Now Reading
PINK PUNK

PINK PUNK

Cătălin Badea-Gheracostea
PINK PUNK

Se afla „demult” în frământările timpului, ba în vociferările continue despre Brexit, cu suspendarea programelor de tip Erasmus, ba în poziționările pro sau contra Peterson, Jordan Peterson, ba în defazarea din ce în ce mai pronunțată între ce se cheamă „poezie canonică”,  „poezie agreată de” și „poezie actuală”. Acoperea cu niște corpusculi sferoidali negri orice discuție cu subiect intelectual, cultural, era ca un reziduu pe o plajă aflată foarte departe de locul unde s-a produs naufragiul petrolierului, de locul unde chiar exista „mareea neagră”. Dacă platformele de social media ar avea memorie, nu simulacrele de arhive, sunt sigur că vociferările, poziționările și defazarea ar putea fi documentate pentru istoricii din viitor care s-ar ocupa cu apariția, evoluția, punerea în practică și moartea ideilor. Spre exemplu, am putea face grafice, folosind numere mari, despre dispariția burselor internaționale pentru studenții excepționali „de rând”, între 2016 și 2020, în Marea Britanie. Spre exemplu, am vedea că marea majoritate a bulelor cu pretenții intelectuale de pe Facebook-ul de limbă română au fost pro-Petersen la început. Alt exemplu, după publicarea de către „România Literară” a listelor de autori canonici până în prezent, unii fiind imortalizați în viață fiind, s-a văzut că, la poezie, „canonic” poate să nu fie „agreat”, dar „actual” este cvasi-imposibil să fie „canonic” sau „agreat”. Între aceste fenomene culturale aparent disparate, în 2021, se poate face o legătură directă, iar ea se formulează astfel: NU vor exista istorici ai ideilor în viitor! De fapt, nu mai există nici în prezent. Toată lălăiala ineptă a Brexitului, cea mai importantă schimbare politico-economico-culturală de după Al Doilea Război Mondial care nu a fost un alt război și nici o revoluție, a fost acoperită de discursul apocaliptic al pandemiei de Covid-19.  Luarea de poziție „reacționară” a unui obscur profesor de psihologie din Canada, împotriva întrebuințării unor pronume „de” identitate, a fost acoperită de „revoluția” LGBTQ+ dublată de cea BLM, triplată de războiul rece civil din cea mai mare putere militară a lumii, „sub-Canada”, după cum a numit-o un comediant decedat pe vremea altor probleme. Iar starea poeziei în limba română, în 2021, cred că suntem un grup de maximum 2000 de persoane care pretindem că ne interesează, din care poate 200 avem o imagine proprie a fenomenului, 20 înțeleg și imaginile celoralalți, iar 2 mai au speranțe în… am uitat despre ce vorbeam.

Numesc starea de suspendare a existenței istoricilor din viitor, PINK PUNK. Nu este o sublimare, în înțelesul fizic al termenului, nu se trece de la solid la gaz, deși dispariția aceasta se trage din „gândirea moale” postmodernă a lui Vattimo, Gianni Vattimo, și informația despre ea se găsește într-un „plafon de nori” (cloud). Nu este o accedere la sublim, fiindcă nici măcar eu, introducând termenul, nu simt groază în fața măreției taciturne a universului care strivește bieții istorici din viitor înainte de a fi procreați. PINK PUNK-ul este un conglomerat cultural autoreferențial și un reziduu intelectual inflamabil care se află aici și ne modifică accelerat viața cotidiană. Nu este „pierderea normalității” din cauza pandemiei… PINK PUNK-ul precede pandemia și „normalitatea” deja alterată, după cum se vede mai sus, de dinaintea ei. PINK PUNK-ul este prezent în tot ceea ce dărâmă, modifică, rectifică, înlocuiește ce stătea pe soclu, ce se afla în programa școlară și în cărțulia lui Bloom, Harold Bloom, azi-dimineață. PINK PUNK-ul este Johnny Rotten fără Johnny și fără Rotten, dar cu fustiță roz, mugind „I am an anarchyst-a!”, dar lăsând versul cu „Antichrist-a” deoparte, că nu mai contează. PINK PUNK ar vrea să fie o revoluție, dar NU este. Absența a ceva/cineva nu poate fi o revoluție, aceasta se mândrește că aduce în prezent, construiește, face, eliberează, egalizează…

În lumea PINK PUNK, nu vom fi liberi și nu vom fi egali. Este foarte puțin probabil că ne vom simți (ca) frați(i). Doar moartea va fi egală cu sine însăși. Pe vremea revoluțiilor cu steaguri în trei culori, se zicea „… sau moartea!”. În PINK PUNK, nu mai există „sau”.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2021 Revista SFF Gazeta SF. All Rights Reserved.

Scroll To Top