„Știința casei socialiste și a ființelor posibile” este subtitlul – neîndoielnic siderant pentru un public captiv inerțiilor anticomuniste – acestei „narațiuni teoretic-speculative” semnate de Maia Șerbănescu, una dintre identitățile sub care se afirmă Iulia Militaru. Cartea a apărut anul trecut la frACTalia, editura pe care a cofondat-o și care se distinge printr-o agendă de stânga, progresistă, feministă.
În mod aparent paradoxal, nu este vorba de o orientare de stânga în sensul nostalgiilor totalitare, deși autoarea se revendică de la revoluționarele bolșevice – mai exact, ea respinge „utopismul masculin” care a dus către militizarea și industrializarea sovieticilor, raportându-se, în schimb, la mișcarea feministă Jenotdel (înăbușită de Stalin), care a pledat pentru un mod de viață comunal, bazat pe ajutorul reciproc în muncă și eliberarea sexuală a femeilor de sub relațiile domestice și familiale, precum și la ulterior abolita doctrină ecologică zapovedinki, o tentativă incipientă de protejare a mediului prin desemnarea unor rezervații naturale.
După Marx însuși, capitalismul a produs o „ruptură ireparabilă” între om și natură, printr-o „întrerupere a relațiilor fizice și mentale de interdependență între om și mediul său”. Exploatarea mediului și conflictul dintre muncă și capital sunt ca și sinonime, toate corpurile umane și nonumane luând parte „la procesul de producție și la acumularea de capital”. Dacă „natura nu mai este privită ca un corp al nostru cu care trebuie să menținem un dialog continuu ca să nu murim” (tocmai această idee fiind reflectată și în povestea din carte), ce rămâne de făcut?
Proiectul Maia Șerbănescu este o încercare de a explora și demonstra „capacitatea lumilor alternative în dezvoltarea gândirii critice și în dezvăluirea relațiilor posibile și necesare pentru generarea comunității” – una pe care caută s-o întemeieze tocmai persoanele cele mai inadaptate la structurile lumii încă actuale, „corpul abject al proletariatului vitalist”. Carolina Vozian, îngrijitoarea unei întregi antologii de proză speculativă feministă recentă („Lumile noastre posibile”), avertizează că nu e vorba aici de o „poveste despre o lume mai bună”. Acesta nu este un SF convențional (nici nu l-aș numi utopic, deoarece cronotopul descris nu e proiectat fără imperfecțiuni: de pildă, problematica hranei), ci o carte care pendulează între registrele a ceea ce numim îndeobște „ficțiune” și „teorie”, totul în vederea depășirii imposibilității de imaginare a viitorului…
Plecând de la manifestul unei publicații de stânga, Salvage, în care se vorbește despre un anume „marxism crepuscular”, autoarea narează o lume la limita consistenței, care trece mai întâi prin „apocalipse” succesive („doar regenerări și restructurări ale orașului-colonie”, divulgă una dintre ființele posibile), de-a lungul a câtorva „zile”, compuse mai cu seamă din amurguri, prin care pot trece nenumărate anotimpuri – nu este însă un timp perfect ciclic, ci se sfârșește prin suprapunerea unor dimensiuni temporale „în care viitorul se manifestă ca prezență a ceea ce am crezut inexistent, anihilat sau debarasabil”.
Ceea ce se dovește ulterior a fi reflexia unor reflecții a la Deleuze despre „relațiile concrete ale diferitelor forme de existență” se manifestă la suprafață în registrul unei debordante fantezii postsuprarealiste, unde insolitul și abjectul se întâlnesc cu un feeric al integrării în natură, în alt fel decât în imaginarul pastoral al conservatorilor. Atâta doar că în scenariul acestei lumi întoarse la elementar nu pare că mai încape „asigurarea tuturor nevoilor pentru ca o persoană să își poată dezvolta toate laturile personalității sale, în conformitate cu înclinațiile și aptitudinile ei”, așa cum teoretiza Sofia Smidovici în 1927, ci „omul nou”, reprofilat – cu mici excepții, precum frecventarea ocazionară a unei biblioteci subterane unde pot fi studiate „vechile lumi” – pe existența „așa cum este” alături de celelalte forme de viață, va fi devenit mai degrabă un fel de… „popor vegetal” (ca să răstălmăcesc celebra sintagmă a unei intelectuale de dreapta, revoltată astăzi de „legalizarea căsătoriilor unor familii care în mod natural nu pot face copii” – or, inclusiv minoritățile sexuale și persoanele cu dizabilități fac parte din „timpul impur” configurat aici).
Nu sunt în măsură aici să detaliez toate pistele teoretice pe care marșează Iulia Militaru, ce adresează până și chestiunea muncii literare în sine, dar și a „textului literar revoluționar” în particular (ca nefiind posibil în societatea capitalistă deoarece, în virtutea gatekeeping-ului lumii literare, ar fi împiedicat „să ajungă la cât mai multe cititoare”). De asemenea, le las altora comparațiile cu Octavia Butler și Ursula K. Le Guin sau mai știu eu cine. Comparațiile și competițiile, oricum, nu au sens. E o carte memorabilă în felul ei, care fascinează și pune pe gânduri, aruncând în aer preconcepții…
OikosLogia. Știința casei socialiste și a ființelor posibile, de Maia Șerbănescu, editura frACTalia, 2022, ISBN: 978-606-9028-67-4.
