altor proiecții vor fi și alte victime. În ciuda scepticismului evident al poliției, sociologul reușește să-i convingă să cerceteze pînza ecranului în care anchetatorii găsesc o gaură arsă astfel că pentru poliție apare ipoteza că ucigașul a tras din spatele ecranului. Între timp se așteaptă raportul balistic final privind gloanțele trase – cel preliminar indica doar că nu este vorba despre muniție NATO, de unde se pune chiar problema implicării serviciilor secrete italiene. Pentru a grăbi ancheta vine chestorul care ordonă o altă reconstituire. Sociologul îi roagă să folosească un manechin, dar chestorul enervat de zvonurile ciudate din media care se referă la „magie, mistere supranaturale și alte vrăjitorii”, insistă să stea chiar el pe scaunul „blestemat”.

Toată lumea își ocupă locurile, se postează polițiști și în spatele ecranului, filmul începe din nou. Vine acel moment al duelului și se întîmplă ceva incredibil: pistolarul, în loc să joace scena obișnuită cu adversarul său, privește în public în căutarea următoarei sale victime; chestorul fuge îngrozit, dar este împușcat mortal: pistolarul, cu un gest de satisfacție, aruncă spre sală trabucul pe care îl ținea între buze. În sală teroarea și consternarea sunt acum la apogeu. Este primită expertiza balistică: gloanțele au fost trase dintr-un Colt 1863 Army cu muniție din aceeași perioadă. Spectatorii sunt în cele din urmă liberi să părăsească cinematograful în timp ce anchetatorii sunt în imposibilitate de a oferi o explicație rațională.

Circuit închis

În cele din urmă, în sala de cinema, goală, rămîn comisarul și sociologul, care insistă asupra explicației sale „fantastice”: imaginile cu care omul se hrănește – susține el – ar putea, după ce procesul este inversat, să sfîrșească prin a-l devora. Filmul se termină cu savantul care, dovadă a teoriei sale, ridică de pe pardoseala sălii de cinema, din fața ecranului și îi arată comisarului uimit restul încă fumegînd al trabucului pistolarului.

 

*

 

Acest „giallo” este sau filosofic și metacinematografic sau un film fantastic, este o reflecție asupra celei de-a 7-a arte și vizualului, despre cinema și mai ales televiziune, metaforă operată curios și atît de ironic de un inițial film de televiziune care apoi a rulat în sălile de cinema.

Circuit închisCînd se apropie momentul dezvăluirii soluției, personajul Sociologul citează povestirea lui Ray Bradbury The Veldt, dar avem numeroase alte exemple în literatura imaginarului de opere cu tema „tabloul care prinde viață” – Castelul din Otranto de Horace Walpole, Manuscrisul găsit la Saragosa de Jan Potocki sau Portretul de Nicolai Gogol.

Sau, cu referire la film, la cinema, la „personajul care iese din film în lumea reală” avem romanul cult al lui Jack Finney din 1973, Marion’s Wall. Sau și mai aplicat la Circuito chiuso, așa cum a remarcat criticul italian de film Luca Venzano, găsim într-un mic corpus de povestiri ale scriitorului argentinian Horacio Quiroga povestirea „Spectrul” (1921) în care dintr-un film proiectat, un western, actorul principal iese în lumea fizică pentru a-și ucide un rival din dragoste.

Circuito chiuso este, în felul său, un film extrem de subversiv pentru un thriller italian realizat în 1978, prin prezentarea cinematografiei și televiziunii, a fanteziilor pe care le generează ca fiind periculoase, de unde teoria exprimată de către personajul sociologului, aceea de neîncredere generală în civilizația de astăzi a imaginii; dacă nu punem frînă pasivității și credulității noastre față de ea, vom ajunge să fim „uciși”, adică anulați.

Trebuie să ne amintim că anii 1970 au văzut întoarcerea pe scară largă la viața domestică a societății italiene, televiziunea înlocuind cinematografia ca mediu vizual predominant, la această translatare contribuind terorismul endemic și crima stradală a Anilor de plumb.

Totodată se schimbă structura populației așa cum ne este prezentat în film un eșantion de spectatori într-un cinematograf banal, într-o după amiază: un regizor, un mitoman care recunoaște crima și declară că a mîncat arma și gloanțele, un student la fizică nucleară (!), un cuplu de amanți în care ea nu este tocmai fericită să-și justifice soțului, prin telefon,  prezența acolo, un cuplu compus dintr-o mamă în vîrstă și enervanta sa fiică, dar, mai presus de toate,    un sociolog prezent acolo în cercetare.

Cînd toți aceștia trebuie să rămînă în cinematograf peste noapte se constituie într-un comitet și au revendicări. Cea mai urgentă, 12 televizoare. Întrebați fiind de comisar de ce așa multe i se răspunde cu o enumerare: patru posturi naționale, trei regionale, trei de sport și două religioase.

Unele imagini ale filmului proiectat în cinematograf sunt preluate din westernul …e per tetto un cielo di stelle din 1968, în regia lui Giulio Petroni , cu Giuliano Gemma. Afișul din interiorul cinematografului anunță proiecția filmului I giorni dell’ira, un alt western cu Giuliano Gemma.

Filmul, produs pentru RAI și destinat inițial televiziunii, a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. În urma succesului considerabil de critică și public obținut aici, RAI a decis să îl distribuie în cinematografe. Cu toate acestea, din cauza dezacordurilor financiare, actorii au lucrat pentru salarii mici care nu includeau difuzarea cinematografică și RAI nu a vrut să revizuiască acordurile contractuale, filmul nu a ieșit niciodată larg difuzat în cinematografe și tot din această cauză RAI refuză pînă și acum, în 2021, să scoată filmul pe DVD sau Blu-ray.

Circuit închis

 

*

 

Notă personală: Această bijuterie de film fantastic și de metaforă politică a rulat în cinematografele României socialiste aproape nebăgat în seamă, cu săli goale. L-am văzut în epocă la cel mai distrus cinematograf din cele două ale unui mizer oraș moldovenesc, întîi din curiozitate fiindu-mi recomandat călduros „Nu te du’, că-i plasă… Scrie că-i cu Giuliamogema, da’ nu-i cu bătaie-n pistoale, e ceva încurcat cu unii…”. L-am văzut de patru ori; marți, miercuri de două ori și joi, cînd am cumpărat 10 bilete ca să se facă numărul minim de spectatori. Apoi l-au scos și-au băgat un film american cu o focă.


Circuito chiuso
1978
Regia: Giuliano Montaldo
Scenariul: Nicola Badalucco, Mario Gallo
Cu Flavio Bucci (Sociologul),
Brizio Montinaro (Comisarul)
Giuliano Gemma (Pistolarul)
Durata: 88’ / 102’


Surse de documentare:

I fotogrammi assassini di Giuliano Montaldo, art. red. su ‘Il Secolo XIX’, 25 ottobre 1979

HORACIO QUIROGA – Miss Dorothy Phillips, mia sposa e altri racconti di cinema introduzione di Giacomo Scarpelli, traduzione di Francesca Casafina

K H Brown în Giallo fever

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top