În iunie 2017 am primit o invitație pentru a vizita Aisla (insula) Craig, din Marea Irlandei, cu pretextul „birdwatching”. În camera „Bachelor” a hanului din Girvan, unde am fost cazat înainte de trecerea cu un vas de pescuit către insula de granit, mi-a atras atenția șemineul nefuncțional, placat cu faianță veche, fiecare bucată având o imagine albastră pe fond alb, desenată în stilul almanahurilor din secolele XVII-XVIII. Combinația de imitație a porțelanurilor chinezești care inundau la vremea aceea Europa Occidentală (motivul alb-albastru) cu povești grafice populare m-a uimit. De asemenea, faptul că renovarea șemineului nu a ținut cont de „firele narative” ale celor câtorva istorioare pe care le-am recunoscut sau care, prin cuvinte-cheie, se prezentau singure, m-a mirat de asemenea. Am făcut câteva fotografii cu vechiul meu telefon Nokia, cu obiectivul încă aburit după ce îmi căzuse într-un ochi de apă sărată, pe Aisla Craig. Pe șemineu se arătau parabole biblice („Scara lui Iacob”), dar și secvențe din viața unui „outlaw” din Anglia lui Dick Turpin.
După patru ani, cred că este interesantă nu numai pentru mine constatarea că, înainte sau aproape concomitent cu trecerea în tipar a imaginilor populare cu rol de informare și divertisment, ceea ce numim astăzi „bandă desenată” a avut o etapă de evoluție în ceramică. Conexiunile se pot face nu doar prin observațiile întâmplătoare, ca ale mele, ci în istoria celor două moduri de expresie artistică „minoră” (v. pentru faianță: Ceramic Tile Origins). Într-un fel, șemineul de pe coasta scoțiană conține nu doar pagini de istorie (a artizanatului, a cateheticii vizuale, a divertismentului popular, a BD-ului), ci și o pagină despre tăierea conexiunilor cu formele culturale dispărute – prin renovarea aleatoare, a unor buni meseriași care nu au priceput cu ce au de-a face. De la animalele fantastice de pe poarta zeiței Ishtar din Babilon, până la istoria unui sat din Spania, spusă azi, (vezi: Comares Malaga Province Spain Ceramic tiles illustrating village history), faianța colorată a continuat să fie o bandă desenată sui-generis, indiferentă la pierderea firului narativ prin „renovări” de boutique-hotel.