Ne-am dus la Fiuggi, la sud de Roma, într-un fel sau altul, dar mai ales în alt fel decât la Eurocon-ul unde ne-am întâlnit – CBG și CAT Graur, Dortmund, 2017 – când am pus bazele, tovarăși, actualei GSF. Exact, de pe atunci știam ce se va întâmpla cu revista, cu noi, cu voi, cu lumea, între două beri la pahar de plastic, un oarecare panel despre science fiction și o răsfoire de cărți cu Perry Rhodan. Nu suntem singurii, mai sunt ca noi, răzleți prin toată Europa, niște oameni cu motivații obscure, dar cu pasiunea luminoasă pentru SF, care s-au adunat la Fiuggi, într-un fel sau altul, reprezentându-și fandomul țărilor de origine. Unii sunt veșnici reprezentanți: David Lally, din Irlanda, este cel mai bun exemplu. Expert în turism SF. Foarte bun vorbitor despre ce-și amintește din SF, nu l-am văzut niciodată cu o carte, dar are toate ecusoanele capsate unul de altul, de la convențiile la care a participat, le desfășoară ca pe o armonică, every fucking God damned time când vede un grup de nuovi arrivati. Alții, ca la Dortmund, Zagreb, Timișoara – sau mai numiți voi vreun alt Eurocon – au venit o singură dată și s-au lămurit: se poate face SF și în afara ESFS, Societatea Europeană de Science Fiction. Între chermeza anuală, undeva pe harta peninsulei asiatice care este Europa, și maximul ce s-ar putea obține dintr-o întâlnire cu cei care chiar fac science fiction în țările lor, există mai mult de 50 de nuanțe de eficiență. Una dintre nuanțe aparține, indubitabil, premiilor ESFS, care se acordă anual prin votul reprezentanților prezenți la Eurocon – cu pandemia, „prezența” are un zoomzăit și o aură de-a dreptul electrice – căci orice premiu, mai ales unul EUROPEAN dă câștigătorului o expunere mai mare în exteriorul țării de baștină, ceva „senioritate” în interior sau, ca în cazul premiilor Grandmaster și Chrysalis, sunt simboluri ale unei cariere aflate la apogeu, respectiv la început. Doar Grandmaster-ul (unul pe Europa, pe an) și Chrysalis-ele (câte una pe fiecare țară care se învrednicește să propună un debutant) NU se votează: deși propuneri pentru Grandmaster vin de peste tot, o micuță cabală engleză (nu de limbă engleză) îl alege pe „cel vrednic”; fiecare fandom național care împinge în față o crisalidă, îi dă o acoladă sigură sub forma diplomei low-tech, retro-techno art, pe carton albastru franțuzesc, tipărită acum 45 de ani, completată la cald, în ziua decernării.
Cam pentru jocurile de putere, poate și pentru discuțiile absolut spumoase, iar cei cu adevărat norocoși, pentru contracte sau burse mijlocite la Eurocon, mergem acolo, fie anul acesta, Fiuggi, lângă Roma.
În 2021, printr-un joc al nervilor și al întâmplărilor, România SF și-a oferit trei premii: un Chrysalis pentru timișoreanca Bianca Sol, un premiu pentru Cea mai bună revistă, către „HELION”, din Timișoara, și un altul pentru Cel mai bun fanzin, concoctat la Timișoara, Muntenegru, Belgia și un sat lângă Oradea, pentru „Galaxia 42”. Sesizați, bă, liniștiților, cu tot respectuʼ, un laitmotiv? De la Timișoara se ridică pulsuʼ, acolo se pune coada la pisică, întrebați-l pe Liviu Surugiu care, într-o sesiune Zoom națională cu 13 participanți, la Romconul de-adineaori, s-a autopropus pentru Chrysalis, dar arendașuʼ mărcii cuțo-vlaho-conului o dzis „Nhaaa!”.
Noi, „Gazeta SF”, suntem mândri că măcar unul dintre cele trei „europene” ale României a ajuns la cine trebuie. Spre deosebire de ce cred unii răuvoitori pe bloagele lor și în revista proaspăt premiată, și-ntocmai cum se poate vedea pe FeBe-ul lui Cristi Vicol, spre exemplu, noi chiar ținem la SF-ul românesc și punem umărul la propășirea-i, recunoaștem valoarea acolo unde este ea. Anul acesta am sprijint, prin prezență fizico-electronică și, mai ales, chimico-spirituală, „Galaxia 42”. Unii de-acolo ne-au mulțumit. Să vă fie de bine, că tare trudiți să faceți ceva bun! Nu vă faceți griji, o să fie și mai greu. Dar, conform regulamentului ESFS, puteți lua premiul la o categorie, o singură dată pe serie. HELION și G42, cum, nu mai contează, ați ieșit din joc. Suntem foarte curioși dacă veți sprijini „Gazeta SF” pe viitor, sau, așa cum e moda venită de la Timișoara lui Cornel Secu și a elevilor săi, o să uitați oamenii și entitățile care v-au ajutat vreodată. Încheiem cu vorbele minunatei, supra-competentei, muntelui de politețe internautică, irlandeza care gestionează premiile ESFS, Carol Connoly: „you must wait until after…”