de Valerii Ronșîn
traducere de Marilena Covălescu
note și redactare de CAT Graur
A fost odată ca niciodată un preot. Numele lui era părintele Varenii. Toată viața s-a rugat lui Dumnezeu, iar spre sfârșitul vieții a vrut să-l vadă pe Dumnezeu cu propriii ochi. Dar unde trăiește Dumnezeu? ‒ asta-i întrebarea. „Probabil în Cosmos”, își zise părintele Varenii și merse la cosmodrom să-i întrebe pe cosmonauți.
— În Cosmos, din întâmplare, nu l-ați întâlnit pe Dumnezeu? ‒ îi întreabă el.
— De întâlnit nu l-am întâlnit, au răspuns cosmonauții. Dar după calculele noastre, toate rugăciunile de pe Pământ ajung pe planeta aceasta și arătară ei spre punctul cel mai îndepărtat al hărții cosmice. Pesemne acolo trăiește Dumnezeu, căci oamenii i se roagă lui.
— Și de ce nu zburați într-acolo? ‒ întrebă curios părintele Varenii.
— După calculele noastre, au răspuns cosmonauții, să zbori până acolo durează o sută de ani. Până ajungi acolo, mori pe drum.
— Oare eu pot să zbor până acolo? ‒ întrebă părintele Varenii. Am împlinit optzeci de ani chiar ieri și poate mai trăiesc încă o sută.
— După calculele noastre, răspunseră cosmonauții, nici un om nu a mai trăit până acum o sută optzeci de ani.
— Dar eu o să încerc, zise părintele Varenii.
— Încercați, bineînțeles, răspunseră cosmonauții, încercarea moarte n-are. Însă noi nu putem să vă dăm o navă spațială nouă, avem numai nave vechi. Alegeți una și mergeți la Dumnezeu.
Părintele Varenii a ales o navă spațială veche și prea-veche, s-a așezat în scaunul de „pilot”, și-a făcut semnul crucii și a apăsat pe butonul „start”. Vechea navă a început să tușească, să se vaite, să ofteze și gemând s-a dus în Cosmos. Cu Dumnezeu.
Părintele Varenii a zburat o zi… a zburat două….o lună…un an…zece ani…cincizeci…
Și întocmai după o sută de ani „a aterizat” el pe planeta unde, după calculele cosmonauților, trăia Dumnezeu.
A ieșit părintele Varenii din navă, s-a uitat în jur și a oftat dezamăgit. În jur se întindea o planetă pustie. Rugăciunile și rugămințile oamenilor către Dumnezeu zăceau împietrite peste tot, însă nici urmă de Dumnezeu.
Ce-i de făcut, se întrebă? Să zbor înapoi? Cu ce? Cosmonauții au fost așa de chibzuiți că nu mi-au dat combustibil și de întors.
„Trebuie să trăiesc aici de acum” își zise părintele Varenii și, răsucindu-și mânecile rasei, s-a pus să facă ordine pe planeta lipsită de viață. A plantat copaci, a semănat câmpurile, a făcut mări, iar din rugăciunile împietrite a făcut munți. Din argilă a modelat fel de fel de figuri: animăluțe, peștișori, insecte…Iar la sfârșit a modelat doi oameni: le-a făcut piciorușe, mânuțe, urechiușe, ochișori… cu toate cele. Părintele Varenii a pus suflet în tot ce a făcut. Și ca prin minune toate figurinele au prins viață și s-au împrăștiat pe toată planeta. Privea părintele Varenii la muncușoara ce ieșise din mâinile sale și-și zise: „Asta-i bine”…
Și au mai trecut după aceea încă trei sute de ani… poate chiar trei mii de ani… poate chiar și trei milioane de ani… ba chiar și un miliard… Dar nu despre asta-i vorba, ci despre faptul că părintele Varenii a trăit mult și bine, așa cum nu s-a mai pomenit până în zilele noastre..
Într-o zi stătea părintele Varenii într-o poeniță și se încălzea la soare. Și tam-nesam apare o gloată de copii.
— Bună-ziua! ziseră ei. Noi suntem tineri-cercetași. Îl căutăm pe Dumnezeu, iar indiciile ne-au adus la dumneata. Dumneata ai creat lumea asta, nu-i așa?
— Eu, răspunse fără să stea pe gânduri părintele Varenii.
— Înseamnă că dumneata ești Dumnezeu, ziseră tinerii-cercetași..
— Nu, eu nu sunt Dumnezeu, răspunse părintele Varenii.
— Atunci unde-i Dumnezeu? întrebară nedumeriți tinerii cercetași.
— Dumnezeu?… zise părintele Varenii zâmbind. Uitați-l acolo… și arătă preotul către o păsărică ce stătea pe o creangă.
— Tu ești Dumnezeu? o întrebară tinerii căutători.
— Cirip-cirip, le răspunse păsărica, și-a zburat repede printre crengi.
Despre autor
Valerii Mihailovici Ronșîn (cunoscut și sub pseudonimul Nora Niș) este un scriitor rus contemporan, reprezentant al literaturii ruse pentru copii.
Scriitorul s-a născut în orașul Liski din Regiunea Voronej în anul 1948, a urmat studiile Facultății de Istorie la Universitatea de Stat Petrozavodsk și apoi Institutul de Literatură „A.M. Gorki” din Moscova. A debutat cu proză în anul 1992, iar primele scrieri i-au fost publicate în revista „Continent”. În următorii ani a devenit unul dintre cei mai cunoscuți autori ai revistei „Tramvai”, renumită pentru romanele polițiste ilustrate destinate copiilor.
Astăzi zecile de cărți ale lui Valerii Mihailovici Ronșîn se bucură de popularitate atât pe plan național – multe dintre poveștile sale pentru copii au fost puse în scenă și ecranizate ‒ cât și pe plan internațional, fiind deja tradus în mai multe limbi (franceză, engleză, chineză, germană ș.a.m.d.).
Stilul inconfundabil, limbajul colorat și ironia îmbinată cu grotesc sunt doar câteva trăsături ce caracterizează opera complexă a lui Valerii Ronșîn. Romanele polițiste, povestirile de groază și cele se adresează nu doar copiilor, ci publicului adult, cititorului experimentat, întrucât pune într-o lumină mai puțin obișnuită subiecte și personaje din literatura universală precum în „Mumu” „Capcană pentru Buratino”, „La vânătoare după Scufița Roșie” și altele.
Bibliografie de autor, selectivă:
- Dașa și ogra: Povești de groază și alte povești adevărate
- Grădinița numărul 13
- Capcana pentru Pinocchio (notă CATG: În Rusia, lui Pinocchio i se spune Buratino.)
- Răzbunarea celor trei porci
- Misiunea șefului vorbitor
- Operațiunea Frumoasa Adormită
- Vânătoarea după Scufița Roșie
- Mâini sus, Barbă Albastră!
- Secretul vrăjitorului african
- Secretul aprovizionării cu apă de la Kremlin
- Misterul Mona Lisa cu un ochi
- Misterul vacii dansatoare
- Misterul zăpezii de anul trecut
- Și am fost … și ne-a plăcut …
