Am așteptat prea mult. Să ce? De-abia acum se vede că amânarea nu aduce nimic…
Tocmai a apărut a treia ediție a romanului Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse al…
Palimpsestul de la Colina cu Apendice a apărut luna trecută, la editura Vasiliana din Iași,…
Don Simon (pseudonimul lui Petrică Sîrbu) s-a născut la 13 octombrie 1960, în Ploieşti, și…
„Editorialul nu este jurnal intim” mi-a zis cu directețea obișnuită secretarul de redacție când i-am…
Una dintre fondatoarele „Antares”-ului brașovean, Rodica Bretin, este o scriitoare cu câteva zeci de cărți…
Sunt două lucruri care m-au emoționat până la lacrimi la Olimpiada de la Tokio. Nu…
Prin amabilitatea lui Bogdan Coșa, „sindicalizăm” aici interviul cu Florin Chirculescu, „al nostru” Sebastian A.…
Ne face plăcere să deschidem rubrica de interviuri a „Gazetei SF” cu cea mai populară…
Unul dintre cei care a trecut înainte de 1989 prin apropierea fandomului românesc, întocmai ca…
Una dintre conexiunile neașteptate între mediul academic, în speță filologic, și banda desenată, provine din…